Ana Rotea, autoarea seriei cu Detectivii Aerieni, ne dezvăluie detectivistica din spatele cărților ei.
Laura Frunză: Am făcut și eu puțină muncă detectivistică (poți să-mi spui Mismarpăl, dacă vrei) și te-am căutat pe Google. Și ce să vezi? Nu sunt prea multe informații despre scriitoarea Ana Rotea. Am găsit un singur interviu de acum doi ani și cam atât. Vrei să ne spui ceva despre tine? (Te rog nu spune nu, că altfel nu-mi iese numărul de caractere în interviu).
Ana Rotea: Mă bucur că nu prea sunt pe Internet, nu-mi plac aglomerațiile. În plus, îmi este suficient modul în care mă reține Google: un nume pe câteva coperte colorate. Dar înțeleg curiozitatea (doar scriu pentru copii) și am să spun despre mine ceva foarte important, definitoriu: mă cred, mă vreau, încerc mereu să fiu o cititoare. Încă ceva: îmi place cum sună Mismarpăl.
L. F.: Când eram copil, mă dădeam în vânt după cărțile polițiste din colecția Scorpionul și, mai apoi, după episoadele din Columbo și Verdict: Crimă. Ție ți-au plăcut cărțile polițiste în copilărie? Îți aduci aminte vreunele? Dacă nu (dar și dacă da), ce mai citeai tu când erai mică?
A. R.: Mi-au plăcut toate cărțile polițiste care mi-au picat în mână, dar i-am iubit cu părtinire pe Philip Marlowe, detectivul moral și singuratic din romanele lui Raymond Chandler, și pe Al Conan Doi, amuzantul și gurmandul erou al cărților lui Vlad Mușatescu. Nu am ratat nici serialele de care spui, ba chiar m-am lăsat inspirată de numele protagoniștilor lor atunci când i-am botezat pe Aerieni. Când eram mică, citeam și basme, teatru, poezie, SF, romane istorice sau de amor, citeam de toate, lacom și haotic. Ca acum, de altfel.
L. F.: Seria ta m-a dus cu gândul la seria Biroul de Investigații nr. 2 a scriitorului norvegian Jorn Lier Horst, cunoscut autor de romane polițiste pentru adulți și fost ofițer de investigații al poliției norvegiene. El a trecut de la romanele de adulți la cele de copii și subiectul e oarecum similar: niște copii care au o agenție informală de detectivi și anchetează tot felul de cazuri amuzante, cu mijloace reduse. Crezi că tu ai putea face trecerea inversă? Să îți încerci mâna cu un roman pentru adulți? Am remarcat în cărțile tale o deosebită atenție la detalii și o finețe în împletirea lor care cred că s-ar potrivi și unui roman pentru adulți.
A. R.: Rețeta tuturor cărților polițiste este aceeași: un număr de detectivi, un caz (condiționat de imaginația fiecăruia sau, pentru autorii mai norocoși ai genului, inspirat din experiența profesională), iar, dacă romanul e destinat copiilor, ceva umor nu strică nici el. Variația vine mai mult din felul în care fiecare autor își spune povestea, din priceperea cu care investește ce știe și ce poate în cuvinte, iar această pricepere, din fericire pentru cititori, tinde să fie destul de personală. În rest, sunt convinsă că orice autor pentru copii poate executa o întoarcere (dintr-o singură mișcare amplă sau poate trei) către publicul adult, rămânând însă întrebarea dacă își dorește să vehiculeze lucruri dure și deloc amuzante prin romane polițiste pentru adulți. E una dintre întrebările (multe) pe care mi le pun.
L. F.: Cum ai selectat alias-urile copiilor din serie? De ce tocmai Marlău, Gesicaflecer, Bolumbo și Scupidu? Ce calități sau trăsături ale faimoșilor detectivi ai asociat cu gașca de Aerieni, de le-ai ales fix aceste porecle? De ce nu e nimeni Poirot, de exemplu, cel mai cunoscut detectiv al tuturor timpurilor?
A. R.: Fără mari legături cu personajele originale, Marlău vine de la Philip Marlowe, nume care trebuia neapărat folosit, din moment ce aparține detectivului meu favorit, iar Gesicaflecer e numită după isteața Jessica Fletcher din serialul TV Verdict: Crimă, pentru că nu concepeam să nu fie și fetele implicate în aventurile Aerienilor – cel puțin eu n-aș fi vrut să rămân pe dinafara unei echipe de detectivi din propriul bloc. Similar, Bolumbo își datorează porecla lui Columbo, alt erou de serial TV, iar Scupidu imită numele de Scooby Doo dintr-un serial animat cu detectivi. Am făcut o singură concesie celebrităților din lumea detectivistică, numind un alt excelent detectiv din serie după marele Sherlock, însă l-am omis pe Poirot, care, deși îmi este foarte simpatic, nu servea scopului meu de a reaminti eventualilor cititori câțiva admirabili, dar marginali, detectivi.
L. F.:Detectivii Aerieni au fost la oraș, la munte și la țară. Pe când o carte cu cei patru copii și un cățel la mare? Sau peste hotare? Sau…. spune-ne tu, unde va avea loc următoarea aventură a Detectivilor?
A. R.: Au fost destul de activi acești detectivi înșirând în trei ani cinci aventuri, prima de vacanță de vară, următoarea de vacanță de iarnă, ba chiar o a treia de vacanță de groază (se poate și așa ceva, e probat), apoi o aventură de școală și încă una la țară, drept pentru care mă declar, ca autoare, relativ mulțumită și destul de epuizată. Desigur că aventurile lor continuă, dar să le mai lăsăm și folclorului, nu trebuie chiar toate scrise – chiar acum aud șușotindu-se lângă mine despre concurența iscată în jurul unui caz între Aerieni și (coincidența coincidențelor!) un odios detectiv Poarot. Din câte verificasem, cea din urmă datorie a mea față de micii detectivi era scrierea Dosarului mascotelor Patata, așa că, fără alte ceremonii, m-am grăbit să tastez pe ultima pagină a acestui volum: Sfârșit.
Un interviu realizat de Laura Frunză