Rostogol şi vulcanii noroioşi este a treia carte din seria cu purceluşul Rostogol scrisă de Lavinia Branişte, romancier, traducător şi poet. La fel de savuroasă, haioasă şi înţesată de ironii fine ca şi celelalte, Rostogol şi vulcanii noroioşi ni-l înfăţişează pe purceluş în tabără: pasionat de poezie şi îndrumat de bursucul Ulric, Rostogol câştigă un loc în tabăra de poezie de la vulcanii noroioşi.
Încântat peste măsură de noroiul lichid din craterele vulcanilor şi însufleţit de dorinţa de a găsi comoara pentru care se luptă în poezii şi indicii toţi participanţii, Rostogol are parte de o vacanţă de vis, încheiată cu sărbătorirea cu fast a zilei sale de naştere.
Ca să aflăm de unde s-a inspirat Lavinia Branişte pentru a descrie atât de bine atmosfera taberelor pentru copii dar şi ca să confirmăm ce credem noi că am învăţat din această carte, am trimis-o pe codobatura poştăriţă, doamna Motocilă, tocmai până la Lavinia, cu întrebările din acest mini-interviu.
Laura Frunză: Spune-ne, cum de ai capturat atât de bine atmosfera taberelor pentru copii? Pe mine romanul m-a trimis cu gândul şi la taberele comuniste, cu condiţii precare şi mâncare proastă, dar şi la mult-trâmbiţatele tabere de dezvoltare personală din ziua de azi. Unde a fost copilul Lavinia în tabără?
Lavinia Braniște: La vulcanii noroioși, unde? : )) Cred că ideea de a plasa povestea acolo a venit în primul și în primul rând de la peisajul noroios. Îmi place mult că lui Rostogol îi place noroiul și apoi se simte jenat că e un împuțit, dar asta e. În rest, face tot posibilul să fie un copil bun sau măcar să nu incomodeze pe nimeni. Deci a pornit de la noroi. Și apoi de la amintirile mele din cele două tabere de creație ale concursului „Tinere condeie” (desfășurate la Arbănași, lângă vulcani) la care am participat când eram elevă. Erau pe la începutul anilor 2000, deci nu chiar în perioada comunistă, dar izul comunist era puternic.
Și a mai venit de undeva ideea cărții (fiindcă așa sunt cărțile, ca niște poțiuni care-ți ies după ce-ai fiert într-un ceaun tot felul de chestii). Există în primul volum, dacă v-aduceți aminte, un poem despre prințișorul cu care e confundat Rostogol de către corbi. Am avut niște lecturi din cartea aceea în fața unor copii de școală primară și am citit și poemul acela, iar copiilor le-a plăcut mai mult bucata în versuri. Și atunci persoana care mă însoțea de la Arthur a zis, mai în glumă, mai în serios, că poate în următoarele introduc mai multe poezii. Am ținut minte asta și s-a potrivit numai bine cu ideea taberei de creație.
L. F.: M-au amuzat foarte mult poeziile din carte. Ce-ţi place mai mult să scrii, poezie sau proză?
L. B.: Eu am debutat ca poetă, dar și poeziile din volumul acela erau tot niște povești. Cred că sunt în esență o povestitoare, iar de scris îmi place mult să scriu orice. Am redescoperit acum, cu acest Rostogol, plăcerea poeziei cu rimă, care-mi aduce aminte – o să râdeți – de prima vârstă a scrisului meu: am început pe la zece ani, cu poezii despre animale.
L. F.: Spune-ne, te rugăm, trei lecţii de luat acasă de către copiii care citesc cartea. Dar de către părinţi?
L. B.: Trei lecții sunt o grămadă de înțelepciune. Nu cred că am atâtea în carte și nu cred că am atâtea nici pentru mine ca om. Dar una pot să vă spun, și e valabilă pentru toată lumea, copii și părinți deopotrivă. E un episod în care Rostogol are de interpretat un indiciu foarte ambiguu. Nu știe exact nici pe unde vin punctele cardinale, nici în ce fel de pași s-au măsurat distanțele, așa că nu prea are de ce să se agațe. Dar el e convins că dacă se apucă să scormonească peste tot, cu răbdare, va ajunge să găsească ce caută. Și asta a fost un fel de pledoarie pentru răbdare și perseverență și muncă în general. Fiindcă nouă, oamenilor de rând, nu ne pică nimic din cer și trebuie să ne ținem curajul, să ne vedem de ale noastre și să știm că vom înainta din aproape în aproape, cu pași mici.
L. F.: Pentru ce target de vârstă ai scris cartea?
L. B.: Primul Rostogol nu mi-a fost clar pentru ce vârstă ar fi. L-am scris special pentru concursul de manuscrise al editurii, categoria 0-7 ani, și am sperat că nu va contesta nimeni că se încadrează acolo. Apoi am avut lecturi în fața copiilor și am văzut că cel mai bine îl gustă cei de 7-8 ani, așa că acest al treilea volum l-am scris având în minte copii de 7-8 ani. Dar au fost și destui adulți care mi-au spus că i-au amuzat cărțile cu Rostogol, așa că mi-ar plăcea să cred că e pentru toată lumea.
Un interviu realizat de Laura Frunză
Fotografii de Ema Cojocaru