Pentru că iunie este despre cărțile care ne-au fost alături în perioada copilăriei (și care poate încă ne mai sunt), ne-am dorit să aflăm direct de la sursă cum ajută lectura de-a lungul timpului. Așa că am întrebat mai mulți cititori, printr-un mic chestionar, ce a însemnat și înseamnă pentru ei cititul. Răspunsurile lor vor apărea săptămânal, pe parcursul lunii, în articole dedicate Festivalului copilăriei.
Articolul din această săptămână este despre Marcia, cititoare visătoare, care caută în cărți emoții și pietre rare.
Cum ai descoperit cititul și la ce vârstă? Ce a însemnat pentru tine lectura la momentul respectiv?
Marcia:Din fericire pentru mine, cititul era ceva firesc acasă, deci n-a fost o descoperire pe cont propriu. Fiindcă eram mezina familiei și le imitam mereu pe surorile mele mai mari, pot să spun că și lectura era o imitație, o activitate pe care o învățam de la ele. Existau în fiecare zi momente când se lăsa liniștea în cameră pentru că toate citeam. Îmi aduc aminte că le urmăream pe surori cum se cufundau în cărțile lor și asta mă făcea să-mi imaginez că erau altfel cărțile pentru adolescenți și oameni mari, sigur ascundeau lucruri pe care eu nu le puteam afla. Nu mai puteam de curiozitate, voiam să mă fac mare ca să citesc cărțile lor stufoase.
Cel mai mult îmi plăcea când citeam și reciteam împreună, unele dintre cărți ajunseseră ferfeniță și le puneam supracoperte de hârtie. Furnica și porumbița de Lev Tolstoi a fost o carte pe care am iubit-o. Pe atunci evident că nu luam în serios învățămintele fabulelor, dar mă atașasem de animăluțele din ilustrații, era o carte cartonată cu o copertă foarte frumoasă. Tot ilustrațiile m-au fascinat și la Vrăjitorul din Oz, cea în format mare de la Editura Ion Creangă. Dar am și amintiri cu cărți fără niciun desen – două volume uriașe de Petre Ispirescu – unul de basme și altul de snoave, pilde și ghicitori. Al doilea volum era obiect de joacă pentru noi. Citeam cu voce tare ghicitorile și ne amuzam, le învățasem pe de rost.
Îmi mai amintesc când am descoperit singură că o carte poate să te facă să trăiești emoții noi împreună cu personajele. Era primul meu roman: La Medeleni. L-am citit într-o vacanță de vară la țară. Ca să nu mă întrerupă nimeni, mă ascundeam în grădină. Mâncam corcodușe sau prune și citeam.
Spune-ne un titlu din copilărie la care te întorci și acum cu drag.
Marcia:Heidi, fetița munților. Și acum, după mai bine de 25 de ani de când am cunoscut-o, am mare încredere în fetița asta veselă. Aș lăsa-o să mă tragă de mână și să alergăm spre cabana bunicului, să ne împrietenim cu Clara, să sărim în sus la primul apus de soare și să strigăm: Peter, Peter! Au luat foc munții!
O mică plimbare cu Mary Poppins nu va rata nicio privire, fie că vorbim despre copii sau adulți. Este o carte-album pentru adulţii şi copiii cu înclinaţii artistice sau pasionaţi de artă, pentru cei care deschid o carte cu atenţie, o mângâie şi o savurează ca pe o ciocolată fină sau ca pe un fruct exotic şi rar.
Povestea scrisă în cuvinte este simplă: copiii familiei Banks ies la plimbare, în Londra reală, dar şi în imaginaţie, cu dădaca lor favorită, Mary Poppins. Personajele sunt inspirate din cărţile faimoasei P. L. Travers, iubite de copii de generaţii întregi. Cine nu şi-a dorit, măcar o dată, să aibă o dădacă aşa de specială precum Mary Poppins?
Povestea scrisă în imagini este, însă, mult mai complexă. Ineditul acestei cărţi constă în paginile realitare în tehnica filigran, cu zeci şi zeci de detalii decupate cu măiestrie. Tocmai de aceea spuneam că este o carte pentru cei care ştiu să aprecieze arta, pentru că aceste pagini trebuie tratate cu multă delicateţe.
Tehnica filigranului constă în decupaje pe coală neagră de hârtie, aşezate pe un fundal deschis la culoare care reliefează sau pune în valoare modelele decupate. În carte, filele realizate în filigran se suprapun peste tablouri simple, cu puţine detalii, cu fundal preponderent alb.
Fiecare pagină decupată în filigran este protejată de o foiţă de hârtie de mătase, lucru care mă duce cu gândul la clasoarele din copilărie, când timbrele, aşezate frumos în spatele benzilor de plastic erau protejate cu foi subţiri de hârtie cerată. Această atenţie la detaliu a editurii ne duce cu gândul la ceva preţios încă de prima oară când deschidem cartea.
Imaginile din hârtie neagră, mată, ne vor plimba, pe rând, prin parc, pe la Palatul Buckingham, prin ploaie pe Podul Londrei, prin Piccadilly Circus. După plimbarea prin Londra, ajungem în ocean, apoi urcăm pe o cometă tocmai în cerul înstelat.
Coperţile cartonate vor proteja comoara din interior, iar ilustraţiile alb-negru îi vor fascina pe copii. Măiestria unui ilustrator nu constă mereu în felul în care combină culorile ci în felul în care, prin câteva tuşe şi câteva siluete schiţate reuşeşte să transmită o întreagă poveste, care se desfăşoară chiar în imaginaţia cititorilor.
Recomand să aveţi în bibliotecă această carte, dacă doriţi să cultivaţi în copiii voştri pasiunea şi preţuirea faţă de un obiect de artă.
Pentru că iunie este despre cărțile care ne-au fost alături în perioada copilăriei (și care poate încă ne mai sunt), ne-am dorit să aflăm direct de la sursă cum ajută lectura de-a lungul timpului. Așa că am întrebat mai mulți cititori, printr-un mic chestionar, ce a însemnat și înseamnă pentru ei cititul. Răspunsurile lor vor apărea săptămânal, pe parcursul lunii, în articole dedicate Festivalului copilăriei.
Articolul din această săptămână este despre Alina, cititoare entuziastă și superpovestitoare.
Cum ai descoperit cititul și la ce vârstă?
Alina:Îmi amintesc că în vacanța de vară după clasa întâi n-am făcut decât dictări cu mama. Am umplut trei caiete 😊 și da, încă le mai am. Așa că de la începutul clasei a doua mi-era deja ușor să citesc legat. Am citit repede-repede ce era pe lista de lecturi și apoi am început cu „eu ce pot să citesc”. Oooo și câte opțiuni am primit!
Ce a însemnat pentru tine lectura la momentul respectiv?
Alina:A fost totul.
A fost acces la lucruri necunoscute.
Au fost locuri incredibile în care am ajuns într-o clipită.
Au fost personaje care mi-au devenit instantaneu prieteni.
A fost libertatea de a alege în ce lume să mă pierd.
Și tot cititul ăsta a venit cu ușurința de a mă exprima, cu înțelegerea facilă a unui text și cu drag de cuvinte.
Spune-ne un titlu din copilărie la care te întorci și acum cu drag.
Alina:N-o să uit vreodată prima carte citită ca cititor independent. Era Cuore, inimă de copil, de Edmondo de Amicis. Mi-a plăcut foarte mult că personajele principale (doar copii, ceea ce mi se părea super cool) erau atât de curajoase și de dedicate celor din jur. Îmi amintesc povestea unui băiețel care salvase viața altuia, sacrificiul unui fiu care lucra în fiecare noapte pentru ca familia să aibă venituri în plus. Cred că mi-a plăcut mult partea asta eroică 😊)
Am recitit-o acum câțiva ani și m-a surprins că a trezit aceleași sentimente în mine.
Pentru că iunie este despre cărțile care ne-au fost alături în perioada copilăriei (și care poate încă ne mai sunt), ne-am dorit să aflăm direct de la sursă cum ajută lectura de-a lungul timpului. Așa că am întrebat mai mulți cititori, printr-un mic chestionar, ce a însemnat și înseamnă pentru ei cititul. Răspunsurile lor vor apărea săptămânal, pe parcursul lunii, în articole dedicate Festivalului copilăriei.
Astăzi povestim cu Anca, cititoare cu un amestec magic de bun simț și logică.
Cum ai descoperit cititul și la ce vârstă?
Anca: Deși mi se citeau în fiecare seară povești, cititul și răbdarea pentru a lectura singură le-am descoperit târziu, în clasa a IV-a. Am primit în dar Minunata călătorie a lui Nils Holgerson prin Suedia. M-a inspirat titlul și am vrut neapărat să călătoresc în Suedia. A fost un declick fără premeditare. Mi se părea foarte greu, aproape imposibil să ajungi în Suedia. Și tare îmi mai doream. Nu știu de ce, dar Suedia era în topul preferințelor mele, la acea vârstă (prin anii ’80) 😊
Ce a însemnat pentru tine lectura la momentul respectiv?
Anca: Cred că pe vremea copilăriei vedeam lectura ca mijloc de evadare și identificare de soluții pentru năstrușniciile pe care urma să le fac. Eram fascinată de toate peripețiile povestite în cărți. Mi-a fost frică multă vreme de omul invizibil (pe care o luasem din bibliotecă fără știrea vreunui adult din casă). Din fericire, nu am renunțat la lectură după experiența avută cu Omul Invizibil. 😊)
Spune-ne un titlu din copilărie la care te întorci și acum cu drag.
Anca:Sunt multe cărți de care îmi amintesc cu mare drag și pe care le-aș reciti cu mare bucurie. Poveștile lui Alexandr Kuprin, cărțile lui Mark Twain (Tom Sawyer, Huckleberry Finn), Cartea Junglei, Micul Prinț, Cireșarii etc.
Nu mi-au plăcut deloc poveștile cu zâne, prințese, nici cele cu și despre iarnă. Nu am rezonat cu Jules Verne și nici cu Dumas. 🙂
În luna iunie sărbătorim copiii în fiecare zi așa că am pregătit pentru festivalul copilăriei 4 titluri clasice, iubite de generații întregi de copii, titluri pe care adulții iubesc să le citească, cărți care ne apropie și ne amintesc de copilărie în toate formele ei. Hai să vezi povești am pregătit de la Vlad și Cartea cu Genius și Editura Arthur.
Jane și Michael Banks nu se plictisesc nicio clipă în compania guvernantei lor: un pic severă, un pic misterioasă și, cu siguranță, o mare magiciană. Alături de Mary Poppins, o simplă plimbare prin ploaie pe străzile Londrei se transformă într-o călătorie fantastică. O mică plimbare cu Mary Poppins scrisă de Hélène Druvert, în traducerea Svetlanei Cârstean, a apărut la Vlad și Cartea cu Genius în 2018.
E o zi fără soare. Plouă, plouă fără oprire şi e mult prea frig ca să te joci, aşa că Sally și fratele ei stau cuminţi în casă, stau ca niște mormoloci… Asta până când își face apariţia un Cotoi cu pălărioi, care știe o mulţime de jocuri și nu ține seama de vreo regulă. Așa că în scurt timp casa e cu susul în jos și nimeni nu se mai poate plânge de plictiseală. Cotoi cu pălărioiscrisă de Dr. Seuss și tradusă de Florin Bican a apărut la Vlad și Cartea cu Genius în 2018.
Nu trebuie să fii neapărat cavaler ca să pornești într-o aventură, ai nevoie însă de o inimă sinceră și de curaj să înfrângi dușmani cruzi. Acestea îl ajută și pe William, un băiețel de 10 ani. El descoperă magia castelului din pod, un cadou de rămas-bun de la menajera familiei, doamna Phillips. Castelul din piatră și lemn are turnuri de apărare, un pod mobil și un cavaler miniatural care prinde viață în mâinile lui. Castelul din pod scrisă de Elizabeth Winthrop, în traducerea Mihaelei Sofonea a apărut la editura Arthur în anul 2018.
Revelion. Consilierul secret în treburi vrăjitoreşti Beelzebub Erezinus şi a sa tante, vrăjitoarea expertă în chestiuni financiare Tyrannja Vamperl, au o problemă. Nu şi-au realizat planul anual la capitolul „Fapte rele“ şi a venit scadenţa; iată că acum se află, în adevăratul sens al cuvântului, în ceasul al doisprezecelea! Doar un plan scelerat ar mai putea să-i ajute, în ultima clipă, să-şi recupereze întârzierea. Punci cu porunci scrisă de Michael Ende, tradusă din limba engleză de Nora Iuga a apărut la editura Arthur în 2019.
În luna iunie ne reamintim de cărțile clasice care ne-au însoțit pe unii dintre noi din copilărie până în prezent. Ți-am pregătit o listă cu titluri consacrate, considerate capodopere literare. Te invităm să le descoperi.
Două găști de copii din Budapesta pornesc un război crâncen: băieții din strada Pál, sub comanda lui Boka, își apără bucata de pământ unde se joacă, atunci când gașca condusă de Áts Feri e hotărâtă s-o cucerească.
Iar lupta se complică, întrucât unul dintre oamenii de încredere ai lui Boka se dovedește a fi un trădător, aliat cu dușmanul.
Se fac planuri de război, se întocmesc strategii de luptă, se confecționează muniție, iar bătălia hotărâtoare se dă într-o zi care va fi cea mai fericită, dar și cea mai tristă pentru băieții din strada Pál.
2. Fetele din castel, Dodie Smith (traducere din limba engleză și note de Laura Ciobanu)
Să locuiești într-un castel vechi de secole pare ceva palpitant și luxos. Pentru tânăra Cassandra Mortmain, însă, viața la Castelul Godsend nu e deloc așa, căci tatăl ei – romancier excentric, cu o sclipire de geniu – se află, de mai mulți ani, într-un „blocaj scriitoricesc”, astfel încât familia a ajuns la sărăcie lucie. În vreme ce tatăl se închide morocănos în locuința portarului, în pragul primăverii, întreaga familie se străduiește să facă rost de bani: Topaz, mama vitregă, fost model, ar putea pleca la Londra să pozeze pentru vreun Pictor, iar Rose, sora mai mare a Cassandrei… ei bine, Rose cade pradă disperării și pune o dorință. Câteva ore mai târziu, la castel apar, pe nepusă masă, doi bărbați…
Una dintre cele mai amuzante, inteligente și surprinzătoare benzi desenate din toate timpurile. Calvin și Hobbes o să vă uimească, o să vă încânte, o să vă lase cu zâmbetul pe buze mult după ce ați citit cartea.
Născut în 1958, Bill Watterson e pasionat de desen încă din copilărie, iar la școală descoperă benzile Pogo, Krazy Kat și Peanuts, care aveau să-l inspire și să-l motiveze să devină artist. În clasa a patra are un schimb de corespondență cu Charles Schulz, creatorul benzii Peanuts. Într-un interviu din 1989 pentru The Comics Journal avea să spună că „Peanuts este una dintre foarte puținele benzi cu suflet. Sofisticarea și subtilitatea operei sunt incredibile.” Află mai multe despre Bill Watterson pe blog.
4. Garfield își dă măsura, Jim Davis (traducere din limba engleză de Florentina Hojbotă)
Cel mai neobrăzat, arțăgos, amuzant și rotofei motan din America se ține numai de poante! Garfield iese pe primul loc la categoria lui de greutate în timp ce își serbează a doua zi de naștere, se luptă cu puricii, se îndrăgostește, inventează o istorie a câinilor, stă în ghips și-și pierde o dungă din blană. El e motanul pe care-l iubesc și cei cărora nu le plac pisicile.
SERIA GARFIELD cuprinde primele benzi desenate cu Garfield. Poate că motanul Garfield a trecut prin câteva schimbări de-a lungul timpului, dar un lucru a rămas neschimbat: apetitul lui nestăvilit pentru mâncare și distracție. Așa că pregătiți-vă, iubitori de pisici – și nu numai! –, să râdeți alături de cel mai amuzant, cinic și afurisit motan din toate timpurile.
Impresionanta poveste de iubire cu aer interbelic imaginată de Drumeș în Scrisoare de dragoste a trecut testul timpului devenind una dintre cele mai apreciate scrieri ale autorului. Anda şi Dinu, doi tineri care par sortiți unul altuia, trăiesc o aventură tulburătoare și trec prin spectaculoase răsturnări de situație, totul în numele dragostei ideale. Însă viața, cu implacabilitatea ei tăioasă, îi va pune la încercare și le va tulbura visele.
Una dintre cele mai frumoase ediții cu povești și legende tălmăcite de Alexandru Mitru în stilul său simplu, inegalabil.
7. Maimuța goală, Desmond Morris (traducere din limba engleză de Valeriu Rendec)
Această carte clasică a zoologului Desmond Morris își merită locul alături de Originea speciilor, a lui Darwin, prezentându-l pe om nu ca pe un înger căzut, ci ca pe un antropoid evoluat, care dovedește un simț al umorului, o energie și o imaginație remarcabile, dar care nu este altceva decât un animal aflat în pericolul de a uita de unde a plecat. Prin observațiile sale penetrante asupra începuturilor omului, obiceiurilor lui și legăturilor uimitoare cu lumea animalelor, Maimuța goală este o carte-jalon deopotrivă provocatoare, incitantă și durabilă.
În august 1914, Ernest Shackleton a pornit la bordul navei Endurance spre Antarctica. Își propusese să traverseze continentul alb, ultima mare provocare a explorărilor terestre. În ianuarie 1915, după sute de kilometri parcurși în apele polare, vasul rămâne captiv într-o insulă de gheață. Astfel începe una dintre cele mai dure lupte pentru supraviețuire, o odisee modernă, în care Shackleton face tot posibilul pentru a-și salva echipajul și a-l duce înapoi acasă.
9. Fundaţia I. Fundația, Isaac Asimov (traducere din limba engleză de Mihai-Dan Pavelescu)
Hari Seldon, întemeietorul psihoistoriei, prezice prăbuşirea Imperiului Galactic şi instaurarea unei ere de barbarie care va dura treizeci de milenii. Cu ajutorul colaboratorilor săi, Seldon înfiinţează Fundaţia Enciclopediei Galactice, a cărei misiune este să salveze cunoştinţele a 12 000 de ani de evoluţie. Fundaţia este exilată pe Terminus, o planetă de la marginea Galaxiei, de unde se implică mersul istoriei, transformând ştiinţa în religie, iar savanţii în preoţi care s-o răspândească în lumile Imperiului.
Prăbușirea vechiului Imperiu sub loviturile necesității istorice nu reprezintă altceva decât un prolog al prăbușirii Fundației înseși. Pe această scenă apocaliptică are loc ascensiunea neprevăzută a Catârului, un mutant capabil să controleze emoțiile oamenilor și al cărui magnetism malefic amintește de cel al sângeroșilor dictatori care au înspăimântat Europa secolului al XX-lea. Toate speranțele Galaxiei depind acum de acea misterioasă A Doua Fundație, singura care ar putea împiedica expansiunea nelimitată a noului stat totalitar al Catârului.
„Să reimaginez Micul Prinț a fost una dintre cele mai mari și mai frumoase provocări de care am avut parte până acum. Tocmai pentru că autorul lui a făcut-o desăvârșit de bine. Prințul meu este un copil cu o coroană de carton pe cap, care încearcă să înțeleagă lumile înconjurătoare. Doar asta fac toți copiii, cu sinceritate, uimire și curiozitate. Să fii prinț nu înseamnă să porți haine și bijuterii, sau să stai pe un tron. Noblețea vine din interior și cred că la micul prinț este vizibilă.“ Dan Ungureanu
Ray Bradbury este unul dintre cei mai importanți scriitori ai secolului XX și nu numai. Universul complex și distopic creat de el dăinuie și în prezent, iar scriitura reușește nu doar să țină cititorul în suspans, ci să-l și apropie. Nu degeaba odată ce terminăm o carte, căutăm să citim mai mult și mai mult de acest autor.
În toamna anului trecut, editura Paladin a publicat Vin de păpădie – un volum personal și semi-autobiografic. Este și pe lista lecturilor de mai la Pauza de Citit. Dacă nu l-ați citit încă, vă invităm mai jos să descoperiți un fragment.
Ca majoritatea cărților și povestirilor mele, și cartea de față a fost o surpriză. Am început să bănuiesc natura acestor surprize, slavă Domnului, pe când îmi făceam ucenicia în ale scrisului. Înainte de asta, ca orice începător, crezusem că poți face orice cu o idee, o poți bate, învineți și lua la pumni până când o forțezi să ia formă, doar că, supusă unui așa tratament, orice idee cât de cât decentă se retrage timidă, se întoarce cu spatele la tine, își fixează privirea asupra eternității și moare.– Ray Bradbury
FRAGMENT
În dimineața aceea liniștită, orașul învelit în întuneric încă dormea. Vara se simțea în aer, în adierile plăcute, în suflul lent, cald și prelung al lumii. Trebuia numai să te ridici și să te apleci pe geam, și îndată știai că erau primele momente de viață adevărată și de libertate, prima dimineață de vară.Douglas Spaulding, un băiat de doisprezece ani, tocmai trezit din somn, se întinse alene în brațele de‑abia însorite ale verii. Din dormitorul cu cupolă de la al treilea etaj, savură puterea falnică, ridicându‑se către înalturi pe vântul de iunie, a celei mai semețe clădiri din oraș. Noaptea, când copacii se legănau împreună, privirea lui era ca raza luminoasă a unui far peste mările neliniștite de ulmi, stejari și arțari. Acum… — Mamă, șopti Douglas.
O vară întreagă înaintea lui, de bifat zi după zi. Precum zeița Șiva din albumele de călătorie, își văzu mâinile peste tot, culegând mere acre, piersici și prune negre ca noaptea. O să se îmbrace în copaci și tufișuri, și râuri. Cu plăcere o să tremure de frig în ușa acoperită de promoroacă a ghețăriei. O să se coacă cu drag, alături de zece mii de pui, în bucătăria bunicii. Dar deocamdată o sarcină bine‑cunoscută îl aștepta.O noapte pe săptămână avea voie să-i lase pe mama, pe tata și pe Tom, fratele lui mai mic, dormind în căsuța lor de peste drum și să fugă aici, pe scările în spirală întunecate, până la cupola bunicilor, ca să doarmă în acest turn de vrăjitor plin de tunete și viziuni, să se trezească înaintea clinchetului cristalin al sticlelor de lapte și să-și îndeplinească ritualul de magie. Se ridică în picioare în fața ferestrei deschise către întuneric, trase adânc aer în piept și expiră.
Toate felinarele de pe stradă se stinseră ca lumânările de pe un tort negru. Încă o expirație, și încă una, și stelele începură să dispară. Douglas zâmbi și întinse arătătorul. Acolo și dincolo. Acum aici, și dincoace… Pe Pământul dimineții apărură pătrate galbene, pe măsură ce se aprindeau luminile în case. Se aprinseră deodată constelații de ferestre, departe în tărâmul zorilor. — Toată lumea cască. Toată lumea sus. Sub el, agitație în casă. — Bunicule, ia‑ți dinții din paharul cu apă! Apoi, după ce așteptă un timp: Bunica și străbunica, începeți și faceți clătite!
Mirosul cald de aluat prăjit se ridică și se lăsă purtat pe curenții de aer către camerele chiriașilor, mătușilor, unchilor și verilor veniți în vizită. — Strada unde locuiesc toți bătrânii, sus! Domnișoară Helen Loomis, colonel Freeleigh, domnișoară Bentley! Tușiți, ridicați‑vă, luați‑vă pastilele, mișcați‑vă! Domnule Jonas, înhămați‑vă calul și scoateți‑vă căruța de vechituri!
Casele deprimante de pe partea cealaltă a dealului pe care se afla orașul deschiseră ochi răutăcioși de dragon. În curând, în străzile din vale scăldate de dimineață, două femei bătrâne aveau să iasă să se plimbe cu mașinuța lor electrică, salutând din mers toți câinii.— Domnule Tridden, fugiți la depou! Și în curând, tramvaiul avea să iasă din depou, împrăștiind scântei albastre și fierbinți, ca o corabie pe râurile pietruite ale străzilor. — Gata, John Huff, Charlie Woodman? șopti Douglas către Strada Copiilor. Gata! adăugă el spre mingile îngropate în gazoane ude, spre leagănele goale atârnate de copaci. — Mami, tati, Tom, scularea.
Alarmele ceasurilor țiuiră slab. Orologiul tribunalului bubui. Păsările țâșniră din copaci, cântând, ca o plasă aruncată de mâna lui. Douglas, dirijându‑și orchestra, îndreptă un deget spre cerul de răsărit… Iar soarele începu să se ridice. Zâmbi ca un magician, cu brațele încrucișate. „Da, domnule“, își spuse, „când le zic eu, toată lumea sare în picioare, toată lumea o ia la fugă. Ce vară frumoasă are să fie“ – și deasupra orașului mai pocni o dată din degete. Bum, se deschiseră ușile și oamenii ieșiră afară. Așa începu vara anului 1928.
A fost odată ca niciodată un mic prinț care locuia pe o planetă abia cu un pic mai mare decât el și care avea nevoie de un prieten…» Pentru cei care înțeleg viața, asta ar fi părut mult mai adevărat. Fiindcă nu-mi place să mi se citească superficial cartea. E atât de dureros pentru mine să povestesc amintirile astea. Sunt șase ani deja de când prietenul meu a plecat, împreună cu oaia lui. Dacă mă străduiesc să-l descriu aici este ca să nu-l uit. E trist să-ți uiți un prieten. Nu toată lumea a avut un prieten. (Antoine de Saint-Exupéry)
Deși cartea Micul prinț este destinată, teoretic, copiilor, a ajuns una dintre cele mai iubite și mai citite volume din bibliotecile adulților. Poate pentru că aici, în această carte care ia peste picior înțelegerea limitată, pragmatică, a oamenilor mari, aceștia își verifică rezervele de inocență, ca într-o oglindă, nu de tot crudă, dar nici indulgentă cât să deformeze.
Poate pentru că aici se pot întreba onest dacă au ajuns serioși ca o ciupercă zbârcită sau dacă încă pot recunoaște o oaie invizibilă, dar categoric prezentă într-un desen de copil. Poate pentru că aici își dau voie să se întrebe, netulburați de ritmul niciunui calcul, ce înseamnă să ai un prieten, iar el să fie unic pentru tine, la fel cum floarea Micului prinț e fără de asemănare pentru el, chiar dacă, ajuns pe Pământ, a dat peste o grădină cu cinci mii de alți trandafiri. Toți frumoși și aparent la fel. Cam ca oamenii care locuiau planeta. “Timpul pe care l-ai petrecut cu trandafirul tău îl face să fie atât de important”, îi spune vulpea, prietena lui cea nouă, creatura care l-a învățat ce înseamnă să îmblânzești o altă ființă și cum devii răspunzător pentru ea. Și tot ea îl învață ceva în plus despre privire, și ea parte din ritualul îmblânzirii ființelor: “Bine nu se vede decât cu inima. Esențialul e invizibil pentru ochi”.
Ediția cea mai nouă pe care o avem astăzi la îndemână, în limba română, este tradusă de Ioana Pârvulescu și are ilustrații noi nouțe, semnate de Dan Ungureanu. Este o combinație care face din această capodoperă a tuturor vârstelor o noutate, cu promisiuni și coordonate proaspete. Dan Ungureanu a trezit la viață un mic prinț dilematic și candid, care ne privește cu înțelepciunea unui vechi amator de apusuri de soare, dar și cu vioiciunea unui copil pentru care joaca e însăși viața. I-a imaginat baobabii care amenință să sufoce mica planetă a prințului și cei trei vulcani pitici pe care acesta îi îngrijește zilnic, i-a redesenat celebrul fular galben și mutrița întrebătoare. Iar Ioana Pârvulescu a tradus cu o atenție izvorâtă dintr-o veche dragoste pentru această carte, pe care o mai tradusese în adolescență, pentru uz propriu, într-un caiet pierdut. Tot ea semnează o postfață și personală, și generoasă cu detaliile de viață literară, din care aflăm, în plus, că ea însăși a fost pasionată de zbor, la fel ca aviatorul-povestitor, prăbușit în deșert, și că a făcut cursuri de planorism, reușind să se înalțe până la 2000 de metri.
Pledoaria pentru Micul prinț se poate relua la fiecare recitire, și vârstele la care ne apropiem de el fac vizibile lucruri diferite, ascunse în text. Pentru Nora Iuga, de exemplu, Micul prinț a rămas cartea preferată. Și nu cred că e greu să descoperim o întreagă comunitate de melancolici, din speța celor convinși, la fel ca micul melancolic din această poveste, că drept înainte nu poți merge foarte departe și că lumea asta, cu nenumăratele ei apusuri de soare, idiosincrasii, erori și absurdități, merită explorată și îmblânzită.
Luna mai este despre flori, chiar dacă uneori metaforice. Te invităm să citești un fragment din cartea Paradisurile artificiale, aflată pe lista lecturilor din această lună – câteva paragrafe în care neliniștea și natura conturează un tabou literar remarcabil.
Acest budoar este foarte mic, foarte îngust. La înălţimea cornişei, tavanul se rotunjeşte în boltă; pereţii sunt îmbrăcaţi cu oglinzi înguste şi înalte, separate de panouri pe care‑s pictate peisaje în stilul neglijent al decorurilor. La înălţimea cornişei, pe cei patru pereţi, sunt reprezentate diverse siluete alegorice, unele în atitudini de repaus, altele alergând sau zburând. Deasupra lor, câteva păsări strălucitoare şi flori. În spatele siluetelor se înalţă nişte gratii în trompe‑l’oeil urmând, normal, curba tavanului. Acest tavan este aurit. Toate spaţiile dintre baghete şi siluete sunt deci acoperite de aur, iar în centru fundalul auriu nu este întrerupt decât de reţeaua geometrică a gratiilor false. Îţi dai seama că aducea puţin cu o cuşcă foarte distinsă, o cuşcă foarte frumoasă, pentru o pasăre foarte mare. Trebuie să adaug că noaptea era foarte frumoasă, foarte transparentă, lumina lunii foarte vie, în aşa măsură încât, chiar după ce am stins lumânarea, tot acest decor a rămas vizibil, nu iluminat de ochiul spiritului, cum ai putea crede, ci luminat de această frumoasă noapte, ale cărei luciri se agăţau în toată această broderie de aur, de oglinzi şi de culori pestriţe.
La început am fost foarte mirată să văd spaţii uriaşe întinzându‑se în faţă‑mi, alături, în toate părţile; erau râuri limpezi şi peisaje înverzite se oglindeau în ape liniştite. Poţi să‑ţi închipui efectul panourilor reflectate în oglinzi. Ridicându‑mi privirea, văd un amurg ce seamănă cu un metal incandescent care se răceşte. Era poleiala de pe tavan; dar gratiile m‑au făcut să cred că eram într‑un fel de cuşcă sau de casă deschisă pe toate laturile spre spaţiul cel larg şi că nu eram despărţită de toate aceste minunăţii decât prin barele magnificei mele închisori. La început am râs de iluzia mea; dar cu cât priveam mai mult, cu atât magia creştea, prindea viaţă, transparenţă şi o despotică realitate. De atunci ideea claustrării mi‑a dominat spiritul fără să dăuneze prea mult, trebuie s‑o spun, plăcerilor diverse pe care mi le dădea spectacolul dimprejurul şi de deasupra mea. Mă consideram închisă pentru mult timp, pentru mii de ani poate, în această cuşcă somptuoasă, în mijlocul acestor peisaje feerice, între aceste orizonturi minunate. Visam la Frumoasa din pădurea adormită, la ispăşirea ce trebuie îndurată, la viitoarea eliberare. Deasupra capului meu zburau păsările strălucitoare ale tropicelor şi, cum urechea mea percepea sunetul clopoţeilor de la gâtul cailor galopând pe şosea, în depărtare, cele două simţuri contopindu‑şi impresiile într‑o unică idee, atribuiam păsărilor cântul acesta misterios de aramă şi credeam că ele cântă cu glas de metal. Evident, vorbeau despre mine şi îmi celebrau captivitatea. Maimuţe care ţopăiau, satiri caraghioşi păreau că se amuză pe seama acestei captive care sta întinsă, condamnată la nemişcare.
Dar toate divinităţile mitologice mă priveau cu un surâs încântător, încurajându‑mă parcă să îndur răbdătoare vraja, şi toate pupilele lunecau spre colţul pleoapelor ca pentru a‑mi prinde privirea. Am ajuns la concluzia că dacă vechi greşeli, dacă unele păcate necunoscute mie însămi au cerut această pedeapsă temporară, puteam totuşi să contez pe o bunătate superioară care, silindu‑mă să fiu prudentă, mi‑ar oferi plăceri mai grave decât plăcerile de păpuşă care ne umplu tinereţea. După cum vezi, din visul meu nu lipseau consideraţiile morale; dar trebuie să mărturisesc că plăcerea de a contempla aceste forme şi culori strălucitoare şi de a‑mi închipui că sunt centrul unei drame fantastice absorbea adesea orice alte gânduri. Starea asta a durat mult timp, foarte mult timp… A durat până dimineaţa? Nu ştiu. Am văzut deodată soarele matinal instalat în camera mea; am încercat o uimire puternică şi, în ciuda tuturor eforturilor de memorie pe care le‑am putut face, a fost cu neputinţă să‑mi dau seama dacă adormisem sau dacă suportasem răbdătoare o delicioasă insomnie. Adineauri era noapte şi acum zi! Şi între timp trăisem mult, o! foarte mult timp!… Noţiunea de timp sau mai degrabă măsura timpului fiind abolită, pentru mine noaptea întreagă nu se măsura decât prin multitudinea gândurilor mele. Oricât de lungă mi se poate părea din acest punct de vedere, totuşi am avut impresia că nu durase decât câteva clipe sau că nici măcar nu‑şi găsise loc în eternitate.
O mică plimbare cu Mary Poppins
În luna iunie sărbătorim copiii în fiecare zi așa că am pregătit pentru festivalul copilăriei 4 titluri clasice, iubite de generații întregi de copii, titluri pe care adulții iubesc să le citească, cărți care ne apropie și ne amintesc de copilărie în toate formele ei. Hai să vezi povești am pregătit de la 
