Copiii din ziua de azi nu mai citesc ca noi, ci ca ei

Sursă unsplash.com

Vara aceasta fiica mea de aproape 11 ani a fost în două tabere, la bunica, în două concedii cu noi și într-un concediu cu tatăl ei. A avut peste tot câte o carte-două în bagaj, dar, cu excepția faptului că a terminat Cum să faci să nu citești în vacanța de vară (sugestiv, nu?), nu a acordat prea mult interes cărților, preferând să se joace afară, să lenevească și să se uite la televizor.

Pe de altă parte, într-una dintre tabere, în mai toate pozele pe care ni le trimitea coordonatoarea, o altă fetiță, cam tot de vârsta ei, apărea mereu cu o carte în mână. În prima zi, abia ajunsă acolo: cartea. În zilele următoare, seara: cartea. Mă tot chinuiam din poze să-mi dau seama ce carte e de a atras-o așa de mult că nu mai putea s-o lase din mână, dar nu am reușit. Am recunoscut doar coperta unei cărți de la Arthur, din colecția Red Adventure, dar cam atât. După câteva zile, am îndrăznit și am întrebat pe grupul de părinți, cu gândul că i-o cumpăr și eu fiică-mii, poate-poate îi stârnește dragul de citit.

Acum, să nu mă înțelegeți greșit. Fiica mea a crescut printre cărți, eu sunt o cititoare avidă iar în casă avem cinci biblioteci ticsite. Citește, asimilează ce citește și îi plac toate personajele. A citit cu aceeași răbdare și Colț Alb, ediția originală, dar și cărți precum Jurnalul unei puștoaice. Însă nu are aceeași pasiune și nerăbdare de a citi CA MINE.

Și cred că aici e problema când părinții se plâng că copiii din ziua de azi nu mai citesc. De fapt, ce vrem să spunem e că ei nu mai citesc CA NOI.

Pentru a înțelege acest fenomen, trebuie să privim un pic la motivele pentru care citeam noi în copilărie. Cititul era forma supremă de entertainment. Nu exista altceva. Citeam tot ce ne cădea în mâini, majoritatea cărți care nu erau musai scrise pentru copii, dar care, cumva, ajunseseră în mâinile noastre. Eu citeam foiletoanele cu haiduci din ziare și romanele cu descrieri cât mai lungi și înșiruiri plictisitoare de obiecte. Iubeam romanele lui Jules Verne, dar și pe cele românești cu pionieri. Am o prietenă care nu avea altceva în bibliotecă decât clasici francezi și ruși. A crescut cu Zola și cu Dostoievski și tot pe ei îi recitește în continuare.

În ziua de azi, cititul trebuie să stea la coadă după televizor, tabletă, telefon, jocuri video, internet. Nu mai e forma supremă de entertainment. Dar cu toate astea, copiii citesc. Ni se pare nouă că nu mai citesc, pentru că nu fac DOAR asta, însă citesc. Partea mai dificilă, însă, în tot acest noian nesfârșit de cărți, e să găsești ceva care să le placă. Ei nu mai iau la întâmplare o carte de pe rafturile bibliotecii părinților și se apucă s-o citească să vadă despre ce e vorba – pentru că desigur nu exista sinopsis pe ultima copertă și nici recenzie pe Goodreads pe vreme noastră – ci își aleg cărțile în funcție de ceea ce citesc colegii, ce mai e la modă, ce tip de acțiune le place (aventură, fantasy, thriller, detectivistic, cu animale, călătorii în timp, distopii, romane moderne, benzi desenate) și ce e mai aproape de sufletul lor.

Copiii din ziua de azi își doresc să se identifice mai mult cu personajele și poate de aceea serii precum Jurnalul unui puști au ajuns să aibă asemenea succes. Cum să nu-ți placă de un personaj nesigur, puțin bleguț, care face numai boacăne în drumul lui spre maturizare? Păi așa se simt și ei!

Dacă vă doriți să aveți copii care să citească, e simplu: puneți-le la dispoziție cărți. Multe cărți. Să aibă opțiunea de a alege ce vor să citească, de a decide singuri ce anume le place și ce nu. Și lăsați-i în pace în ritmul lor. Lăsați-i să citească așa cum vor ei și când vor ei, îndrumându-i mereu din umbră și având răbdare și convingerea că vor ajunge să iubească cititul la fel de mult ca voi.

Și P.S. În copilăria mică, sora mea nu citea cărți cu aceeași pasiune ca mine. Ca s-o spunem pe-a dreaptă, nu citea mai deloc. Și detesta faptul că eu stăteam acolo și râdeam de una singură, scufundată total în lectură, de nu mai auzeam nimic în jur. Și ghici cine e acum absolventă de litere, fostă olimpică națională, traducătoare de cărți și o avidă cititoare?

Un articol de Laura Frunză

Cititoare, blogger, corporatistă și mamă

Captivantă pauza de citit? Dă sfară-n țară:

Lasă un răspuns