Semizei pentru o după-amiază

Cum putem fi semizei pentru o după-amiază? Am aflat de la membrii clubului nostru de lectură*, copii și adolescenți de 10-15 ani, pasionați de cărți pline de aventuri, mister și umor, și de la invitatul special al lunii februarie, Percy Jackson, eroul din volumul Hoțul fulgerului.

Pentru unii a fost o reîntâlnire cu personajul principal al seriei Percy Jackson și Olimpienii, pentru alții o premieră, dar toți l-am simpatizat pe Percy, băiatul care descoperă într-o zi că este semizeu. Personajul, construit de Rick Riordan, este un puști obișnuit din America zilelor noastre, singuratic și neînțeles, care se străduiește să stea departe de probleme, dar nu reușește întotdeauna. Descrierea aceasta a fost și punctul de plecare al întâlnirii noastre. Am urmărit firul cărții și al întâmplărilor care l-au adus pe eroul nostru în tabăra de antrenament a semizeilor.

Cabanele din Tabăra Semizeilor ne-au dat ocazia să facem asocierea cu cele doisprezece zeități majore ale mitologiei grecești, cu simbolurile și puterile lor: Zeus, Hera, Poseidon, Demetra, Atena, Dionisos, Apollo, Artemis, Ares, Afrodita, Hefaistos, Hermes (care își aveau reședința pe Muntele Olimp). Dar nu l-am uitat nici pe Hades, cel care are împărăția subpământeană. Discuțiile s-au animat și mai mult cu exercițiul de imaginație propus: dacă ne-am dori să fim semizei. Un răspuns unanim: da, dar…. și de aici au început nuanțele: de ce doar o putere, de ce nu pot fi prieteni copiii zeilor rivali, cum controlăm puterea pe care o avem, cum aflăm cine e părintele nostru zeu.

Prietenia, loialitatea și curajul ce i-au legat pe Percy, Annabeth și Grover pe parcusul îndeplinirii misiunii lor, au stârnit curiozitatea cititorilor noștri, care și-au propus să afle în ce aventuri spectaculoase vor mai fi implicați eroii, în următoarele volume ale seriei scrise de Rick Riordan. Astfel, Percy Jackson va mai fi invitat la o întâlnire a clubului de lectură, organizat de Muzeul Național al Literaturii Române Iași.

Un text de Alina Aron

Captivantă pauza de citit? Dă sfară-n țară:

Este doar un joc, nu?

Bine ați venit în Björnstad, un mic orășel din Suedia unde totul pare adormit sau expirat, în care natura – nici blândă, nici feerică – pare să câștige teren în detrimentul oamenilor și care este însuflețit de un singur lucru: hocheiul. Sportul ăsta este singura șansă a orașului de a progresa în economia care nu mai funcționează, singura lui șansă de a nu fi înghițit de pădure, singurul motiv de mândrie și singura ocazie a unor puști de a ieși din anonimat. Vremea aspră îi face pe oameni să își închidă sentimentele în ei, iar singurul moment în care emoțiile răbufnesc sunt meciurile de hochei.

Ne aflăm în fața finalei campionatului național de juniori și să îl câștige înseamnă o performanță unică pentru toți locuitorii orașului, nu doar pentru băieții din echipă, căci acolo, pe gheață, patinează alături de ei toate speranțele orașului și a familiilor și a tuturor mamelor care au făcut sacrificii și și-au susținut copiii până în pânzele albe. O responsabilitate grea pe umerii unor adolescenți, nu?

Așa că tinerii sportivi sunt tratați ca niște mici regi în comunitatea lor, iar de aici până la bullying și decizii imature e un sigur pas. Hocheiul are o ierarhie a celor mai buni jucători pe care nimeni nu o poate ocoli: căpitanul echipei este vedeta, prietenul lui cel mai bun și secundul său de pe teren este intangibil și tot așa în funcție de abilitățile fiecărui jucător. Dar acesteia i se adaugă singura ierarhie mai nemiloasă – cea a elevilor dintr-un liceu. Așa că a fi popular sau nu în micul oraș Björnstad capătă noi valențe.

Sportul de echipă nu înseamnă doar competiție, înseamnă și valorile asociate echipei: solidaritate – nimeni nu rămâne singur, abnegare – binele echipei înainte de toate, loialitate – nu trădezi niciodată un coechipier. Și mai ales jucătorii sunt învățați să nu se teamă. Hocheiul este un sport dur și nu poate să îți fie teamă de un adversar pentru că asta înseamnă că deja ai pierdut. Dar ce se întâmplă când toate aceste valori sunt puse la încercare? Oare jucătorii vor putea vedea dincolo de ele? Sau vor alege binele echipei indiferent de consecințe?

„Speră că juniorii sunt prea tineri să se teamă, prea naivi să înțeleagă câte lucruri sunt, de fapt, în joc. Căci publicul de hochei n-are nuanțe – ori rai, ori iad. Din tribună, lumea te privește ca pe un geniu sau ca pe un gunoi, nu există cale de mijloc. Un ofsaid nu-i nimic discutabil, orice atac cu corpul între jucători ori e făcut conform regulamentului, ori merită suspendare pe viață. La douăzeci de ani, când Peter era căpitan de echipă și s-a întors acasă în Björnstad, după ce aproape au câștigat finala națională, vocea lui taică-su l-a întâmpinat din bucătărie: „Aproape? Nu poți să aproape te sui într-o barcă, ce dracu’! Ori ești în barcă, ori ba! Și când toată lumea-i deja în apă, nu-i pasă nimănui că tu ai căzut ultimul în baltă!”

Tot orașul este cu sufletul la gură înaintea finalei naționale de juniori, dar chiar atunci se aude strigătul unei tinere fete în mulțime: căpitanul echipei de hochei este acuzat de viol! În acest moment o comunitate micuță cum e Björnstad se scindează rapid în două: sunt cei care cred că hocheiul și binele general trebuie pus înainte de toate și cei care vor o judecată clară. Cei care cred că fata este victima și cei care cred că jucătorul de hochei talentat, târât în acest scandal în cel mai important moment al carierei lui, este cel căruia ar trebui să i se plângă de milă.

Fredrik Backman aduce rapid în discuție probleme legate de sexism și diferența de gen, dar nu oferă concluzii, aici este lăsat spațiul alb pentru ca cititorul să își formeze propriile opinii. Însă creează cu minuțiozitate contextul, acțiune după acțiune, încât să îți arate că de fapt rareori lucrurile sunt albe sau negre.

Nu se ferește să vorbească nici despre discriminarea rasială sau de clasă socială, nici despre violența extremă de care dau câteodată dovadă adolescenții. Și dacă vi se pare prea mult pentru o singură carte, adevărul este că de cele mai multe ori găsim picături din toate acestea în orice comunitate.

Cartea ilustrează foarte bine prietenia specială și complicată dintre băieții adolescenți și bărbații din viețile lor pe care îi admiră sau îi disprețuiesc, dar care îi îndrumă și îi modelează. Reușește să stârnească emoții și să capteze atenția dincolo de momentele dramatice ale narațiunii; așa am ajuns eu, persoană total neinteresată de sport, să le țin pumnii personajelor în meciurile cheie.

Un text de Andreea Chebac

Captivantă pauza de citit? Dă sfară-n țară:

Singurele bunuri pe care nu ți le poate lua nimeni sunt poveștile

Colecția de povestiri semnată de Viet Thanh Nguyen ne dezvăluie încă din titlu tipologia de personaje asupra căreia se focusează acțiunea: refugiații vietnamezi din America, și mai exact din comunitatea acestora din statul California.

El însuși refugiat cu părinții din Vietnam la o vârstă fragedă, poveștile lui Viet Thanh Nguyen nu au scopul să șocheze cititorul prezentând o realitate dificilă, ci aduc detalii despre războiul din Vietnam, fugă și adaptare, într-o manieră firească, așa cum un copil ar primi orice realitate a copilăriei sale. Poate și deoarece, așa cum spune un citat din carte, poveștile sunt bunuri de preț, singurele pe care nu le poate lua nimeni: „Singurele bunuri pe care le aveam noi erau poveștile.”

Eu am citit cartea asta ca pe o carte despre relațiile dintre oameni, felul în care devin ele mai complexe și mai complicate atunci când viața ta este scindată de un asemenea eveniment precum fuga din propria ta țară, sau, din contră, felul în care acceptarea și resemnarea sunt un lucru firesc.

În prima povestire a cărții – „Femei cu ochi negri” – ne este adusă în fața ochilor relația tandră dintre o soră și un frate. Însă relația asta s-a dezvoltat cumva dincolo de moarte căci fratele a murit încercând să-și apere sora, iar aceasta, deși ajunsă în America, trăiește vina de a fi supraviețuit și de a fi fată. Apare motivul fantomei ca o personificare a regretului, a vieții netrăite a fratelui și a vieții trăite pe jumătate a surorii supraviețuitoare. Ea își câștigă traiul ca scriitor-fantomă, viața i se împletește cu superstițiile și credințele vietnameze atunci când în existența ei și a bătrânei ei mame se insinuează fantoma fratelui pierdut.

Tot despre frați și relația dintre ei vorbește și ultima povestire a cărții – „Patria mama” – însă de această dată sunt două destine puse în oglindă. Doua surori – una aflată în America, cealaltă în Vietnam, fac parte din două „seturi” separate de copii ai aceluiași tata, tată care a ales să își boteze copiii și din prima căsătorie și din a doua cu aceleași nume. Și numele este singurul lucru pe care îl împărtășesc cele două surori pentru că altfel destinele lor sunt ca doi poli opuși și servesc pentru un șir de întrebări despre cum ar fi fost viața fiecăreia dacă ar putea schimba rolurile.

Americanii” aduce înapoi în Vietnam un bătrân pilot american care a luptat în această țară, însă de data aceasta se întoarce pentru a-și vizita fiica, un copil născut din părinți cu naționalități diferite care nu și-a găsit niciodată locul acasă. Relației tată-fiică îi lipsește empatia, niciunul dintre cele două personaje neputând înțelege sentimentele celuilalt pentru Vietnam: pentru fostul pilot aici este „terenul de joacă” al tinereții sale, în timp ce copilul lui și-a găsit aici un loc de care să aparțină.

Poveștile din acest volum sunt pline de umor, de resentimente dar și de speranță, împletindu-se firesc, așa cum se împletesc în viață când nimic nu are o singură culoare. Iar finalul fiecăreia este diluat, suspendat, se pierde ca o cărare șerpuind dincolo de orizont, autorul nu ia decizii decisive pentru personajele sale și orice este posibil.

Pune personajele față în față cu traumele trecutului – călătoria pe apă spre America, pământul făgăduinței, care se putea termina oricum între raidurile piraților și capriciile naturale ale mării -, dar și cu nesiguranța viitorului – copilul unor refugiați vietnamezi va reuși să se integreze în noua societate fără să nege valorile tradiționale ale părinților săi? Dar principala caracteristică a vocilor din carte este realismul, o ancorare fermă în realitate, indiferent ce le trage înapoi sau ce le absoarbe spre viitor. Este realismul supraviețuitorului care își permite să spună povești, dar nu să trăiască în ele.

Un text de Andreea Chebac

Sursa foto Flickr

Captivantă pauza de citit? Dă sfară-n țară:

Ceva clasic, ceva proaspăt și ceva de basm

Ceva clasic, ceva proaspăt, ceva de basm și din nou, ceva clasic. Am ales patru titluri, nu mai mult: să rămânem în limita unor așteptări de lectură realiste, cărțile fiind și sofisticate, și destul de stufoase, ca număr de pagini.

Sălbaticul de Guillermo Arriaga, (traducere din limba spaniolă de Marin Mălaicu-Hondrari, Editura Art, 2018) este romanul unor apropieri neverosimile, la limita fantasticului, între două povești care aparent nu au nimic în comun. Pe de o parte este povestea lui Juan Guillermo, un adolescent care vrea răzbunare, după ce o sectă catolică îi ucide fratele, traficant de bunuri de lux și narcotice pentru protipendada mexicană. Guillermo rămâne, în scurt timp și fără restul familiei, pentru că părinții și bunica se sting de durere la scurt timp după moartea băiatului. În paralel cu tragediile din Mexic, scurtcircuitate de stop-cadruri cu petrecerile tinerilor de bani gata din Ciudad de México, se desfășoară aventura unui inuit, Amaruq, care urmărește ca în transă un lup, în munții Canadei, cu senzația că destinul îl leagă de această sălbăticiune. Finalul relevă apropierile și conexiunile subterane dintre cele două povești, într-o demonstrație de fantezie și inteligență narativă. Considerat o capodoperă a scriitorului mexican, Sălbaticul este o mostră de literatură trepidantă, mustind de tensiune și imaginație.

Mică istorie a unui secol mare ( volum coordonat de Monica Onojescu, Editura Arthur, 2018) este o antologie de proze în care scriitori români cunoscuți încearcă să povestească, pe înțelesul celor mai mici, momente semnificative sau realități concrete din istoria noastră. Cartea se deschide cu un text de Simona Antonescu, 1 Decembrie 1918, al cărui personaj este un băiețel, Emil, care fuge de acasă și se trezește în vâltoarea de la Alba Iulia și se încheie, simetric, ca temă, cu o proză de Doina Ruși, Ziua națională. Antologia cuprinde texte semnate de 20 de scriitori români cunoscuți, însoțite de prezentări de autor și este ilustrată printr-o selecție de colaje realizate de copiii participanți la ateliere ținute de cinci ilustratori români: Ludmila Frătescu, Roma Gavrilă, Andreea Ilisăi, Ileana Surducan și Maria Surducan. Este, practic, o antologie de ficțiuni proaspete, în care se regăsește (și se recuperează) istoria noastră, mai recentă sau mai veche, de la Unirea din 1918 și până mai aproape de timpurile noastre.

Muc cel Mic de Wilhelm Hauff (traducere din limba germană de Irina Vlad cu ilustrații de Marcela Cordescu) este o povestire clasică a copilăriei, care revine, în colecția Arthur Retro în culorile și în maniera de ilustrare de acum niște ani buni. Îl știm cu toții pe Muc cel Mic, după șalvarii în care pare că înoată, după turbanul uriaș, după hangerul pe care îl poartă la cingătoare, dar mai ales după papucii cu trei numere mai mari, care-l poartă peste tot, cu puterea gândului. Copiii râd de el și-l iau peste picior pentru ciudățenia hainelor lui sărăcăcioase, până într-o zi când îi află povestea, una fabuloasă și emoționantă, pe care merită să o descopere și cei mai mici cititori de azi, la aproape două sute de ani de când a apărut pentru prima dată în culegerea de basme publicată de Hauff în Germania.

Idiotul de F.M Dostoievski (traducere din limba rusă de Nicolae Gane, Editura Art, 2018), o capodoperă a literaturii din toate timpurile, este unul dintre cele mai frumoase, mai profunde și mai dilematice romane ale scriitorului rus. Având în centru un personaj de o blândețe și o bunătate neverosimile, pentru care e luat drept nebun – Prințul Mîșkin – cartea sondează natura binelui și a răului, iubirea și credința sau locul omului în societate. Cu alte cuvinte, marile întrebări rusești. Personajele, cu caractere care se impun de la primele pagini, de la discuțiile dintr-un tren cu destinația Sankt Petersburg, sunt voci care întorc lumea pe toate fețele și îi arată fie reaua potrivire, fie frumusețea greu de cuprins. Înțelegerea naturii umane, a abisurilor ei contradictorii, se dezvăluite, în acest roman clasic, de o intensitate destabilizatoare, într-o demonstrație frapantă, absolut memorabilă.

Un text de Eliza Ștefan

Fotografii de Ema Cojocaru

Captivantă pauza de citit? Dă sfară-n țară:

Timpul în banda desenată

Când ne confruntăm cu o operă intimidant de reușită și originală, care provine dintr-un gen sau dintr-un mediu nu foarte bine cotat cultural, avem instinctul să o protejăm scoțând-o de acolo. În cazul lui Aici am putea avea tendința să-i negăm calitatea de bandă desenată. Am putea să ne gândim la tablourile Zsofiei Schweger. Am putea să ne gândim mai ales la colajele lui Kenneth Josephson. Și astfel să spunem că Aici e de fapt o operă de artă plastică. Am putea să o considerăm un fel de livre d’artiste, deși e tipărită în masă.

Dar ceea ce face din acest roman grafic o capodoperă e tocmai felul în care rezolvă o problemă pe care autorii de bandă desenată și-au pus-o aproape încă de la începutul acestei forme de artă. Anume, cum să reprezinte trecerea timpului într-un mediu eminamente static? Și odată ce se stabilesc convenții pentru reprezentarea timpului, cum se poate interveni asupra lor? Punându-și aceste întrebări, autorii americani de bandă desenată au dezvoltat o poetică a trecerii timpului și mai ales a felului în care această trecere a timpului influențează spațiul fizic.

În cele ce urmează doar voi trece în revistă câteva astfel de benzi și câțiva autori care s-au preocupat de problematizarea temporalității în banda desenată. Nu va fi nici pe departe un studiu exhaustiv, însă sper că va demonstra de ce Aici nu doar că se preocupă de ceva fundamental benzii desenate, cel puțin în tradiția nord-americană, dar și că îi aduce o contribuție semnificativă.

Gasoline Alley de Frank King s-a remarcat ca fiind printre primele, și încă puținele, seriale de bandă desenată în care personajele îmbătrâneau aproximativ în timp real, fără a fi blocați în acel etern ”acum” în care se găsesc copiii din Peanuts, de exemplu, ci crescând, îmbătrânind și confruntându-se cu dilemele fiecărei vârste. Abordarea îi permite autorului să privească felul în care spațiile în care personajele trăiesc le influențează viețile și cum personajele schimbă aceste spații la rândul lor. De exemplu, în Martie și Aprilie 1934, desenatorul realizează o serie de trei stripuri duminicale în care Skeezix și prietenii săi descoperă că se construiește o casă peste terenul pe care jucau baseball. Copiii revin în același loc în fiecare săptămână, descoperind construcția într-un alt stadiu, jucându-se în fiecare săptămână în câte un alt fel. Acest lucru ar fi fost poate suficient pentru a o menționa, însă King a fost și un inovator grafic, testând limitele mediului nu doar narativ, ci și formal.

De interes pentru exercițiul de față este mai ales maniera în care King realizează această secvență. Fiecare planșă prezintă terenul din aceeași perspectivă, din același punct de vedere, iar cele câte 12 casete care le compun sunt organizate sub forma a ceea ce Scott McCloud numește poliptic. Anume, fundalurile compun o imagine unitară, precum piesele dintr-un puzzle, astfel încât casetele nu mai reprezintă doar un cadru (așa cum am percepe cadrul în film), ci doar selectează un moment de timp.

Legătura cu Aici îmi pare evidentă, precum și faptul că e remarcabilă intuiția lui McGuire de a suprapune casetele, de a se juca cu forma lor și mai ales de a nu mai mai urma o succesiune lineară.

Mr. Natural’s 719th Meditation de Robert Crumb

Robert Crumb este probabil cel mai renumit exponent al benzii desenate underground americane, cunoscut mai degrabă pentru transgresivitatea sa, pentru împingerea benzii desenate ca formă de exprimare prin care autorul să-și exorcizeze toate bubele și pentru redarea spiritului mișcării contra-culturale. Mr. Natural’s 719th Meditation este o scurtă bandă desenată emblematică mai ales pentru cel din urmă aspect, fiind o meditație asupra efemerității civilizației.

Mr. Natural se așază pe un petec de pământ din deșert, iar în jurul lui timpul accelerează. Urmărindu-l, iarăși, din același punct de vedere, observăm cum în jurul lui apar utilaje de construcții care trasează o autostradă, apoi cum apare un mic fast-food, care se extinde până când răsare un oraș cu tot ceea ce presupune asta, inclusiv autoritatea represivă a poliție, iar, în final, cum totul se clatină și dărâmă. O concluzie nu mult diferită de cea din Aici, realizată printr-o abordare mult mai puțin sofisticată, într-adevăr, dar care pornește dintr-o direcție asemănătoare.

Un concept foarte asemănător, dar cu o realizare mai rafinată este scurta povestire din 2006 a lui Kevin Huizenga, Glenn Ganges în: “Time Travelling”. Plimbându-se prin cartier, Glenn Ganges practică un soi de meditație seculară. Își limpezește gândurile, se concentrează și astfel își alterează percepția asupra timpului întinzând la nesfârșit momentul prezent sau retrăind amintiri pentru a ”călători în timp”, ancorat de anumite locuri. Ca în cazul lui King sau Crumb, tratează fiecare casetă de bandă desenată ca un moment de timp, și pornind de la intuițiile lui McGuire din 1989 Huizenga manipulează organizarea casetelor pentru a amplifica efectul de călătorie în timp în maniere care i-au scăpat (sau poate nu l-au interesat) chiar și lui McGuire din 2014. Le suprapune, le aranjează tridimensional, renunță la chenare sau permite personajului să pășească în afara lor, realizând ceva ce poate fi descris ca o artă poetică, în care banda desenată devine pentru autor însuși mijlocul de a călători prin timp.

Dar nu numai banda desenată underground și alternativă (cu toate că Gasoline Alley era pe cât de mainstream putea să fie o bandă desenată în anii ‘30) este interesată să exploreze această relație dintre timp și spațiu și mai ales cum percepția timpului poate fi manipulată prin felul în care este redat spațiul. Găsim suficient de multe asemenea exemple și benzi comerciale de gen.

Watchmen, de Alan Moore și Dave Gibbons, chiar începe cu câteva astfel de exemple și continuă în același stil până la final. În primele pagini doi detectivi investighează asasinarea lui Edward Blake prin azvârlirea sa de pe fereastra apartamentului. În timp ce detectivii cercetează locul faptei, momentul crimei este dezvăluit prin analepsă, prezentând ceea ce se descoperă. Pagina a patra e deosebit de isteață. Cât timp polițiștii iau liftul și coboară vedem un flashback redat ca un poliptic în care Comediantul cade spre a se izbi de asfalt. Iar ultima caseta a paginii începe o tranziție de tip racord către următoarea scenă, fixând punctul de vedere pe o clădire și făcând un salt în timp de câteva ore.

Acesta este doar un exemplu, dintre multele care pot fi găsite în Watchmen.

După aproape 30 de ani, Grant Morrison și Frank Quitely au oferit o replică acestei secvențe în paginile lui Multiversity: Pax Americana #1 în care reușesc mai degrabă să-l evoce pe Frank King. La fel ca în Gasoline Alley avem o planșă imensă, un poliptic de 32 de casete, însă precum în Watchmen sau în Aici, acțiunea prezentată nu este liniară, ci avem de fapt trei fire narative suprapuse pe același spațiu.

În Hellboy, personajul eponim se găsește deseori în locuri bântuite. Dar această bântuire nu înseamnă doar fantome, ci e o vorba de o istorie care nu mai poate rămâne îngropată și bolborosește la suprafață. Stafiile și strigoii sunt doar un simptom al acestei dezarticulări a timpului reprezentată de Mike Mignola prin extragerea unor detalii și o compoziție a paginii care oferă o direcție clară a lecturii. Trecând de la o casetă la alta nu îți dai seama dacă timpul se scurge, cât timp trece și nici în ce ordine se succed evenimentele. Singurul element de claritate este însuși Hellboy, colorat de Dave Stewart într-un roșu contrastant față de fundalurile șterse, care pare să experimenteze timpul linear.

B.P.R.D.: The Dead

Seria soră a lui Hellboy, B.P.R.D., preia acest interes pentru spații bântuite de trecut producând nu de puține ori scene în care personajele rămân fizic în același spațiu, însă îl experimentează senzorial așa cum ar fi arătat el cu ani în urmă. Modalitatea tehnică este probabil cea mai convențională din câte am prezentat până acum, pur și simplu o ”fluturare” a fundalurilor în casete succesive, dar exemplul rămâne ilustrativ pentru interesele și problemele pe care și le pun autorii nord-americani de bandă desenată.

Detective Comics Vol. 2 #31

Voi încheia cu o planșă întinsă dintr-o bandă cu supereroi nu pentru că e excepțională, ci tocmai fiindcă este comună. Francis Manapul (un desenator de casă de la DC Comics) și Brian Buccellato (coloristul cu care colaborează deseori) realizează o secvență în care Batman investighează scena unei altercații. Secvența este realizată ca un poliptic de patru casete, în fiecare din ele detectivul urecheat avansând mai adânc în pădure și descoperind detalii noi. Iar în fiecare dintre acestea avem o casetă inserată care acționează ca o fereastră în timp, arătându-ne evenimentele de la momentul incidentului.

Vedem astfel că ceea ce face din Aici un roman grafic deosebit nu este tehnica folosită, nici subiectul abordat, nici interesele tehnice sau narative ale autorului. Ceea ce înalță Aici, fără a o detașa din tradiția benzii desenate nord-americane, e amploarea sa. În tot ce am arătat în acest articol, poate cu excepția lui Watchmen, a fost vorba despre pagini sau povestiri scurte, despre folosirea punctuală ale tehnicilor cu un scop narativ bine definit și nu neapărat ambițios.

În schimb, romanul grafic al lui Richard McGuire abandonează sau folosește mult mai timid alte convenții ale benzii desenate, pentru a realiza o lucrare de anvergură în care să sondeze în adâncime felul în care banda desenată ilustrează relația dintre timp și spațiu.

Articol de Alin Răuțoiu

Captivantă pauza de citit? Dă sfară-n țară:

Complicații în amor: cinci cărți în care dragostea nu învinge întotdeauna

Deși la paisprezece ani plângeam cu sughițuri după ce am vizionat la televizor filmul Undeva, cândva (cu Jane Seymour și Christopher Reeve în rolurile principale), între timp m-am îndepărtat destul de mult de teritoriul dramelor romantice. Mi se mai întâmplă să evit, uneori inconștient, anumite cărți – de altfel, serioase – al căror titlu conține cuvântul „dragoste” sau „iubire”, nu neapărat din teama că voi da peste o poveste siropoasă, ci pentru că dragostea nu este una din temele mele favorite în literatură. E un soi de prejudecată de care sper să scap cândva, dar, până una-alta, prefer cărțile care explorează tangențial iubirea, fără a o transforma în subiectul principal. Sau caut abordările inedite, cum au fost povestirile lui Italo Calvino din Iubiri dificile. Și mă feresc de poveștile previzibile, în care cei doi amorezi trăiesc fericiți până la adânci bătrâneți, nu fiindcă mi-ar fi ciudă pe fericirea lor, ci pentru că astfel de cărți nu prea reflectă lumea adevărată. În cele din urmă, cred că asta caut: povești realiste, care explorează într-un mod echilibrat și credibil trăirile, dezamăgirile și exaltările care țin de relațiile amoroase, chiar dacă contextul este unul neobișnuit. Cu gândul ăsta în minte, am selectat patru cărți în care dragostea nu are mereu parte de happy-end, plus un volum de non-ficțiune care propune noi explicații pentru nefericirea cuplurilor moderne.

Iubiri dificile, de Italo Calvino

În treisprezece proze și două nuvele, autorul italian explorează din unghiuri inedite dragostea, flirtul, aventurile de o noapte, relațiile stabile, întâlnirile accidentale – teme în esență banale care, supuse imaginației efervescente și jucăușe a lui Italo Calvino, capătă un aer nou, de o prospețime reconfortantă. Povestirile se concentrează pe câte un episod decupat din existența personajelor, episod pe care autorul îl analizează cu o minuțiozitate aproape maniacală: un flirt exclusiv gestual între un soldat și o doamnă pasivă; exaltarea unei nopți de dragoste, erodată lent de cotidianul prozaic; chinul unei lungi călătorii cu trenul de noapte în schimbul fericirii de a revedea persoana iubită; momentele de intimitate furate de doi soți a căror viață decurge în contratimp. Deși majoritatea protagoniștilor sunt bărbați, femeile sunt cele care trezesc în ei euforia romantică, gesturile atipice sau manifestările obsesive, iar preț de câteva pagini, acești oameni obișnuiți capătă anvergura unor mari actori dramatici, care-și interpretează cu patos partiturile mai scurte sau mai lungi din mereu schimbătorul joc al dragostei.

4 3 2 1, de Paul Auster

Cum ar fi să existe patru șanse concomitente de a fi împreună cu prima mare iubire? Dacă circumstanțele ar fi diferite, oare lucrurile ar decurge altfel? Premisa asta sună de parcă ar fi desprinsă din Groundhog Day sau mai recentul When We First Met. Însă romanul lui Paul Auster nu are aproape nimic în comun cu aceste filme, iar dragostea este doar una dintre numeroasele teme prezente în imensul 4 3 2 1 . Totuși, prin noianul de cărți, filme, muzică, evenimente politice și istorii personale, dragostea ocupă un loc nu mai puțin important – nu doar în manifestările ei carnale, ci și ca o căutare a unui spirit îngemănat. Archie Ferguson, cvadruplul protagonist al cărții, se îndrăgostește de Amy cea impetuoasă în patru feluri și în patru contexte diferite; rămâne de văzut dacă relația lor devine posibilă atunci când împrejurările sunt reconfigurate în alt mod. Dincolo de incertitudinea acestui fir narativ, am apreciat felul în care Auster explorează în profunzime trăirile unui adolescent sensibil și interiorizat, singurătatea și nevoia de iubire, influența hazardului, felurile în care se manifestă atracția, devierile de la ceea ce societatea califică drept un comportament „normal”, totul în contextul unei Americi tradiționaliste, în care raporturile dintre cele două sexe sunt mediate de reguli destul de stricte.

Oscar şi Lucinda, de Peter Carey

Am văzut ecranizarea din 1997 (cu Ralph Fiennes și Cate Blanchett în rolurile principale), dar îmi doresc de ceva vreme să citesc și romanul lui Peter Carey, care a primit premiul Man Booker în 1988. Este o poveste de dragoste atipică, care nu decurge după regulile obișnuite (poate doar cu excepția unui deznodământ tragic), având drept fundal Australia de la mijlocul secolului 19. Pasiunea pentru jocurile de noroc și atracția față de riscuri este ceea ce-i aduce împreună pe Oscar Hopkins, un preot anglican marcat de relația cu un tată religios și autoritar, și pe Lucinda Leplastrier, o moștenitoare din Australia care se revoltă împotriva constrângerilor sociale și cumpără o fabrică de sticlă. Între cei doi se dezvoltă o afecțiune puternică, care rămâne neverbalizată și se complică și mai mult când Lucinda pune rămășag că Oscar nu va putea transporta o biserică din sticlă de-a lungul unui teritoriu aborigen – un pariu care le va schimba iremediabil viețile. Romanul lui Peter Carey nu este doar despre dragoste ca joc suprem și de mare risc la care cei doi protagoniști, în mod ironic, nu sunt în stare să participe, ci și despre colonialism și natura distructivă a progresului, despre lupta și piedicile de a ieși din limitările și rolurile impuse de societate.

Dama cu camelii, de Alexandre Dumas – fiul

Deși romanul lui Alexandre Dumas – fiul a apărut în urmă cu 170 de ani, iar unele manifestări și discursuri ale personajelor sunt de o exaltare fără margini, care poate părea bizară și de neînțeles mai ales pentru adolescenții contemporani, Dama cu camelii are calitatea de a fi o dramă realistă, nicidecum o poveste mirobolantă în care femeia de moravuri ușoare este salvată din ghearele vieții ei depravate prin puterea izbăvitoare a iubirii, devenind o gospodină și o mamă model. Nu. Dragostea dintre curtezana Marguerite Gautier și tânărul Armand Duval este sortită unui sfârșit tragic, iar protagoniștii, oricât de ireali ni s-ar părea astăzi, oglindesc fațete ale epocii în care au trăit. Prin pătrunzătoarele sale observații psihologice, autorul ne ajută să le înțelegem mai bine structura afectivă și comportamentul, cu crizele de gelozie, gesturile extreme și trăirile pline de patos. În plus, povestea este parțial inspirată de iubirea tumultuoasă dintre romancier și demimondena Marie Duplessis, a cărei moarte a declanșat scrierea acestui roman. Iar Dama cu camelii mă conduce la următoarea carte din listă, care vorbește despre ce s-a pierdut și ce s-a schimbat în materie de comportament amoros din vremea lui Dumas – fiul până în zilele noastre.


De ce iubirea doare. O explicație sociologică, de Eva Illouz

Părăsind tărâmul ficțiunii, ajungem la cartea Evei Illouz, profesoară de sociologie la Universitatea Ebraică din Ierusalim. Printre altele, volumul analizează felul cum s-a schimbat percepția despre dragoste, pasiune, loialitate și rolul partenerilor din secolul 19 până în vremurile contemporane. Eva Illouz, care a luat numeroase interviuri prietenilor și străinilor întâlniți în Franța, Statele Unite, Israel și Germania, propune o nouă perspectivă asupra motivelor pentru care relațiile moderne eșuează, iar căutarea dragostei se dovedește o experiență dificilă și dureroasă. În urma studiilor sale, autoarea a găsit răspunsuri nu în defectele noastre psihice sau în copilăria noastră imperfectă, ci în contextul social care stabilește raporturile dintre bărbați și femei, precum și rolurile atribuite acestora, la care se adaugă regulile de pe piața amoroasă contemporană, unde opțiunile s-au înmulțit semnificativ și există o mai mare libertate în alegerea unui partener. O precizare: De ce iubirea doare nu este genul de carte self-help care dă sfaturi și soluții, iar lectura poate ridica unele dificultăți, mai ales în cazul cititorilor nefamiliarizați cu un discurs academic.

Un text de Ema Cojocaru

Fotografii de Andreea Arsene

Captivantă pauza de citit? Dă sfară-n țară:

Regulamentul voucherului „PAUZA DE CITIT”

REGULAMENT OFICIAL DE UTILIZARE A VOUCHER-ULUI DE REDUCERE OFERIT ÎN CADRUL EVENIMENTULUI “ZIUA INTERNAȚIONALĂ A CĂRȚII” (23 aprilie 2019) â

SECȚIUNEA 1. ORGANIZATORUL ATELIERELOR

  1. Prezenta campanie intitulată „PAUZA DE CITIT” este organizată de societatea comercială Grupul Editorial ART SRL, identificată prin Codul Unic de Înregistrare nr. RO 13965909, înregistrată la Registrul Comerțului cu numarul J40/5872/2001, având sediul social în București str. SPL. INDEPENDENȚEI 315-317-319 OB LD 18, sector 6, reprezentată de Dan Iacob în calitate de administrator, denumită în cele ce urmează „Organizatorul”.

Regulamentul este disponibil în mod gratuit oricărui solicitant, online, pe site-urile: https://www.carteacugenius.ro, https://www.editura-arthur.ro, https://www.editura-youngart.ro, https://www.editura-art.ro, https://www.editura-paladin.ro, https://www.grafic-art.ro, pe toată durata valabilității voucherelor.

  1. Organizatorul iși rezervă dreptul de a modifica prezentul Regulament, urmând ca astfel de modificări să iși producă efectele numai după ce aceste modificări au fost comunicate participantilor. Modificările vor fi aduse la cunoștință participanților prin afișare pe site-ul https://www.pauzadecitit.ro.

SECȚIUNEA 2. LOCUL ȘI DATA DE ORGANIZARE A CAMPANIEI

2.1.     „PAUZA DE CITIT” se va desfășura ca acțiune de promovare a cititului în ziua de 23 aprilie, în cladiri de birouri din București și Timișoara, iar voucherul oferit cititorilor este valabil în perioada 23 aprilie-15 mai 2019.

SECȚIUNEA 3. CONDIȚII DE PARTICIPARE

3.1.     Se consideră participanți la Campanie, persoanele care primesc în timpul evenimentului un voucher promoțional cu un cod unic BRDART sau TXBOOK (cu o reducere de 30%).

3.2.    Pentru claritate, pentru a participa la Campanie, beneficiarii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele CONDIȚII:

  • să fie persoane fizice cu domiciliul sau reședința în România;
  • să fie beneficiarul unui voucher promoțional cu codul unic BRDART sau TXBOOK cu o reducere de 30%.
  • să respecte prevederile prezentului Regulament precum și orice alte indicații date de Organizator în timpul desfășurării târgului.

3.3.    Organizatorul își rezervă dreptul de a nu valida / acorda reducerea prevăzută în voucherul promoțional unei persoane asupra căreia are suspiciuni de fraudă / înșelăciune.

3.4.      În cadrul acestui târg, un participant va primi un singur voucher din partea Organizatorului.

SECȚIUNEA 4. MODUL DE DESFĂȘURARE A CAMPANIEI

4.1.      Organizatorul va oferi un număr de 600 de vouchere (300 cu cod unic BRDART și 300 cu cod unic TXBOOK, ambele cu 30% reducere);

4.2.      Voucherele vor fi distribuite angajaților din companii, care vin la serviciu, în data de 23 aprilie 2019.

4.3.      Un participant persoană fizică va putea beneficia de un singur voucher de reducere din partea Organizatorului;

4.4.      Participarea la această Campanie implică acceptarea tuturor prevederilor prezentului Regulament de către participanți.

SECȚIUNEA 5. VOUCHERELE OFERITE ÎN CADRUL CAMPANIEI

5.1.      În cadrul Campaniei, Organizatorul va oferi 600 de vouchere cu reducere 30%;

5.2.      Voucherele oferite pot fi valorificate doar online în perioada 23 aprilie – 15 mai 2019, pe site-urile: 

5.3.      Un client poate folosi o singură dată voucherul promoţional în perioada de valabilitate a campaniei. Unicitatea clienţilor este dată de adresa de e-mail și numărul de telefon, completate în formularul de comandă.

5.4       Reducerea se acordă pe baza codului promoţional BRDART/TXBOOK menţionat pe voucherul în format textual, în materialele de comunicare ale campaniei.

5.4.      În cazul în care participanții au sub 16 ani, voucherele vor fi înmânate însoțitorului (părinte, bunic etc.) care va fi cel care va folosi voucherele .

5.5.      Folosirea voucherelor ca mijloc de plată impune declararea datelor personale ale utilizatorului, iar magazinul partener are obligația de a nu accepta vouchere fără a primi datele de identificare ale utilizatorului. Datele personale ale utilizatorilor nu sunt folosite în scopuri comerciale, ci reprezintă un element de siguranță pentru evitarea fraudelor.

5.6.      Voucherul NU se cumulează cu alte reduceri stabilite la nivel de coș de cumpărături pe site-urile:

Captivantă pauza de citit? Dă sfară-n țară: