În general, cartea prezintă mai multe detalii. Citind-o, trecem prin filtrul imaginației acțiunea, personajele, chiar și emoțiile lor. Pe de altă parte, filmul sau serialul ne oferă o imagine „de-a gata”, cu efecte speciale uneori, completate de un soundtrack pe care nu ni-l putem scoate din minte.
În cazul Povestea slujitoarei, noi am început cu lectura și am continuat cu serialul. Ne-au captivat amândouă, poate și pentru că pelicula e deja mult mai avansată decât cartea. Bine că apare în curând volumul 2, The Testaments (în România, va fi publicat la editura Paladin anul viitor), ca să comparăm acțiunea din ambele surse.
În roman, caracterul memorialistic este cel care îi dă viață, veridicitate și oferă o subliniere a problemelor pe care le prezintă. Margaret Atwood este o autoare extraordinară pentru că a reușit nu doar să creeze o lume atât de complexă și un personaj atât de uman, ci și pentru că a reușit să îi insufle viață. Povestea Slujitoarei respiră. Te îndeamnă să îți pui întrebările importante, să studiezi cu atenție factorii care au ușurat munca celor care au creat această lume. Te îndeamnă să te întrebi cine ești tu și cine sunt ceilalți. Te îndeamnă să îți cauți libertatea, oferindu-le și altora libertatea de a fi cine sunt cu adevărat, nu cine crezi tu că sunt. Iar toate aceste gânduri apar indiferent că citim cartea sau urmărim serialul. Concluzie: noi le recomandăm pe amândouă. 😊
Tu ai citit cartea sau te uiți la serial?