Festivalul copilăriei – 10 cărți clasice cu care ai crescut

purple and red flowers in bloom during daytime
Photo de Anne Nygård / Unsplash

În luna iunie ne reamintim de cărțile clasice care ne-au însoțit pe unii dintre noi din copilărie până în prezent. Ți-am pregătit o listă cu titluri consacrate, considerate capodopere literare. Te invităm să le descoperi.

  1. Băieții din strada Pál, Molnar Ferenc (traducere din limba maghiară de V. Micu)

Două găști de copii din Budapesta pornesc un război crâncen: băieții din strada Pál, sub comanda lui Boka, își apără bucata de pământ unde se joacă, atunci când gașca condusă de Áts Feri e hotărâtă s-o cucerească.

Iar lupta se complică, întrucât unul dintre oamenii de încredere ai lui Boka se dovedește a fi un trădător, aliat cu dușmanul.

Se fac planuri de război, se întocmesc strategii de luptă, se confecționează muniție, iar bătălia hotărâtoare se dă într-o zi care va fi cea mai fericită, dar și cea mai tristă pentru băieții din strada Pál.

2. Fetele din castel, Dodie Smith (traducere din limba engleză și note de Laura Ciobanu)

Să locuiești într-un castel vechi de secole pare ceva palpitant și luxos. Pentru tânăra Cassandra Mortmain, însă, viața la Castelul Godsend nu e deloc așa, căci tatăl ei – romancier excentric, cu o sclipire de geniu – se află, de mai mulți ani, într-un „blocaj scriitoricesc”, astfel încât familia a ajuns la sărăcie lucie. În vreme ce tatăl se închide morocănos în locuința portarului, în pragul primăverii, întreaga familie se străduiește să facă rost de bani: Topaz, mama vitregă, fost model, ar putea pleca la Londra să pozeze pentru vreun Pictor, iar Rose, sora mai mare a Cassandrei… ei bine, Rose cade pradă disperării și pune o dorință. Câteva ore mai târziu, la castel apar, pe nepusă masă, doi bărbați…

3. Colecția esențială Calvin și Hobbes, Bill Watterson (traducere din limba engleză de Florin Bican)

Una dintre cele mai amuzante, inteligente și surprinzătoare benzi desenate din toate timpurile. Calvin și Hobbes o să vă uimească, o să vă încânte, o să vă lase cu zâmbetul pe buze mult după ce ați citit cartea. 

Născut în 1958, Bill Watterson e pasionat de desen încă din copilărie, iar la școală descoperă benzile Pogo, Krazy Kat și Peanuts, care aveau să-l inspire și să-l motiveze să devină artist. În clasa a patra are un schimb de corespondență cu Charles Schulz, creatorul benzii Peanuts. Într-un interviu din 1989 pentru The Comics Journal avea să spună că „Peanuts este una dintre foarte puținele benzi cu suflet. Sofisticarea și subtilitatea operei sunt incredibile.”  Află mai multe despre Bill Watterson pe blog.

4. Garfield își dă măsura, Jim Davis (traducere din limba engleză de Florentina Hojbotă)

Cel mai neobrăzat, arțăgos, amuzant și rotofei motan din America se ține numai de poante! Garfield iese pe primul loc la categoria lui de greutate în timp ce își serbează a doua zi de naștere, se luptă cu puricii, se îndrăgostește, inventează o istorie a câinilor, stă în ghips și-și pierde o dungă din blană. El e motanul pe care-l iubesc și cei cărora nu le plac pisicile. 

SERIA GARFIELD cuprinde primele benzi desenate cu Garfield. Poate că motanul Garfield a trecut prin câteva schimbări de-a lungul timpului, dar un lucru a rămas neschimbat: apetitul lui nestăvilit pentru mâncare și distracție. Așa că pregătiți-vă, iubitori de pisici – și nu numai! –, să râdeți alături de cel mai amuzant, cinic și afurisit motan din toate timpurile.

5. Scrisoare de dragoste, Mihail Drumeș

Impresionanta poveste de iubire cu aer interbelic imaginată de Drumeș în Scrisoare de dragoste a trecut testul timpului devenind una dintre cele mai apreciate scrieri ale autorului. Anda şi Dinu, doi tineri care par sortiți unul altuia, trăiesc o aventură tulburătoare și trec prin spectaculoase răsturnări de situație, totul în numele dragostei ideale. Însă viața, cu  implacabilitatea ei tăioasă, îi va pune la încercare și le va tulbura visele.

6. Din marile legende ale lumii, Alexandru Mitru

Una dintre cele mai frumoase ediții cu povești și legende tălmăcite de Alexandru Mitru în stilul său simplu, inegalabil.

7. Maimuța goală, Desmond Morris (traducere din limba engleză de Valeriu Rendec)

Această carte clasică a zoologului Desmond Morris își merită locul alături de Originea speciilor, a lui Darwin, prezentându-l pe om nu ca pe un înger căzut, ci ca pe un antropoid evoluat, care dovedește un simț al umorului, o energie și o imaginație remarcabile, dar care nu este altceva decât un animal aflat în pericolul de a uita de unde a plecat. Prin observațiile sale penetrante asupra începuturilor omului, obiceiurilor lui și legăturilor uimitoare cu lumea animalelor, Maimuța goală este o carte-jalon deopotrivă provocatoare, incitantă și durabilă.

8. Endurance. Incredibila călătorie a lui Shackleton, Alfred Lansing (traducere din engleză și note de Gabriel Tudor)

În august 1914, Ernest Shackleton a pornit la bordul navei Endurance spre Antarctica. Își propusese să traverseze continentul alb, ultima mare provocare a explorărilor terestre. În ianuarie 1915, după sute de kilometri parcurși în apele polare, vasul rămâne captiv într-o insulă de gheață. Astfel începe una dintre cele mai dure lupte pentru supraviețuire, o odisee modernă, în care Shackleton face tot posibilul pentru a-și salva echipajul și a-l duce înapoi acasă.

9. Fundaţia I. Fundația, Isaac Asimov (traducere din limba engleză de Mihai-Dan Pavelescu)

Hari Seldon, întemeietorul psihoistoriei, prezice prăbuşirea Imperiului Galactic şi instaurarea unei ere de barbarie care va dura treizeci de milenii. Cu ajutorul colaboratorilor săi, Seldon înfiinţează Fundaţia Enciclopediei Galactice, a cărei misiune este să salveze cunoştinţele a 12 000 de ani de evoluţie. Fundaţia este exilată pe Terminus, o planetă de la marginea Galaxiei, de unde se implică mersul istoriei, transformând ştiinţa în religie, iar savanţii în preoţi care s-o răspândească în lumile Imperiului.

10. Fundația II. Fundația și Imperiul, Isaac Asimov (traducere din limba engleză de Mihai-Dan Pavelescu)

Prăbușirea vechiului Imperiu sub loviturile necesității istorice nu reprezintă altceva decât un prolog al prăbușirii Fundației înseși. Pe această scenă apocaliptică are loc ascensiunea neprevăzută a Catârului, un mutant capabil să controleze emoțiile oamenilor și al cărui magnetism malefic amintește de cel al sângeroșilor dictatori care au înspăimântat Europa secolului al XX-lea. Toate speranțele Galaxiei depind acum de acea misterioasă A Doua Fundație, singura care ar putea împiedica expansiunea nelimitată a noului stat totalitar al Catârului.

„Micul Prinț”, Antoine de Saint-Exupéry, ilustrații de Dan Ungureanu – fragment

„Să reimaginez Micul Prinț a fost una dintre cele mai mari și mai frumoase provocări de care am avut parte până acum. Tocmai pentru că autorul lui a făcut-o desăvârșit de bine. Prințul meu este un copil cu o coroană de carton pe cap, care încearcă să înțeleagă lumile înconjurătoare. Doar asta fac toți copiii, cu sinceritate, uimire și curiozitate. Să fii prinț nu înseamnă să porți haine și bijuterii, sau să stai pe un tron. Noblețea vine din interior și cred că la micul prinț este vizibilă.“ Dan Ungureanu

„Vin de păpădie”, Ray Bradbury – fragment

Ray Bradbury este unul dintre cei mai importanți scriitori ai secolului XX și nu numai. Universul complex și distopic creat de el dăinuie și în prezent, iar scriitura reușește nu doar să țină cititorul în suspans, ci să-l și apropie. Nu degeaba odată ce terminăm o carte, căutăm să citim mai mult și mai mult de acest autor.

În toamna anului trecut, editura Paladin a publicat Vin de păpădie – un volum personal și semi-autobiografic. Este și pe lista lecturilor de mai la Pauza de Citit. Dacă nu l-ați citit încă, vă invităm mai jos să descoperiți un fragment.

Ca majoritatea cărților și povestirilor mele, și cartea de față a fost o surpriză. Am început să bănuiesc natura acestor surprize, slavă Domnului, pe când îmi făceam ucenicia în ale scrisului. Înainte de asta, ca orice începător, crezusem că poți face orice cu o idee, o poți bate, învineți și lua la pumni până când o forțezi să ia formă, doar că, supusă unui așa tratament, orice idee cât de cât decentă se retrage timidă, se întoarce cu spatele la tine, își fixează privirea asupra eternității și moare. – Ray Bradbury

FRAGMENT

În dimineața aceea liniștită, orașul învelit în întuneric încă dormea. Vara se simțea în aer, în adierile plăcute, în suflul lent, cald și prelung al lumii. Trebuia numai să te ridici și să te apleci pe geam, și îndată știai că erau primele momente de viață adevărată și de libertate, prima dimineață de vară. Douglas Spaulding, un băiat de doisprezece ani, tocmai trezit din somn, se întinse alene în brațele de‑abia însorite ale verii. Din dormitorul cu cupolă de la al treilea etaj, savură puterea falnică, ridicându‑se către înalturi pe vântul de iunie, a celei mai semețe clădiri din oraș. Noaptea, când copacii se legănau împreună, privirea lui era ca raza luminoasă a unui far peste mările neliniștite de ulmi, stejari și arțari. Acum…
— Mamă, șopti Douglas.

O vară întreagă înaintea lui, de bifat zi după zi. Precum zeița Șiva din albumele de călătorie, își văzu mâinile peste tot, culegând mere acre, piersici și prune negre ca noaptea. O să se îmbrace în copaci și tufișuri, și râuri. Cu plăcere o să tremure de frig în ușa acoperită de promoroacă a ghețăriei. O să se coacă cu drag, alături de zece mii de pui, în bucătăria bunicii. Dar deocamdată o sarcină bine‑cunoscută îl aștepta. O noapte pe săptămână avea voie să-i lase pe mama, pe tata și pe Tom, fratele lui mai mic, dormind în căsuța lor de peste drum și să fugă aici, pe scările în spirală întunecate, până la cupola bunicilor, ca să doarmă în acest turn de vrăjitor plin de tunete și viziuni, să se trezească înaintea clinchetului cristalin al sticlelor de lapte și să-și îndeplinească ritualul de magie. Se ridică în picioare în fața ferestrei deschise către întuneric, trase adânc aer în piept și expiră.

Toate felinarele de pe stradă se stinseră ca lumânările de pe un tort negru. Încă o expirație, și încă una, și stelele începură să dispară. Douglas zâmbi și întinse arătătorul. Acolo și dincolo. Acum aici, și dincoace… Pe Pământul dimineții apărură pătrate galbene, pe măsură ce se aprindeau luminile în case. Se aprinseră deodată constelații de ferestre, departe în tărâmul zorilor.
— Toată lumea cască. Toată lumea sus.
Sub el, agitație în casă.
— Bunicule, ia‑ți dinții din paharul cu apă! Apoi, după ce așteptă un timp: Bunica și străbunica, începeți și faceți clătite!

Mirosul cald de aluat prăjit se ridică și se lăsă purtat pe curenții de aer către camerele chiriașilor, mătușilor, unchilor și verilor veniți în vizită.
— Strada unde locuiesc toți bătrânii, sus! Domnișoară Helen Loomis, colonel Freeleigh, domnișoară Bentley! Tușiți, ridicați‑vă, luați‑vă pastilele, mișcați‑vă! Domnule Jonas, înhămați‑vă calul și scoateți‑vă căruța de vechituri!

Casele deprimante de pe partea cealaltă a dealului pe care se afla orașul deschiseră ochi răutăcioși de dragon. În curând, în străzile din vale scăldate de dimineață, două femei bătrâne aveau să iasă să se plimbe cu mașinuța lor electrică, salutând din mers toți câinii.— Domnule Tridden, fugiți la depou!
Și în curând, tramvaiul avea să iasă din depou, împrăștiind scântei albastre și fierbinți, ca o corabie pe râurile pietruite ale străzilor.
— Gata, John Huff, Charlie Woodman? șopti Douglas către Strada Copiilor. Gata! adăugă el spre mingile îngropate în gazoane ude, spre leagănele goale atârnate de copaci.
— Mami, tati, Tom, scularea.

Alarmele ceasurilor țiuiră slab. Orologiul tribunalului bubui. Păsările țâșniră din copaci, cântând, ca o plasă aruncată de mâna lui. Douglas, dirijându‑și orchestra, îndreptă un deget spre cerul de răsărit… Iar soarele începu să se ridice. Zâmbi ca un magician, cu brațele încrucișate. „Da, domnule“, își spuse, „când le zic eu, toată lumea sare în picioare, toată lumea o ia la fugă. Ce vară frumoasă are să fie“ – și deasupra orașului mai pocni o dată din degete. Bum, se deschiseră ușile și oamenii ieșiră afară. Așa începu vara anului 1928.

Interviu cu Ray Bradbury

Ray Bradbury, celebrul scriitor de SF, a murit în 2012 la vârsta de 91 de ani. Cea mai cunoscută carte a lui, Fahrenheit 451, scrisă în 1953, a avut mai multe adaptări cinematografice, cel mai recent film fiind produs de HBO în 2018. La fel de populară a fost și cartea de povestiri Cronici marțiene, în timp ce volumul autobiografic Vin de păpădie a fost printre preferatele de non-SF. În total, autorul a scris în jur de 60 de romane și sute de povestiri.

RAY BRADBURY | Exerciţiu de rememorare din perspectiva Pop culture
Copyright (c) 1982 Shutterstock

De-a lungul vieții a fost intervievat de câteva ori și a fost prezent la câteva conferințe unde a povestit despre cum a devenit scriitor, oferind sfaturi scriitorilor aspiranți. Iată câteva fragmente cu răspunsurile scriitorului din aceste interviuri și evenimente.

Cum ai devenit scriitor?

„Am urmat un curs de scriere creativă în 1939, dar nu m-a ajutat…Am început să merg la bibliotecă atunci când am absolvit liceul. Am mers de trei sau patru ori pe săptămână timp de zece ani și am absolvit la vârsta de 28 de ani. Am citit fiecare carte din bibliotecă. Pe parcurs, am scris zilnic, în fiecare săptămână, în fiecare lună, în fiecare an. Și, în zece ani, am devenit scriitor.”

Ce carte ai vrea să memorezi în cazul în care lectura ar fi interzisă ca în Fahrenheit 451?

„Aș memora o carte de povestiri scrisă de Edgar Allen Poe.”

Ți-ai dorit vreodată să fii jurnalist?

„Nu, pentru că jurnalismul este despre fapte, date concrete. Faptele nu sunt interesante pentru mine… Eu îmi iau zborul. Jurnalismul te ține la pământ.”

Ai scris despre explorarea spațiului. Ai călători pe lună cu un zbor comercial dacă ar fi posibil?

„Nu, nu aș face asta. Nu așa aș proceda. Aș călători doar cu astronauții.”

Ce te-a inspirat să scrii povestirea „Băiatul toboșar din Shiloh”? Este plasată în lumea reală a războiului civil, spre deosebire de restul povestirilor tale.

„Am citit notificarea unui actor al cărui bunic a fost băiatul toboșar din Shiloh. Această expresie m-a inspirat să scriu povestea. Am cercetat condițiile meteorologice din Shiloh de la bătălia respectivă pentru a contura un context cât mai realist al acțiunii.”

Ce citești acum? (A fost întrebat în 2010)

„Nu citesc nimic în afară de Shakespeare.”

Care e cel mai bun sfat pe care l-ai da scriitorilor aspiranți?

„Scrie doar despre ce iubești și iubește ce scrii… Învață-i pe oameni să zboare și să se iubească. Să-și lase mâinile libere și viața afară prin intermediul degetelor pe hârtie. Dacă pot să le transmit asta, atunci munca mea e completă.”

La momentul morții lui Ray Bradbury, erau vândute peste 8 milioane de copii din cărțile sale în întreaga lume, fiind traduse în peste 36 de limbi. Ultima lui povestire a fost publicată cu o săptămână înainte de moarte în revista The New Yorker.

Articol preluat și tradus de pe fullcyclepublications.com.

„Bine nu se vede decât cu inima. Esențialul e invizibil pentru ochi.”

A fost odată ca niciodată un mic prinț care locuia pe o planetă abia cu un pic mai mare decât el și care avea nevoie de un prieten…» Pentru cei care înțeleg viața, asta ar fi părut mult mai adevărat. Fiindcă nu-mi place să mi se citească superficial cartea. E atât de dureros pentru mine să povestesc amintirile astea. Sunt șase ani deja de când prietenul meu a plecat, împreună cu oaia lui. Dacă mă străduiesc să-l descriu aici este ca să nu-l uit. E trist să-ți uiți un prieten. Nu toată lumea a avut un prieten. (Antoine de Saint-Exupéry)

Deși cartea Micul prinț este destinată, teoretic, copiilor, a ajuns una dintre cele mai iubite și mai citite volume din bibliotecile adulților. Poate pentru că aici, în această carte care ia peste picior înțelegerea limitată, pragmatică, a oamenilor mari, aceștia își verifică rezervele de inocență, ca într-o oglindă, nu de tot crudă, dar nici indulgentă cât să deformeze.

Poate pentru că aici se pot întreba onest dacă au ajuns serioși ca o ciupercă zbârcită sau dacă încă pot recunoaște o oaie invizibilă, dar categoric prezentă într-un desen de copil. Poate pentru că aici își dau voie să se întrebe, netulburați de ritmul niciunui calcul, ce înseamnă să ai un prieten, iar el să fie unic pentru tine, la fel cum floarea Micului prinț e fără de asemănare pentru el, chiar dacă, ajuns pe Pământ, a dat peste o grădină cu cinci mii de alți trandafiri. Toți frumoși și aparent la fel. Cam ca oamenii care locuiau planeta. “Timpul pe care l-ai petrecut cu trandafirul tău îl face să fie atât de important”, îi spune vulpea, prietena lui cea nouă, creatura care l-a învățat ce înseamnă să îmblânzești o altă ființă și cum devii răspunzător pentru ea. Și tot ea îl învață ceva în plus despre privire, și ea parte din ritualul îmblânzirii ființelor: “Bine nu se vede decât cu inima. Esențialul e invizibil pentru ochi”.

Ediția cea mai nouă pe care o avem astăzi la îndemână, în limba română, este tradusă de Ioana Pârvulescu și are ilustrații noi nouțe, semnate de Dan Ungureanu. Este o combinație care face din această capodoperă a tuturor vârstelor o noutate, cu promisiuni și coordonate proaspete. Dan Ungureanu a trezit la viață un mic prinț dilematic și candid, care ne privește cu înțelepciunea unui vechi amator de apusuri de soare, dar și cu vioiciunea unui copil pentru care joaca e însăși viața. I-a imaginat baobabii care amenință să sufoce mica planetă a prințului și cei trei vulcani pitici pe care acesta îi îngrijește zilnic, i-a redesenat celebrul fular galben și mutrița întrebătoare. Iar Ioana Pârvulescu a tradus cu o atenție izvorâtă dintr-o veche dragoste pentru această carte, pe care o mai tradusese în adolescență, pentru uz propriu, într-un caiet pierdut. Tot ea semnează o postfață și personală, și generoasă cu detaliile de viață literară, din care aflăm, în plus, că ea însăși a fost pasionată de zbor, la fel ca aviatorul-povestitor, prăbușit în deșert, și că a făcut cursuri de planorism, reușind să se înalțe până la 2000 de metri.

Pledoaria pentru Micul prinț se poate relua la fiecare recitire, și vârstele la care ne apropiem de el fac vizibile lucruri diferite, ascunse în text. Pentru Nora Iuga, de exemplu, Micul prinț a rămas cartea preferată. Și nu cred că e greu să descoperim o întreagă comunitate de melancolici, din speța celor convinși, la fel ca micul melancolic din această poveste, că drept înainte nu poți merge foarte departe și că lumea asta, cu nenumăratele ei apusuri de soare, idiosincrasii, erori și absurdități, merită explorată și îmblânzită.

Un text de Eliza Ștefan

Paradisul literar din lumea lui Baudelaire (fragment)

Luna mai este despre flori, chiar dacă uneori metaforice. Te invităm să citești un fragment din cartea Paradisurile artificiale, aflată pe lista lecturilor din această lună – câteva paragrafe în care neliniștea și natura conturează un tabou literar remarcabil.

Acest budoar este foarte mic, foarte îngust. La înălţimea cornişei, tavanul se rotunjeşte în boltă; pereţii sunt îmbrăcaţi cu oglinzi înguste şi înalte, separate de panouri pe care‑s pictate peisaje în stilul neglijent al decorurilor. La înălţimea cornişei, pe cei patru pereţi, sunt reprezentate diverse siluete alegorice, unele în atitudini de repaus, altele alergând sau zburând. Deasupra lor, câteva păsări strălucitoare şi flori. În spatele siluetelor se înalţă nişte gratii în trompe‑l’oeil urmând, normal, curba tavanului. Acest tavan este aurit. Toate spaţiile dintre baghete şi siluete sunt deci acoperite de aur, iar în centru fundalul auriu nu este întrerupt decât de reţeaua geometrică a gratiilor false. Îţi dai seama că aducea puţin cu o cuşcă foarte distinsă, o cuşcă foarte frumoasă, pentru o pasăre foarte mare. Trebuie să adaug că noaptea era foarte frumoasă, foarte transparentă, lumina lunii foarte vie, în aşa măsură încât, chiar după ce am stins lumânarea, tot acest decor a rămas vizibil, nu iluminat de ochiul spiritului, cum ai putea crede, ci luminat de această frumoasă noapte, ale cărei luciri se agăţau în toată această broderie de aur, de oglinzi şi de culori pestriţe.

La început am fost foarte mirată să văd spaţii uriaşe întinzându‑se în faţă‑mi, alături, în toate părţile; erau râuri limpezi şi peisaje înverzite se oglindeau în ape liniştite. Poţi să‑ţi închipui efectul panourilor reflectate în oglinzi. Ridicându‑mi privirea, văd un amurg ce seamănă cu un metal incandescent care se răceşte. Era poleiala de pe tavan; dar gratiile m‑au făcut să cred că eram într‑un fel de cuşcă sau de casă deschisă pe toate laturile spre spaţiul cel larg şi că nu eram despărţită de toate aceste minunăţii decât prin barele magnificei mele închisori. La început am râs de iluzia mea; dar cu cât priveam mai mult, cu atât magia creştea, prindea viaţă, transparenţă şi o despotică realitate. De atunci ideea claustrării mi‑a dominat spiritul fără să dăuneze prea mult, trebuie s‑o spun, plăcerilor diverse pe care mi le dădea spectacolul dimprejurul şi de deasupra mea. Mă consideram închisă pentru mult timp, pentru mii de ani poate, în această cuşcă somptuoasă, în mijlocul acestor peisaje feerice, între aceste orizonturi minunate. Visam la Frumoasa din pădurea adormită, la ispăşirea ce trebuie îndurată, la viitoarea eliberare. Deasupra capului meu zburau păsările strălucitoare ale tropicelor şi, cum urechea mea percepea sunetul clopoţeilor de la gâtul cailor galopând pe şosea, în depărtare, cele două simţuri contopindu‑şi impresiile într‑o unică idee, atribuiam păsărilor cântul acesta misterios de aramă şi credeam că ele cântă cu glas de metal. Evident, vorbeau despre mine şi îmi celebrau captivitatea. Maimuţe care ţopăiau, satiri caraghioşi păreau că se amuză pe seama acestei captive care sta întinsă, condamnată la nemişcare.

Dar toate divinităţile mitologice mă priveau cu un surâs încântător, încurajându‑mă parcă să îndur răbdătoare vraja, şi toate pupilele lunecau spre colţul pleoapelor ca pentru a‑mi prinde privirea. Am ajuns la concluzia că dacă vechi greşeli, dacă unele păcate necunoscute mie însămi au cerut această pedeapsă temporară, puteam totuşi să contez pe o bunătate superioară care, silindu‑mă să fiu prudentă, mi‑ar oferi plăceri mai grave decât plăcerile de păpuşă care ne umplu tinereţea. După cum vezi, din visul meu nu lipseau consideraţiile morale; dar trebuie să mărturisesc că plăcerea de a contempla aceste forme şi culori strălucitoare şi de a‑mi închipui că sunt centrul unei drame fantastice absorbea adesea orice alte gânduri. Starea asta a durat mult timp, foarte mult timp… A durat până dimineaţa? Nu ştiu. Am văzut deodată soarele matinal instalat în camera mea; am încercat o uimire puternică şi, în ciuda tuturor eforturilor de memorie pe care le‑am putut face, a fost cu neputinţă să‑mi dau seama dacă adormisem sau dacă suportasem răbdătoare o delicioasă insomnie. Adineauri era noapte şi acum zi! Şi între timp trăisem mult, o! foarte mult timp!… Noţiunea de timp sau mai degrabă măsura timpului fiind abolită, pentru mine noaptea întreagă nu se măsura decât prin multitudinea gândurilor mele. Oricât de lungă mi se poate părea din acest punct de vedere, totuşi am avut impresia că nu durase decât câteva clipe sau că nici măcar nu‑şi găsise loc în eternitate.

Mai înflorit: 4 cărți pentru copii

white book on yellow flowers
Photo de Liya Shin pe Unsplash

În luna mai, toate recomandările noastre, atât pentru cititorii mici, cât și pentru cititorii mari, sunt cu și despre flori. Una dintre cele mai frumoase luni din an ne surprinde pregătindu-ne de vară cu patru povești frumoase, unele chiar ilustrate. Te invităm să le descoperi.

Tăurașul Ferdinand, Munro Leaf (traducere din limba engleză de Vlad Zografi)

A fost odată în Spania… A fost odată un tăuraș pe nume Ferdinand. Și, pentru că în Spania coridele sunt la mare căutare, Ferdinand ar fi trebuit să fie mândru că a fost ales să lupte în arenă.

Dar tăurașul nostru nu era deloc un ambițios, așa că banderilierii, picadorii și fiorosul matador au fost puși la grea încercare. Interpretată în fel și chip, Tăurașul Ferdinand, o poveste delicată și plină de umor, rămâne una dintre cele mai îndrăgite cărți pentru copii.

Premii: Indies Choice Book Award for Picture Book Hall of Fame (2010)

Crizantema, Kevin Henkes (traducere din limba engleză de Elena Morariu)

E o șoricică, o cheamă Crizantema și e tare mândră de numele ei.

„E absolut perfect!“, spune mama.

„E absolut perfect!“, repetă și tata.

Dar în prima zi de școală, Crizantema află că numele ei nu e chiar așa cum credea: e nume de floare, e caraghios și așa de lung, de nici nu încape pe ecuson.

Micuța e tristă și pleoștită și numele ei i se pare oribil. Până într-o zi, când o ființă fermecătoare își face apariția în clasă: e profesoara de muzică. Toți o adoră  și – surpriză! – o cheamă Margareta. Iar Crizantema înflorește din nou.

Micul Prinț | ilustrații de Dan Ungureanu, Antoine de Saint-Exupéry (traducere din franceză de Ioana Pârvulescu)

„A fost odată ca niciodată un mic prinț care locuia pe o planetă abia cu un pic mai mare decât el și care avea nevoie de un prieten…» Pentru cei care înțeleg viața, asta ar fi părut mult mai adevărat. Fiindcă nu-mi place să mi se citească superficial cartea. E atât de dureros pentru mine să povestesc amintirile astea. Sunt șase ani deja de când prietenul meu a plecat, împreună cu oaia lui. Dacă mă străduiesc să-l descriu aici este ca să nu-l uit. E trist să-ți uiți un prieten. Nu toată lumea a avut un prieten.“ – Antoine de Saint-Exupéry

Grădina de la miezul nopții, Philippa Pearce (traducere din engleză de Alexandru Macovei)

Tom îşi petrece vara în casa unchiului şi a mătuşii, departe de părinţii şi fratele lui. Resemnat şi trist, ascultă bătăile pendulei din hol.

Ora unsprezece… Ora douăsprezece… 

Ora treisprezece…

Treisprezece! Băiatul dă fuga pe scări în jos şi descoperă o grădină minunată. 

Nimeni nu ştie însă de existenţa ei.

În grădina de la miezul nopţii, Tom trăieşte aventuri de neuitat şi nici vorbă să fie singur: întâlneşte acolo câţiva copii care, după hainele pe care le poartă, par a veni din alt secol. Şi asta nu-i nimic: dintre ei, numai o fetiţă, Hatty, îl poate vedea. 

Oare sunt nişte fantome? 

Sau Tom însuşi e o fantomă?…

Mai înflorit: 10 cărți cu sau despre flori

white flowers in white ceramic vase
Photo de Sixteen Miles Out pe Unsplash

În luna mai (sau „florar”, popular) sărbătorim florile prin povești. Te invităm să descoperi cele 10 titluri alese special pentru această perioadă, cu sau despre flori în diverse forme.

  1. Flori pentru Algernon, Daniel Keyes (traducere din limba engleză de Dan Rădulescu)

Flori pentru Algernon este romanul unei ipoteze deopotrivă fantastice şi terifiante: ce-ar fi dacă am avea puterea de a ne spori artificial inteligenţa, dacă într-o bună zi ar fi la îndemâna noastră să corectăm nu doar o imperfecţiune fizică, ci însuşi creierul uman.

Supuşi împreună experimentului, şoarecele Algernon şi omul Charlie vor trăi, fiecare în felul său, excepţionalul situaţiei de a vedea lumea printr-un alt coeficient de inteligenţă, suportând consecinţele nebănuite ale noii stări de fapt. O carte provocatoare şi emoţionantă, care pledează pentru supremaţia sufletului în faţa minţii, oricât de remarcabilă ar fi aceasta din urmă.

Romanul Flori pentru Algernon, apărut în 1966 şi premiat în acelaşi an cu Nebula Award, a fost scris ca urmare a succesului înregistrat de nuvela omonimă publicată în 1959 şi încununată cu Hugo Award în anul 1960.

2. Iubirea care a rupt lumea în două | paperback, Emily Henry (traducere din limba engleză și note de Laura Ciobanu)

Ultima vară a lui Natalie înainte să plece la facultate se dovedește a fi foarte ciudată.Când se pomenește cu ușa propriei case vopsită în roșu în loc de verde sau când se trezește pe un deal înconjurată de bizoni, în loc să fie în clădirea școlii, Natalie își dă seama că ceva nu e în ordine. Apoi mai sunt și vizitele nocturne ale entității pe care o numește Bunica. Ceea ce complică totul este apariția unui băiat misterios care face ca timpul să stea în loc: nu mai există nimic în afară de Beau și Natalie.

3. Ștrumfii și satul fetelor. Vol. 1: Pădurea intezisă, Peyo Creations (traducere din limba franceză de Mihaela Dobrescu)

Ștrumfii, prietenii noștri mici și albaștri, descoperă un sat secret în care locuiesc doar fete ștrumf. Acolo, spaima ștrumfilor nu e Gargamel, ci înfulecă-totul, iar fetele sunt maestre ale deghizării. Ștrumful Sportiv și Vijelie se iau la întrecere ca să se știe clar cine e cel mai ștrumf dintre ei, Ștrumful cu Ochelari e dintr-odată în centrul atenției, iar Ștrumful Bleguț reușește de unul singur să îmblânzească un dragon zburător. Dar, una peste alta, ștrumfii au multe de învățat de la noile prietene și își dau seama că doar împreună pot să ștrumfească cu bine orice încercare.

4. Ștrumfii și satul fetelor. Vol. 2: Trădarea Gălbenicăi, Peyo Creations (traducere din limba franceză de Mihaela Dobrescu)

În satul fetelor, întrecerea dintre Ștrumful Sportiv și Vijelie e în toi când toți cei adunați să îi susțină observă cum apele râului seacă ștrumfind cu ochii. Una ca asta nu s-a mai pomenit, așa că trebuie neapărat să o ia în sus pe firul apei și să vadă ce se întâmplă. Când colo, ca să vezi, Grohăitorii și-au ștrumfit un cuib chiar pe cursul râului, deviidu-l. Ștrumfilor nu o să le fie deloc ușor să îi alunge pe Grohăitori și să elibereze râul, dar pun la cale un plan de zile mari.

5. Dama cu camelii, Alexandre Dumas – fiul (traducere din limba franceză de Antoaneta Ralian)

Dama cu camelii se află printre marile romane de dragoste ale lumii, unul dintre acele romane care îşi cuceresc publicul la momentul apariţiei şi cunosc totodată o posteritate fertilă, emanând un fel de aură care le readuce mereu în atenţia cititorilor. Ce are special acest roman, ce-l face să reînvie pentru cititorul contemporan? Ce-l face să traverseze epoca şi să rămână proaspăt la lectură?

Faptul etern al unei iubiri care nu se poate împlini, prin urmare o iubire tragică? Pe muchie de cuţit, această iubire devine mai intensă, mai dramatică decât orice iubire ameninţată sau interzisă. 

6. Paradisurile artificiale, Charles Baudelaire (traducere din limba franceză Gabriela şi Constantin Abăluţă)

Un capitol de bază din literatura dedicată „combustibililor” creativităţii – vinul, haşişul și opiul, în cazul de faţă -, volumul lui Baudelaire este în acelaşi timp o impresionantă autobiografie chimică şi un text fundamental de istorie culturală. Perioada decadentă, în care autorul Florilor răului a jucat un rol principal, îşi scoate la iveală obiceiurile, viciile şi practicile ale căror finalitate construieşte astăzi profilul unei epoci literare. Spumoase, rafinate prin detalii atent cartografiate, textele de față fac parte din impetuoasa familie din care se trage, de altfel, şi Thomas de Quincey, cu ale sale confesiuni de opioman.

7. Verde uimitor, Stefano Mancuso, Alessandra Viola (traducere din italiană de Liliana Angheluță Nechita)

Plantele ne-au precedat pe Terra și sunt pretutindeni în jurul nostru. Trăim în lumea lor. Nu le dăm mare importanță, deși existența noastră depinde de ele. Le negăm capacitățile care le fac atât de asemănătoare nouă. Și totuși atât de diferite. Stefano Mancuso și Alessandra Viola demonstrează că plantele posedă toate cele cinci simțuri ale noastre, la care se adaugă încă… cincisprezece. În regnul vegetal se comunică, se construiesc strategii, se formează alianțe. Nu inteligența e cea care diferențiază animalele superioare de cele inferioare și de plante; ea mai degrabă constituie caracteristica definitorie a întregii lumi vii. Verde uimitor este o carte-manifest care schimbă nu doar știința botanicii, dar și perspectiva asupra locului și importanței omului în Univers.

8. Z, orașul pierdut. Povestea amazoniană a unei obsesii fatale, David Grann (traducere din limba engleză de Ioana Miruna Voiculescu)

În 1925, exploratorul britanic Percy Fawcett pornea în expediție în jungla amazoniană în căutarea unei civilizații legendare. Avea să fie ultima lui călătorie, din care nu s-a mai întors. Decenii la rând, alți aventuriei l-au urmat, în încercarea de a înțelege ce s-a întâmplat cu el și de a găsi orașul pierdut Z. Biografia lui Fawcett semnată de David Grann elucidează cel mai tulburător mister al explorărilor din ultimul secol. 

9. Vin de păpădie | serie de autor, Ray Bradbury (traducere din limba engleză de Oana Clapa)

Verile din Greentown înseamnă pentru doi frați, încă puști, experiențe ce-i vor schimba pentru totdeauna. Înghețata de vanilie și vinul de păpădie au devenit deja ritualuri estivale, dar în vara anului 1928 ei încearcă și gustul amar al morții, fragilitatea fericirii și ireversibilitatea timpului. Orășelul, pe care credeau că-l cunosc atât de bine, le dezvăluie și alte secrete. Iar unele dintre ele sunt desprinse dintr-un univers fantastic.

10. Un fel de basm, Graham Joyce (traducere din engleză și note de Alexandra Fusoi)

La doar șaisprezece ani, tara Martin dispare din pădurea Outwoods, lăsându-și familia și iubitul pradă celor mai negre gânduri despre ce i s-ar fi putut întâmpla. După douăzeci de ani, în ziua de Crăciun, Tara apare ca prin minune la ușa familiei Martin, arătând la fel de tânără ca la data dispariției. Când își motivează îndelungata absență povestindu-le tuturor că a locuit alături de niște misterioase duhuri ale pădurii, fratele ei Peter o duce la un psihiatru. Dar ițele poveștii se încurcă atunci când magia își face loc în cotidian, și în curând nimeni nu mai e sigur de nimic. Un fel de basm este un roman în care analiza psihologică subtilă, umorul și inteligența se îmbină perfect într-o atmosferă fantastică, aflată sub semnul pendulării dintre real și ireal, magic și obișnuit.

Ce citim de Ziua Cărții

De Ziua Cărții vă încurajăm să împărtășiți povești. Fie că este vorba de istorii personale sau de lucrări de ficțiune care v-au impresionat, ele trebuie împărtășite. De ce? Pentru că poveștile creează relații între oameni, creează comunități de indivizi cu interese comune. Iar oricât de diferiți am fi, poveștile bune întotdeauna ne leagă între noi prin țesături invizibile, ca într-o rețea. Și, foarte important, ne fac să fim empatici cu experiențele și viețile altora. 

Cei care studiază evoluția poveștilor în societate, de la societățile primitive, la cele moderne, au ajuns la concluzia că acestea sunt un mijloc important care conduce la cooperarea între indivizi și inocularea normelor sociale. De asemenea, atât în societățile primitive, cât și în cele moderne, povestitorii sunt între persoanele cele mai apreciate. 

Spre sfârșitul discursului ei de la Harvard, scriitoarea J.K. Rowling, una dintre cele mai celebre povestitoare ale zilelor noastre spune că „nu avem nevoie de magie pentru a ne transforma lumea; purtăm deja toată puterea de care avem nevoie în noi înșine: avem puterea de a imagina o lume mai bună.”  Imaginați și voi o lume mai bună pentru cei din jur. 

În această notă, de ZIua Cărții vă propunem să descoperiți cartea Vieți foarte reușite de J.K. Rowling – o lectură în care autoarea abordează marile întrebări ale vieții într-un mod simplu, clar, emoționant și plin de înțelepciune. Mai ales că până duminică, 25 aprilie, o puteți primi cadou la o comandă minimă de 200 de lei pe site-urile Grupului Editorial Art.

La mulți ani și lecturi frumoase! 🙂

4 citate despre copaci pe care le vei îndrăgi

Din fiinţa ei făceau parte cărţile pe care le citea la bibliotecă. Floarea din vasul maroniu. O parte din viaţa ei era alcătuită din copacul opulent care creştea în grădină, din certurile amare cu fratele ei pe care îl iubea din suflet, din plânsul disperat al lui Katie, din ruşinea tatălui care se împleticea beat spre casă. Era toate aceste lucruri şi puţin mai mult, ceva ce nu venea nici de la familia Rommely, nici de la familia Nolan: cititul, spiritul de observaţie, puterea de a supravieţui de azi pe mâine. Era ceva care se născuse doar în ea şi în nimeni altcineva – ceva diferit de cele două familii. Era ceva ce Dumnezeu – sau echivalentul Lui – sădeşte în fiecare suflet atunci când îi dă viaţă, acel ceva care face să nu existe două amprente identice pe faţa pământului. – În Brooklyn crește un copac, Betty Smith

În Brooklyn crește un copac

Un lac este cea mai frumoasă și mai expresivă trăsătură a peisajului. El este ochiul pământului; și, uitându-se în el, privitorul își măsoară adâncimea propriei sale firi. Copacii de apă de lângă mal sunt genele firave care îl mărginesc, iar dealurile împădurite și stâncile din jur îi sunt sprâncenele de deasupra. –  Walden sau Viața în pădure, Henry David Thoreau

Walden sau Viața în pădure

Un alt exemplu de comunicare «prin gesturi» este așa‑numita «sfială a coroanei», preluând o sintagmă creată de botanistul francez Francis Hallé (n. 1938). Denumește fenomenul de evitare a atingerii între coroanele unor copaci, atunci când acestea sunt foarte apropiate; fenomenul nu este înregistrat la toate speciile. De obicei, arborii nu se sfiesc să‑și întrepătrundă coroanele. Dar anumite specii din câteva familii, cum ar fi Fagaceae, Pinaceae și Myrtaceae – ca să le numim pe cele mai comune –, sunt rezervate, nu le place să‑și amestece ramurile cu cele ale altor plante. –  Verde uimitor, Stefano Mancuso & Alessandra Viola

Verde uimitor

Bunicu’ ne‑a învăţat despre copaci, iar bunica ne‑a învăţat despre poezie. El cunoștea toți copacii și toate florile sălbatice și ne‑a învăţat cum să recunoaștem copacii indiferent de anotimp după frunze, după muguri și după scoarţă. Ne‑a învăţat cum să împletim coronițe de flori și cum să dărăcim lâna.  –  Printre ceilalți, Jo Walton

Printre ceilalţi