Complicații în amor: cinci cărți în care dragostea nu învinge întotdeauna

Deși la paisprezece ani plângeam cu sughițuri după ce am vizionat la televizor filmul Undeva, cândva (cu Jane Seymour și Christopher Reeve în rolurile principale), între timp m-am îndepărtat destul de mult de teritoriul dramelor romantice. Mi se mai întâmplă să evit, uneori inconștient, anumite cărți – de altfel, serioase – al căror titlu conține cuvântul „dragoste” sau „iubire”, nu neapărat din teama că voi da peste o poveste siropoasă, ci pentru că dragostea nu este una din temele mele favorite în literatură. E un soi de prejudecată de care sper să scap cândva, dar, până una-alta, prefer cărțile care explorează tangențial iubirea, fără a o transforma în subiectul principal. Sau caut abordările inedite, cum au fost povestirile lui Italo Calvino din Iubiri dificile. Și mă feresc de poveștile previzibile, în care cei doi amorezi trăiesc fericiți până la adânci bătrâneți, nu fiindcă mi-ar fi ciudă pe fericirea lor, ci pentru că astfel de cărți nu prea reflectă lumea adevărată. În cele din urmă, cred că asta caut: povești realiste, care explorează într-un mod echilibrat și credibil trăirile, dezamăgirile și exaltările care țin de relațiile amoroase, chiar dacă contextul este unul neobișnuit. Cu gândul ăsta în minte, am selectat patru cărți în care dragostea nu are mereu parte de happy-end, plus un volum de non-ficțiune care propune noi explicații pentru nefericirea cuplurilor moderne.

Iubiri dificile, de Italo Calvino

În treisprezece proze și două nuvele, autorul italian explorează din unghiuri inedite dragostea, flirtul, aventurile de o noapte, relațiile stabile, întâlnirile accidentale – teme în esență banale care, supuse imaginației efervescente și jucăușe a lui Italo Calvino, capătă un aer nou, de o prospețime reconfortantă. Povestirile se concentrează pe câte un episod decupat din existența personajelor, episod pe care autorul îl analizează cu o minuțiozitate aproape maniacală: un flirt exclusiv gestual între un soldat și o doamnă pasivă; exaltarea unei nopți de dragoste, erodată lent de cotidianul prozaic; chinul unei lungi călătorii cu trenul de noapte în schimbul fericirii de a revedea persoana iubită; momentele de intimitate furate de doi soți a căror viață decurge în contratimp. Deși majoritatea protagoniștilor sunt bărbați, femeile sunt cele care trezesc în ei euforia romantică, gesturile atipice sau manifestările obsesive, iar preț de câteva pagini, acești oameni obișnuiți capătă anvergura unor mari actori dramatici, care-și interpretează cu patos partiturile mai scurte sau mai lungi din mereu schimbătorul joc al dragostei.

4 3 2 1, de Paul Auster

Cum ar fi să existe patru șanse concomitente de a fi împreună cu prima mare iubire? Dacă circumstanțele ar fi diferite, oare lucrurile ar decurge altfel? Premisa asta sună de parcă ar fi desprinsă din Groundhog Day sau mai recentul When We First Met. Însă romanul lui Paul Auster nu are aproape nimic în comun cu aceste filme, iar dragostea este doar una dintre numeroasele teme prezente în imensul 4 3 2 1 . Totuși, prin noianul de cărți, filme, muzică, evenimente politice și istorii personale, dragostea ocupă un loc nu mai puțin important – nu doar în manifestările ei carnale, ci și ca o căutare a unui spirit îngemănat. Archie Ferguson, cvadruplul protagonist al cărții, se îndrăgostește de Amy cea impetuoasă în patru feluri și în patru contexte diferite; rămâne de văzut dacă relația lor devine posibilă atunci când împrejurările sunt reconfigurate în alt mod. Dincolo de incertitudinea acestui fir narativ, am apreciat felul în care Auster explorează în profunzime trăirile unui adolescent sensibil și interiorizat, singurătatea și nevoia de iubire, influența hazardului, felurile în care se manifestă atracția, devierile de la ceea ce societatea califică drept un comportament „normal”, totul în contextul unei Americi tradiționaliste, în care raporturile dintre cele două sexe sunt mediate de reguli destul de stricte.

Oscar şi Lucinda, de Peter Carey

Am văzut ecranizarea din 1997 (cu Ralph Fiennes și Cate Blanchett în rolurile principale), dar îmi doresc de ceva vreme să citesc și romanul lui Peter Carey, care a primit premiul Man Booker în 1988. Este o poveste de dragoste atipică, care nu decurge după regulile obișnuite (poate doar cu excepția unui deznodământ tragic), având drept fundal Australia de la mijlocul secolului 19. Pasiunea pentru jocurile de noroc și atracția față de riscuri este ceea ce-i aduce împreună pe Oscar Hopkins, un preot anglican marcat de relația cu un tată religios și autoritar, și pe Lucinda Leplastrier, o moștenitoare din Australia care se revoltă împotriva constrângerilor sociale și cumpără o fabrică de sticlă. Între cei doi se dezvoltă o afecțiune puternică, care rămâne neverbalizată și se complică și mai mult când Lucinda pune rămășag că Oscar nu va putea transporta o biserică din sticlă de-a lungul unui teritoriu aborigen – un pariu care le va schimba iremediabil viețile. Romanul lui Peter Carey nu este doar despre dragoste ca joc suprem și de mare risc la care cei doi protagoniști, în mod ironic, nu sunt în stare să participe, ci și despre colonialism și natura distructivă a progresului, despre lupta și piedicile de a ieși din limitările și rolurile impuse de societate.

Dama cu camelii, de Alexandre Dumas – fiul

Deși romanul lui Alexandre Dumas – fiul a apărut în urmă cu 170 de ani, iar unele manifestări și discursuri ale personajelor sunt de o exaltare fără margini, care poate părea bizară și de neînțeles mai ales pentru adolescenții contemporani, Dama cu camelii are calitatea de a fi o dramă realistă, nicidecum o poveste mirobolantă în care femeia de moravuri ușoare este salvată din ghearele vieții ei depravate prin puterea izbăvitoare a iubirii, devenind o gospodină și o mamă model. Nu. Dragostea dintre curtezana Marguerite Gautier și tânărul Armand Duval este sortită unui sfârșit tragic, iar protagoniștii, oricât de ireali ni s-ar părea astăzi, oglindesc fațete ale epocii în care au trăit. Prin pătrunzătoarele sale observații psihologice, autorul ne ajută să le înțelegem mai bine structura afectivă și comportamentul, cu crizele de gelozie, gesturile extreme și trăirile pline de patos. În plus, povestea este parțial inspirată de iubirea tumultuoasă dintre romancier și demimondena Marie Duplessis, a cărei moarte a declanșat scrierea acestui roman. Iar Dama cu camelii mă conduce la următoarea carte din listă, care vorbește despre ce s-a pierdut și ce s-a schimbat în materie de comportament amoros din vremea lui Dumas – fiul până în zilele noastre.


De ce iubirea doare. O explicație sociologică, de Eva Illouz

Părăsind tărâmul ficțiunii, ajungem la cartea Evei Illouz, profesoară de sociologie la Universitatea Ebraică din Ierusalim. Printre altele, volumul analizează felul cum s-a schimbat percepția despre dragoste, pasiune, loialitate și rolul partenerilor din secolul 19 până în vremurile contemporane. Eva Illouz, care a luat numeroase interviuri prietenilor și străinilor întâlniți în Franța, Statele Unite, Israel și Germania, propune o nouă perspectivă asupra motivelor pentru care relațiile moderne eșuează, iar căutarea dragostei se dovedește o experiență dificilă și dureroasă. În urma studiilor sale, autoarea a găsit răspunsuri nu în defectele noastre psihice sau în copilăria noastră imperfectă, ci în contextul social care stabilește raporturile dintre bărbați și femei, precum și rolurile atribuite acestora, la care se adaugă regulile de pe piața amoroasă contemporană, unde opțiunile s-au înmulțit semnificativ și există o mai mare libertate în alegerea unui partener. O precizare: De ce iubirea doare nu este genul de carte self-help care dă sfaturi și soluții, iar lectura poate ridica unele dificultăți, mai ales în cazul cititorilor nefamiliarizați cu un discurs academic.

Un text de Ema Cojocaru

Fotografii de Andreea Arsene

Captivantă pauza de citit? Dă sfară-n țară:

Lasă un răspuns