Cum susții domeniul cărții în timpul pandemiei

Sursa foto: Ryan MacEachern/Penguin

În aceste perioade mai puțin plăcute, cărțile pot fi o sursă de comfort și escapadă. Ele sunt de asemenea modalitatea prin care putem rămâne conectați între noi, păstrând totuși distanța socială.

Domeniul cărții, ca toate domeniile sociale, se confruntă cu mari dificultăți în adaptarea consecințelor provocate de coronavirus. Librăriile sunt forțate să se închidă, târgurile de carte și orice alte evenimente similare sunt anulate, precum și caravanele organizate de autori pentru promovarea titlurilor.

Ce putem face ca să rămânem uniți? Iată mai jos câteva sugestii prin care putem rămâne conectați cu literatura chiar și de acasă.

Lasă o recenzie online a fiecărei cărți pe care o citești

Lectura unei cărți nu ar trebui să fie ca un drum cu un singur sens. Când vrei să susții un autor pe care îl apreciezi, o recenzie a cărții înseamnă foarte mult pentru el. Așa că o recenzie publicată pe Amazon sau Goodreads poate spori succesul unei cărți acum, mai mult ca oricând.

Urmărește autorii preferați pe paginile de social media

„Ceea ce mi-ar plăcea cel mai mult la o carte ar fi posibilitatea să sun autorul după terminarea cărții pentru a primi câteva lămuriri, ca și cum autorul ar fi un bun prieten.”, spunea J.D. Salinger în Catcher în the Rye. Acest lucru nu se întâmpla prea des în 1951, dar în prezent este din ce în ce mai realizabil. Twitter, Instagram sau Facebook nu sunt folosite doar pentru a citi anecdotele pe care le postează un autor, ci și pentru a interacționa direct cu acesta cerându-i recomandări de cărți, sugestii de evenimente și muzică.

Abonează-te la newsletterul unui autor

Încă un pas spre apropierea de un autor în social media este să te abonezi newsletterului său. Mulți autori folosesc newsletterul, nu doar ca o modalitate de distribuire a unor idei referitoare la unul dintre titluri, dar și pentru a oferi sugestii și sfaturi pasionaților de scris, precum și  posibilitatea de a vinde unele titluri direct fanilor săi. În plus de asta, mulți autori vor fi și mai activi în această perioadă.

Participă la cluburi de carte online

Doar pentru că nu putem sta împreună, nu înseamnă că nu putem citi împreună. Dacă putem lucra de acasă, înseamnă că putem organiza și cluburi de carte pe Skype, nu?

Social media va deveni claxonul tău de cărți

Dacă social media nu împarte iubire în această perioadă grea, atunci când? Folosește rețelele de socializare pentru a descoperi titluri noi. Circulă deja multe haștaguri ca #booklovers, #Booksconnectus, #amreading, #bibliophile, #bookaddict cu ajutorul cărora poți împărtăși titluri bune cu ceilalti cititori.

Sursa articolului: penguin.co.uk

Lasă un răspuns