O poveste extraordinară din epoca eroică a explorării Antarcticii

O poveste extraordinară din epoca eroică a explorării Antarcticii

Am citit Endurance. Incredibila călătorie a lui Shackleton la malul Mării Ionice, privind la răstimpuri bărcile și iahturile care se legănau domol nu departe de țărm – un peisaj relaxant și călduros, diametral opus atmosferei glaciale din cartea lui Alfred Lansing. Din când în când, situațiile limită cu care se confruntau exploratorii în mările înghețate al Antarcticii îmi stârneau un frison pe șira spinării, coborând cu câteva grade aerul torid de pe litoralul grecesc. Captivantă și ușor de citit, povestea expediției eșuate a lui Shackleton mi s-a părut o lectură foarte potrivită pentru vacanță, căci nu necesită o concentrare deosebită pentru a urmări șirul întâmplărilor. Cât mai ține canicula, probabil că o să mă tratez cu un alt volum în care zăpada și ghețurile sunt prezente din belșug: Aventura arctică a danezului Peter Freuchen. 

Auzisem vag de Ernest Shackleton, un nume de referință din epoca eroică a explorării Antarcticii, dar nu știam absolut nimic despre expediția pe care a întreprins-o în anul 1914 sau despre urmările ei. Shackleton intenționa să traverseze continentul antarctic de la vest la est, o ultimă mare călătorie polară prin care britanicii puteau să-și recâștige prestigiul de mari exploratori, pierdut doi ani mai devreme, când Robert F. Scott fusese învins de Roald Amundsen în cursa spre Polul Sud. Însă ambițioasa expediție s-a transformat într-o luptă istovitoare pentru supraviețuire după ce nava Endurance a fost zdrobită de ghețuri în octombrie 1915, iar cei 27 de membri ai echipajului au fost nevoiți să-și mute tabăra pe o banchiză din Marea Weddell.

Fotografie de Frank Hurley

Ceea ce urmează este o poveste despre curaj, îndrăzneală, optimism, ingeniozitate și perseverență, pe care jurnalistul Alfred Lansing a reconstituit-o cât mai exact cu putință din jurnalele de bord ale expediției și din interviurile cu supraviețuitorii. Cartea se deschide cu abandonarea navei Endurance, după care firul narativ face un salt înapoi în timp, pentru a-i prezenta pe Shackleton (un explorator clasic: independent, romantic și un pic temperamental) și pe membrii echipajului, detaliind totodată pregătirile expediției. Destul de repede, am ajuns să-i simpatizez pe acești oameni atât de diferiți și, inevitabil, să simt o strângere de inimă la gândul încercărilor cumplite prin care aveau să treacă.

Fotografie de Frank Hurley

Povestea urmărește apoi un fir cronologic, din care nu lipsesc momentele dure, mai greu de parcurs, legate de sacrificiile și neajunsurile vieții în una dintre cele mai inospitaliere regiuni de pe glob, unde soarele dispare timp de aproape trei luni și, odată cu el, orice sursă de hrană; sunt și pasaje mai lente, în care monotonia perioadelor de inactivitate se face simțită. Mi-a plăcut faptul că relatarea lui Lansing conține și scurte fragmente din jurnalele de bord, care uimesc prin tonul calm și ponderat, în care adeseori se strecoară umorul.

Orde‑Lees notă într‑o seară: „Vrem să fim hrăniţi cu un linguroi din lemn şi, ca bebeluşii coreeni, să fim bătuţi uşor pe burtă cu dosul linguroiului, astfel încât să ne încapă în stomac mai multă mâncare decât ar fi cazul. Pe scurt, vrem să fim îndopaţi, ghiftuiţi, da, ghiftuiţi cu nimic altceva decât păsat şi zaharicale, budincă şi cremă de coacăze negre şi mere, prăjituri, lapte, ouă, gem, miere, pâine şi unt până crăpăm. L‑am împuşca pe acela care ne‑ar oferi carne. Nu vrem să mai vedem sau să mai auzim de carne cât vom trăi.“

Cine va reuși să reziste, cine va ceda? Câți dintre acești oameni vor fi salvați? Au fost întrebări care m-au urmărit pe tot parcursul lecturii, iar finalul, drept să spun, a reușit să mă surprindă. Extraordinare mi s-au părut nu doar aventurile prin care au trecut membrii echipajului, ci mai cu seamă faptul că acești bărbați s-au dovedit atât de tenace și de optimiști, deși condițiile în care au fost nevoiți să supraviețuiască ar stârni coșmaruri unui om dependent de confortul modern: temperaturi care coborau la medii de –27°C, furtuni violente, saci de dormit mereu uzi, haine înghețate, zile în șir de nesomn, lipsa hranei și a apei potabile, totul în contextul unui efort fizic susținut. 

Exploratorii din deceniile următoare nu au reușit să înțeleagă cum echipajul lui Shackleton, lipsit de un echipament adecvat și într-o stare fizică precară, a reușit să navigheze pe mări furtunoase în bărci minuscule, să escaladeze piscuri de gheață prin teritorii necartate, să găsească soluții ingenioase și puterea de a merge mai departe. Probabil că au avut și un dram de noroc, dar mai degrabă a fost vorba de un curaj și o perseverență care nu s-au lăsat zdruncinate atunci când șansele de salvare păreau aproape inexistente. Nu în ultimul rând, un rol decisiv l-a avut  chiar Ernest Shackleton, o personalitate fascinantă care, prin prestanță și intuiție, tărie de caracter și prudență, dar și prin abilitatea sa de a preveni conflictele și nemulțumirile, a reușit să insufle echipajului său optimism și încredere, precum și dorința de a nu ceda în fața acestui adversar formidabil, natura.

Deşi Shackleton manifesta, fără îndoială, o purtare nepotrivită și era chiar incapabil să se descurce în numeroase situaţii cotidiene, avea un talent împărtăşit de foarte puţini de‑a lungul istoriei: capacitatea autentică de a conduce. El a fost, aşa cum mărturisea unul dintre oamenii lui, „cel mai mare lider care s‑a născut vreodată pe acest pământ“. Cu toate defectele şi lipsurile lui, Shackleton a meritat următorul omagiu: Când vine vorba despre conducere ştiinţifică, daţi‑mi‑l pe Scott; pentru acţiune rapidă şi eficientă, daţi‑mi‑l pe Amundsen. Dar când te afli într‑o situaţie deznădăjduită, când pare că nu mai ai nicio şansă, îngenunchează şi roagă‑te ca Shackleton să‑ţi vină în ajutor.

Recenzie și fotografii de Ema Cojocaru – articol publicat inițial pe blogul Editurii Art.

Endurance. Incredibila călătorie a lui Shackleton de Alfred Lansing face parte din abonamentul Pauza de Citit din luna iulie.

Captivantă pauza de citit? Dă sfară-n țară:

Lasă un răspuns