Trebuie să fii tare norocos să dai chip unui personaj atât de îndrăgit de copii. Pe lângă povestea minunată, József Vass, ilustratorul cărților lui Alex Moldovan cu Olguța, a întregit universul celor două volume cu o față simpatică, roșcovană și apreciată de generații de copii, Ne-a povestit puțin despre felul în care a realizat ilustrațiile celor două volume, în interviul de mai jos.
Cum ai descrie contribuția ta la crearea Olguței?
Mă simt bucuros și onorat că am putut să-i dau un chip Olguței, mai ales fiind un personaj cu un simț al umorului și al sarcasmului foarte bine dezvoltate. Cred că am contribuit prin ilustrațiile mele la crearea unui personaj în care mă regăsesc, la fel ca mulți copii, adolescenți și chiar și adulți (știu câțiva). Cititorii o consideră un personaj bine calculat care găsește o rezolvare la orice situație neplăcută, și toate acestea le gestionează cu un simț al umorului și cu un sarcasm foarte inteligent.
Un lucru important pe care l-ai descoperit în procesul de creație al Olguței?
La crearea personajelor, inclusiv a Olguței, nu doar că am rezonat cu aventurile amuzante ale personajului, dar am încercat să-l cunosc puțin și pe creatorul personajului, pe Alex Moldovan. Încă de pe vremea când mă pregăteam să creez primele personaje din carte, am avut câteva întâlniri cu Alex în centrul Clujului, să-mi povestească cum și-o imaginează el pe Olguța și să aflu mai multe despre aceasta. Așadar un răspuns la întrebare ar fi că am încercat să-l descopăr, să-l cunosc puțin mai bine în acest proces chiar pe Alex. Și după aceea parcă totul a venit de la sine, liniile parcă se desenau singure pe hârtie și așa au prins viață personajele.
Ce ne poți povesti despre modul tău de lucru?
La toate ilustrațiile pe care le creez, procesul este cam același, nefiind excepție nici ilustrațiile pentru seria de cărți cu Olguța.
Nu doar că încerc să citesc foarte atent textul pe care-l primesc pentru a fi ilustrat, dar încerc să mă consult și cu scriitorul. Să văd care este viziunea lui, și încerc să țin cont și de ideile acestuia.
După ce am o idee cât mai concretă despre scena care va fi ilustrată, mă apuc de schițat pe o foaie sau caiet. După ce am o schiță cât de cât finală, o scanez și o import în programul de grafică, în care finalizez toate ilustrațiile mele digitale.
În acel program redesenez schița, modific micile imperfecțiuni pe care nu le observasem pe hârtie, mai adaug unele elemente pentru a face ilustrația cât mai interesantă și interactivă și încerc să creez linile cât mai curate și estetice.
Citiți cărți grafice? Dacă răspunsul este nu, am o provocare pentru voi: intrați în prima librărie, luați Casa veselă de pe raft și răsfoiți volumul. Sau, și mai bine, luați-l acasă, pentru că veți avea parte de o experiență literară neobișnuită. Cartea lui Alison Bechdel este o alegere tocmai bună pentru a vă trezi interesul asupra acestui gen literar, care în România este mai degrabă nepopular (pe nedrept, aș adăuga – ar trebui să scăpăm de prejudecata că benzile desenate sunt doar pentru copii sau adolescenți).
Ce are Casa veselăatât de deosebit? În primul rând, aduce satisfacție până și cititorilor mai pretențioși, prin numeroasele referințe literare – Camus, Proust, Fitzgerald, Oscar Wilde sunt doar câțiva dintre autorii menționați de Alison Bechdel – și prin limbajul elevat, străbătut de sarcasm și presărat cu remarci inteligente. Este o carte complexă, care se citește fără grabă și se digeră lent, dar și o lectură incomodă, care provoacă cititorul prin temele abordate și prin franchețea dezvăluirilor – ca să nu mai spun că unele ilustrații sunt nerecomandate copiilor și pot lua prin surprindere chiar și un cititor matur.
În al doilea rând, textele și ilustrațiile se completează de minune, într-o relatare care curge atât pe plan vizual, cât și pe cel narativ, cu indicii ascunse în imagini și cu o atenție aproape maniacală pentru detalii și conexiunile dintre evenimente. La finalul lecturii, ai senzația că ai citit de fapt o nuvelă consistentă, cu toate că structura ei nu intră în tiparele clasice – iată cum povești memorabile se pot spune și altfel, nu doar prin tradiționala înșiruire de paragrafe.
În al treilea rând, Casa veselă este o poveste adevărată, iar sintagma „viața bate filmul” se aplică cu brio în acest caz: fără pudoare și fără ipocrizie, Alison Bechdel ne introduce în intimitatea familiei sale, unde aparențele maschează tot felul de secrete, conflicte și comportamente disfuncționale. Mi-au plăcut sinceritatea și naturalețea artistei-scriitoare, care vorbește deschis despre relația tensionată cu tatăl ei și despre descoperirea și asumarea propriei orientări sexuale. Viața într-un vechi conac în stil neogotic adaugă o dimensiune pitorească poveștii, iar afacerea familiei – biroul de pompe funebre la care se face referire în titlu – prilejuiește câteva secvențe savuroase, pline de umor negru.
Tatăl autoarei este figura centrală a cărții: Bruce Bechdel, profesor de literatură engleză și antreprenor de pompe funebre, pasionat de restaurare și un adevărat magician al artelor decorative, obsedat de perfecțiune și ocultat de măști construite cu grijă, irascibil și distant, perceput de Alison mai degrabă ca o absență. Literatura devine singurul limbaj prin care tatăl și fiica reușesc să comunice, și, tot prin intermediul literaturii, autoarea încearcă să-și înțeleagă tatăl și să găsească un sens evenimentelor care i-au marcat copilăria și adolescența.
Casa veselă. O tragicomedie de familie, de Alison Bechdel
Grafic Art, 2016, 234 pag.
Traducere din limba engleză de Iulia Gorzo
Un text de Ema Cojocaru postat inițial pe blogul Grafic
Cartea face parte din lista lecturilor din luna august la Pauza de Citit.
Majoritatea se bucură c-a scăpat de școală, dar dacă vreți să vă distrați grozav, ar fi bine să luați școala în vacanță. S-o aveți la putător, să vă plimbați cu ea până în parc și să vă alăturați aventurilor haioase de care au parte Nicolas și colegii săi de generală. Evident, Nicolas nu e genul de puști care să se distreze doar la școală. Cea mai tare perioadă e, cât se poate de clar, vacanța. Hai să vedem cum se distrează Micuțul Nicolas în vacanță.
Chiar dacă mulți părinți și-l amintesc pe micuțul Nicolas din propriile copilării, asta nu însemnă că nu-i un personaj cool. Chiar mai mult, cărțile cu Nicolas sunt un fel de preistorie a volumelor cu preferații voștri: Greg Heffley, Nate, Timmy Fiasco sau Tom Gates. Dar nu o preistorie din aia cu fosile, ci de-aia cu dinozauri animați mecanic mai degrabă. Și chiar dacă volumul a fost scris în anii ’50, veți vedea că nu s-au schimbat atât de mult lucrurile.
Și atunci se făceau poze de grup cu clasa, dar nu erau aparate digitale, iar cele care existau trebuiau aduse la fața locului cu un camion. Nici Photoshop n-aveau, așa că dacă voiai să scoți capul cuiva din scenă trebuia să-l ștergi de mână sau să lipești, la propriu, ceva peste el.
Bumbăceala din pauze a rămas aproape neschimbată. Pe atunci nu exista internet să poți pierde timpul, iar și bătăile dintre băieți erau la ordinea zilei și, în plus, o distracție pe cinste.
Fotbalul era la fel, deși nu exista atâta publicitate în jurul lui și nici vreun Messi sau vreun Cristiano Ronaldo și nici transferuri de milioane de euro. Ei îi aveau în schimb pe di Stefano, pe Puskas și pe faimosul Pelé.
Mai există și profesori care nu înțeleg mare lucru și pe care ai senzația că-i poți păcăli.
Dar mai presus de toate astea există prieteni. Și tot ei sunt cei care te bagă și te scot din bucluc. Așa cum știi deja că se întâmplă în viața reală și la fel cum se întâmpla și acum cincizeci de ani în imaginația celor doi creatori francezi – René Goscinny și Jean-Jacques Sempé.
Mereu auzim că cititul e un obicei sănătos. Dar ce înseamnă asta concret?
Un studiu realizat pe cărțile Harry Potter arată cum acestea influențează mințile tinerilor. S-a remarcat că cei care au crescut citind seria sunt mai puțin predispuși la prejudecăți și au deschidere mai mare de acceptare a comunităților marginalizate – refugiați, LGBT, imigranți etc. J.K. Rowling a reușit astfel să scape de bigotism și prejudecăți, cel puțin în rândul cititorilor ei, transformând lumea într-un loc mai bun.
Cărțile au această putere. Pot fi acel prieten bun pentru un copil care are nevoie să înțeleagă perspectiva asupra lumii. Cărțile le oferă o nouă lume copiilor – plină de noi posibilități și idei. Copiii trebuie să aibă acces la cărți bune pe măsură ce cresc, iar cele școlare nu sunt suficiente. Ar trebui să-i încurajăm să citească din plăcere. Toate studiile au arătat că lectura poate genera o viață mai bună, pe lângă o mulțime de alte avantaje.
Cărțile ajută din următoarele perspective:
• Dobândirea cunoștințelor – cărțile ne spun atât de multe despre lumea în care trăim. Ne dăm seama că există atât de multe lucruri uimitoare în jurul nostru și atât de multe de pierdut. Cunoașterea este ceva ce nu putem pierde niciodată.
• Ajută la concentrare – Cititul ne detașează de lumea înconjurătoare și ne ajută să ne concentrăm pe un singur lucru.
• Ne fac să gândim – Cărțile ne ajută să ne punem întrebări, să fim curioși. Începem să analizăm totul. Ne îmbunătățesc abilitățile de analiză.
• Ajută la îmbunătățirea memoriei – În timp ce citim, trebuie să ne amintim o mulțime de lucruri. Numele personajelor, trecutul lor, sentimentele lor etc. Ceea ce duce la o memorie mai agilă.
• Abilități mai bune de vocabular și scriere – Pe măsură ce citim, învățăm cuvinte noi. Acest lucru ne ajută să fim mai încrezători și mai capabili. Abilitățile de scriere și comunicare sunt importante în fiecare sferă a vieții. În zilele noastre, e mai greu să găsim oameni care citesc la fel de mult ca înainte. Ne petrecem timpul pe Facebook și discutând pe WhatsApp. Ne-am pierdut capacitatea de a ne concentra pe un singur lucru.
În lumea celor mici, orice vietate are o lume a ei plină de povești și aventuri. Pe timpul verii, peștii sunt printre personajele mai atent vizate de copii. Ce se află în lumea oceanelor și cum decurge viața unui pește alături de prietenii lui, ne putem doar imagina, iar cei mici nu duc lipsă de imaginație.
La fel se întâmplă și în Peștele-curcubeu – o poveste imaginată de Marcus Pfister – unde personajul principal, cel mai frumos pește din ocean, nu a învățat încă să împartă lucruri cu prietenii săi. Pe lângă povestea care ne oferă o lecție emoționantă despre empatie și dăruire, am pregătit pentru cei mici două fișe de activități pentru a petrece mai mult timp cu personajele din poveste.
Pe o insulă minusculă și adorabilă din Golful Finlandei, Sophia, o fetiță care începe să deschidă ochii asupra lumii, și bunica ei extraordinară își petrec o vară de neuitat. Scormonesc după proteză în tufe de bujori, hoinăresc împreună pe insulă, meșteresc bărci din scoartă de copac, își construiesc o Veneție în miniatură, dezbat probleme grave despre Dumnezeu, viață, dragoste și moarte, spionează cu nerușinare casele vecinilor de pe alte insulițe, se dau în vânt după furtuni, fac schimburi nostime de pisici, după toanele nepoatei, și au tot felul de aventuri năucitoare.
O carte de citit sub umbrela de pe plajă sau într-un hamac sub un copac. Te invităm să descoperi o frântură din ea în rândurile de mai jos.
Descoperă și celelalte cărți din lista lunii august.
La scăldat
Era iulie – dis‑de‑dimineață, zăpușeală mare și plouase toată noaptea. Din stâncile golașe se ridicau aburi, însă mușchiul și scobiturile musteau de apă și toate culorile se adânciseră. Dincolo de verandă, vegetația încă ferită de razele dimineții era ca o adevărată pădure amazoniană, cu frunziș și flori bogate și dușmănoase, așa că trebuia să fie atentă să nu le rupă, în timp ce căuta proteza acoperindu‑și gura cu mâna și temându‑se la fiecare pas să nu‑și piardă echilibrul. — Ce faci? întrebă micuța Sophia. — Nimic! răspunse bunica. Adică, adăugă ea mânioasă, îmi caut proteza! Copila coborî treptele verandei și întrebă sec: — Unde ai pierdut‑o? — Aici, răspunse bunica. Eram chiar aici. A căzut undeva, în tufele de bujori. Căutară împreună. — Lasă‑mă pe mine, zise Sophia. Abia te ții pe picioare. Dă‑te la o parte!
Fetița se afundă în desișul înflorit al grădinii, înaintând pe brânci printre tulpinile și lujerii verzi. Era bine acolo, ca într‑un loc interzis. Zări proteza alb‑rozalie zăcând pe pământul moale și negru, o întreagă gură de dinți bătrâni. — I‑am găsit! țipă copila și se ridică. Pune‑ți‑i! — Da’ să nu te uiți! spuse bunica. Nu se cade. Sophia ascunse mâna cu dinții la spate. — Ba vreau să văd! zise ea. Așa că bunica nu avu încotro. Își băgă proteza în gură, cu un plescăit. Era ușor de pus, nimic de zis. — Auzi, tu când mori? întrebă copila. Iar bunica răspunse: — În curând. Da’ nu te privește pe tine nicicum! — De ce? întrebă nepoata. Bătrâna nu îi răspunse, ci începu să urce stânca și o luă spre ravenă. — Nu‑i voie acolo! strigă Sophia. Bunica i‑o întoarse tăios: — Știu că n‑avem voie, dar mergem oricum, că taică‑tu doarme și n‑o să afle! Ajunseră în vârful pantei și începură să coboare pe partea cealaltă. Mușchiul era alunecos. Soarele se urcase binișor pe cer și de peste tot se ridicau aburi groși. Învăluită în ceața luminoasă, insula era foarte frumoasă. — Și‑or să‑ți sape groapă? întrebă moale copila. — Da, una mare, răspunse bunica. Mare cât s‑avem loc cu toții! adăugă ea răutăcioasă.
— Cum adică? întrebă fata. Merseră mai departe spre capul insulei. — N‑am mai fost niciodată atât de departe de casă, zise Sophia. Tu? — Nu, răspunse bunica. Ajunseră la promontoriu, unde stânca începea să coboare, în terase din ce în ce mai întunecate. Fiecare treaptă spre bezna adâncurilor era tivită cu alge de un verde‑deschis, ce se legănau înainte și înapoi în ritmul apei. — Vreau să fac baie, zise copila. Se aștepta ca bunica să se împotrivească, dar bătrâna nu spuse nimic. Neliniștită, se dezbrăcă încet. Bunica lăsa totul la voia întâmplării, nu te puteai bizui pe ea. Își băgă picioarele în apă și zise: — E rece. — Firește că‑i rece! spuse bătrâna, cu gândurile în altă parte. Ce te‑așteptai? Copila intră în apă până la brâu și se opri încordată. — Înoată! o îndemnă bunica. Doar știi să înoți! „E adâncă! își zise Sophia. A uitat că nu intru niciodată în apă adâncă fără cineva lângă mine!“ Așa că ieși din apă, se așeză pe pietre și spuse: — O să fie vreme frumoasă azi! Soarele se ridicase și mai sus pe cer. Întreaga insulă strălucea și văzduhul era limpede. — Pot să mă scufund, zise Sophia. Știi cum e când te scufunzi? Bunica răspunse:
— Sigur că știu! Lași totul deoparte, îți iei avânt și te scufunzi, pur și simplu! Algele îți mângâie picioarele. Sunt brune, iar marea‑i limpede, mai deschisă spre suprafață, cu mulți bulbuci. Aluneci prin apă. Îți ții răsuflarea, te‑ntorci, lași apa să te împingă‑n sus. Răsufli. Pe urmă faci pluta. Plutești și atât. — Și ții ochii deschiși tot timpul! spuse Sophia. — De bună seamă! Nu se scufundă nimeni cu ochii închiși. — Da’ mă crezi că pot să mă scufund, chiar dacă nu‑ți arăt? întrebă copila. — Da, firește, răspunse bunica. Hai, îmbracă‑te! S‑apucăm să ne‑ntoarcem până se trezește! Simți cum o cuprinde primul val de oboseală al zilei. „Când ajungem acasă, mă‑ntind oleacă. A, și să nu uit să‑i spun că fetei încă îi e frică de apă adâncă…“
Suntem în plină vară, împachetăm și despachetăm de zor bagajele pentru următoarea vacanță. Pe lângă jucării, cu siguranță există și un pachet de cărți pregătit pentru toate călătoriile. În cazul în care vacanța este mai mare decât teancul de cărți, venim în ajutor cu 4 propuneri de cărți pentru copii de la Vlad și Cartea cu Genius și Editura Arthurcare să completeze zilele de vară.
Ce face un copil când tata lucrează la calculator, mama gătește și sora mai mare citește? După o vreme, chiar și pisica s-a furișat tiptil din camera în care pare să nu se întâmple nimic. Fetița e singură și nimeni nu are timp pentru ea. Apoi găsește creionul roșu. Desenează o ușă pe perete, face un pas și încă un pas și pătrunde într-o lume în care nu mai e nici urmă de plictiseală. Ba chiar, de multe ori, pericolul e atât de aproape, că nici creionul roșu nu mai face față. O carte uimitoare despre puterea imaginației.
Peștele-curcubeu e cel mai frumos pește din ocean și toți îl privesc cu admirație. “Vino și joacă-te cu noi”, îi spun ceilalți pești. Dar Peștele-curcubeu trece lin și nepăsător pe lângă ei, mândru de solzii lui strălucitori. Încet-încet, cu toții se îndepărtează de el, iar Peștele-curcubeu devine cel mai singur pește din ocean.
Și personajele Arthur și-au pregătit planurile de vacanță. Când vine vara e grozav de tot, pentru că e perioada vacanțelor. Și, pentru că e anul în care tatăl lui Nicolas decide că-și vor petrece vacanța în sudul Franței, mama face rezervare la un hotel din Bretania. N-are nimic dacă plouă, pentru că domnul Lanternoiu se oferă să-i distreze pe toți copiii cazați acolo. Când Nicolas pleacă în tabără fără părinți e încă și mai grozav. N-are nimic că tatăl uită să-i dea și bagajul la urcarea în tren. În Tabăra de Azur își face o mulțime de prieteni noi: Gualberto – căruia îi place să doarmă, Paulică – el vrea mereu acasă la mama și la tata, și mulți alții. Fac baie în mare, merg în drumeții și la pescuit. Ce mai, e bine de tot!
Olguţa e o puştoaică de doisprezece ani ca oricare alta. Bine, nu chiar ca oricare alta: e neîndemânatică, impertinentă, intră mereu în bucluc, nu prea are prieteni, iar familia ei e atât de dezbinată, încât nu-şi recunoaşte mătuşa când aceasta îşi face apariţia la uşă. Nu-i de mirare că Olguţei nu-i convine deloc când e nevoită să petreacă un weekend cu mătuşa pe care de-abia a cunoscut-o. Ba mai mult, Constantin, bunicul ei, ţine morţiş să o vadă. Şi nu are de gând să accepte un refuz.
Continuăm tema lunii iulie cu recomandări de vară și cărți de luat în vacanță. Cel mai probabil deja ți-ai umplut geanta de plajă (sau rucsacul, după caz) cu titlurile preferate. Îți mai lăsăm totuși alte 10 sugestii în cazul în care încă mai cauți inspirație.
Pe o insulă minusculă și adorabilă din Golful Finlandei, Sophia, o fetiță care începe să deschidă ochii asupra lumii, și bunica ei extraordinară își petrec o vară de neuitat. Scormonesc după proteză în tufe de bujori, hoinăresc împreună pe insulă, meșteresc bărci din scoartă de copac, își construiesc o Veneție în miniatură, dezbat probleme grave despre Dumnezeu, viață, dragoste și moarte, spionează cu nerușinare casele vecinilor de pe alte insulițe, se dau în vânt după furtuni, fac schimburi nostime de pisici, după toanele nepoatei, și au tot felul de aventuri năucitoare. Bunica pare cam morocănoasă la prima vedere și are un umor destul de sec, dar ea este cea care îi încurajează, de pildă, pornirile științifice ale nepoatei, scriind după dictare un delicios Tratat despre râmele rupte.
Cele două formează o pereche memorabilă și indestructibilă, menită parcă să ne aducă aminte tot ce este mai frumos și mai vulnerabil în ființa umană. Cartea verii ne spune încă o dată, într-un mod idilic și înduioșător, că doi oameni își pot crea singuri o lume a lor la fel de perfectă ca o insulă.
Întreab-o pe Alice este povestea fascinantă și în același timp terifiantă a unei adolescente care se confruntă cu problemele obișnuite ale vârstei: își dorește să fie populară, să aibă un prieten, i se pare că ar trebui să țină o cură de slăbire etc. Dar viața i se schimbă radical în momentul în care începe să consume droguri.
Emoționant și sensibil, jurnalul ei este mărturia cutremurătoare a luptei cu dependența, care o pune în situații dintre cele mai periculoase. Tânăra va înfrunta viața pe stradă, violența, ospiciul, anturajul periculos ‒ totul, paradoxal, numai din dorința de a duce o viață normală.
Aici a cunoscut o primă versiune în 1989 sub forma a șase pagini publicate în revista RAW a lui Art Spiegelman. După douăzeci și cinci de ani, McGuire dezvoltă conceptul pe mai bine de 300 de pagini pentru a ne oferi o frescă impresionantă a memoriei și a vieții.
Aici este povestea unui colț de cameră, văzut mereu din același unghi, și a evenimentelor care au avut sau vor avea loc în acest spațiu de-a lungul a sute de mii de ani, invitând cititorul într-o experiență senzorială absolut unică, intensă și aproape magică.
Autobiografia lui Alison Bechdel, structurată sub forma unui roman grafic, pune accentul pe relaţia tensionată cu tatăl ei, un fost profesor de literatură engleză şi apoi proprietar al unei firme de pompe funebre, poreclită de către familie „Casa veselă“. Sever şi distant, tatăl este o prezenţă destul de rece în viaţa lui fetei, singura apropiere dintre ei fiind posibilă doar prin pasiunea pentru literatură. Odată cu plecarea de acasă la facultate, Alison descoperă o nouă lume, devine interesată de mişcarea feministă şi îndrăzneşte să facă public ceea ce e bănuia încă din copilărie: este lesbiană. Curând, secretele familiei încep să iasă la iveală şi Alison descoperă lucruri neaşteptate despre tatăl ei.
Amuzantă, dar în acelaşi timp emoţionantă, plină de aluzii şi de ironie, Casa veselă este una dintre cărțile-cult ale literaturii LGBT.
Singură într-un garaj închiriat, loială doar unei grenade de mână din al Doilea Război Mondial, Herra Björnsson își trăiește la optzeci de ani începutul sfârșitului vieții. Dar este pregătită: și-a făcut deja programare la crematoriu, unde i se garantează o dispariție rapidă la 1000 °C. Dar înainte de toate astea, ne cere ea, „permiteți-mi să-mi povestesc viața.“
Istoria care urmează pleacă de la viața reală a nepoatei primului președinte al Islandei – cu care autorul a interacționat întâmplător într-o conversație telefonică în anul 2006 –, dar își urmează propriul curs ficțional.
Pusă în contextul celui de-al Doilea Război Mondial, povestea individuală a Herrei completează tabloul atrocităților care devastau în acei ani Europa, însă amintirile personajului despre sine și despre întâmplările care i-au marcat existența se întrețes cu cel mai rafinat și mai surprinzător umor, cu o revigorantă autoironie, dar și empatie pentru cea care a fost în tinerețe. Fiecare capitol al romanului este o piesă dintr-un puzzle care se construiește încet, impredictibil.
La începutul anilor ᾿90, numeroase familii din Heillange – un oraș ficțional plasat de Mathieu în nord-estul Franței, la granița cu Luxemburgul – devin victime ale dezindustrializării văii, o realitate care pentru mulți înseamnă șomaj, lipsa perspectivei și alunecarea într-un paseism naționalist. În acest peisaj, din care nu lipsesc violența domestică, dependența de alcool, ranchiuna la adresa migranților și plictisul, se desprind figurile a trei adolescenți – fiul unui fost muncitor în uzină, fiica unui parvenit din clasa de mijloc și fiul unui migrant nord-african. Cei trei se întâlnesc în circumstanțe nu dintre cele mai fericite, iar consecințele faptelor pe care le comit din teribilism adolescentin îi vor urmări și în viața adultă. Pe parcursul a șase ani suntem martorii evoluției lor și ai situațiilor care adâncesc sau estompează diferențele de clasă. Dincolo de problemele privind fracturile socio-culturale și umilințele care decurg de aici, Mathieu își îndreaptă atenția către viața emoțională a protagoniștilor săi, descoperirea sexualității, manifestarea furiei și efortul de a se decontamina de trecut.
Heillange își poate găsi corespondentul în multe orașe periferice uitate de lume și, păstrând proporțiile, ar putea aminti de anii învolburați din România de după Revoluție.
A trecut prin cumplitele furtuni ale Capului Horn, i-a înfruntat pe pirații mauri și pe cei fuegieni, a vizitat insula lui Robinson Crusoe și pe cea care i-a fost ultim adăpost lui Napoleon Bonaparte. În multele sale călătorii pe oceanele lumii, Joshua Slocum s-a întâmplat să și naufragieze, dar nu s-a dat bătut: și-a construit un alt vas și a pornit mai departe. A fost primul om care a făcut de unul singur înconjurul Pământului, la bordul slupului Spray, la sfârșitul secolului al XIX-lea. E drept, recordul nu a rezistat timpului, însă cărțile sale da. Navigând singur în jurul lumii și Călătoria ambarcațiunii Liberdade sunt titluri clasice ale literaturii de călătorie, printre cele mai frumoase, palpitante şi autentice istorisiri scrise vreodată. În acest volum le aveţi pe amândouă.
Pentru scufundătorii prefesioniști John Chatterton și Richie Kohler, adâncurile Atlanticului păreau să nu mai aibă niciun secret. Însă la 60 de mile de New Jersey și la 70 de metri adâncime, un ultim vestigiu din cel de-al Doilea Război Mondial așteaptă să fie descoperit. Nici istoricii și nici experții guvernamentali nu știu nimic despre epava submarinului nazist ajuns atât de aproape de coastele Statelor Unite. Ecourile trecutului, rivalitățile și dramele trăite de descoperitori fac din Vânătorii de umbre una dintre cele mai palpitante cărți de aventuri.
La câteva ore după planificarea propriilor funeralii, Diana Cowper este găsită moartă prin strangulare, după care autorul cărții se inserează el însuși în poveste, atât ca narator, cât și ca personaj. Atras în ancheta ce urmează uciderii femeii, Anthony Horowitz îl reîntâlnește pe dificilul și genialul detectiv Daniel Hawthorne, cheia multor enigme, dar el însuși greu de deslușit. Însă în lumea reală, jocurile de cuvinte nu au fost nicicând mai periculoase, iar măștile pe care le poartă posibilii vinovați ascund adevăruri tulburătoare. Când universul ficțiunii și realitatea se întrepătrund, consecințele pot fi teribile.
Viața adolescentei Bella Swan capătă o turnură diferită din momentul în care se mută în alt orășel, pentru a locui cu tatăl ei. Inițial totul i se pare deprimant, pentru că trebuie să se acomodeze cu noua locuință și cu noii colegi de școală, însă la scurt timp îl întâlnește pe misteriosul și seducătorul Edward Cullen. Nu va trece mult și ea va afla secretul teribil al lui Edward și al familiei sale…
Citești o povestire, totul începe așezat, cu personaje cuminți pe care știi să le recunoști și să le încadrezi în categorii, intri mai adânc în acțiune și afli contextul în care autorul îți prezintă aceste personaje, relațiile lor cu toate cele din jur, apoi apare conflictul – și conflictul e mereu bine creat, te ține cu sufletul la gură. Până aici pare o proză așezată, clară, bună. Dar apoi se întâmplă ceva… și îți dai seama că autorul te-a păcălit tot timpul ăsta, că avea de la început planul să te uimească, să te dea pe spate, și tu nici măcar n-ai bănuit…
Asta aș putea spune despre toate cele 11 povestiri ale lui Roald Dahl din volumul Țoc Țoc. A fost o încântare să le citesc și m-au făcut să chicotesc de una singură sau să dau paginile cu mai multă frenezie pentru că cele citite mă intrigau. Oricum ar fi, astea nu sunt niște texte care să te lase indiferent.
Iar întregul volum are aerul ăsta… cumva convențional, de parcă ar fi un domn cu pălărie și mustață, nimic excentric la protagoniștii aleși, dar domnul cu pălărie și mustață este doar un mulaj din carton din spatele căruia îți face cu ochiul autorul. De fapt finalul textelor lui Dahl este mereu cheia, este partea care îți oferă „aha-ul” după ce te-a păcălit să crezi că citești altceva decât citești, dar toate aceste răsturnări de situație sunt cât se poate de naturale în economia poveștii și narațiunea curge firesc de la început până la final.
N-aș spune că lui Roald Dahl îi place să exploreze partea întunecată a umanității, ci doar că nu se poate abține să își facă cititorii să se foiască puțin stânjeniți pe scaun atunci când le vorbește despre scurtăturile morale pe care suntem dispuși să le alegem și nu se sfiește nici de finalurile care nu seamănă a happy-end. Dar apoi ne bate liniștitor pe umăr cu un nou pasaj plin de umor.
În povestirile lui avem parte de soți tiranici care își torturează soțiile subtil, prin gesturi cotidiene, precum picătura chinezească, dar victimele reușesc în două cazuri să se elibereze de sub dominație: în prima povestire doamna rămasă singură după moartea aproximativă a soțului reușește să se și răzbune („Willian și Mary”) iar în a doua soția docilă ia problema în propriile mâini și scapă de soț într-o manieră care nu o poate indica ca vinovat („Drumul spre rai”).
O povestire despre o tânără familie cu un copil nou-născut se transformă într-o poveste horror atunci când ne dăm seama că substanța care i-a ajuta să conceapă este aceea care îi și transformă în ceva… mai puțin uman („Lăptișor de matcă”). Iar în „Plăcerea pastorului” sufletul cititorului se bucură de artă împreună cu un anticar deghizat în pastor numai ca la final să își simtă sufletul la fel de pustiit ca cel al protagonistului.
Țoc Țoc este un volum unitar și încearcă să ne spună ceva încă din titlul care induce în eroare, dar tocmai faptul că este imposibil să ghicești ce te așteaptă face lectura cu atât mai savuroasă.
Text și fotografii de Andreea Chebac
Cartea face parte din titlurile lunii iulie la Pauza de Citit
Trebuie să fii tare norocos să dai chip unui personaj atât de îndrăgit de copii. Pe lângă povestea minunată, József Vass, ilustratorul cărților lui Alex Moldovan cu Olguța, a întregit universul celor două volume cu o față simpatică, roșcovană și apreciată de generații de copii, Ne-a povestit puțin despre felul în care a realizat ilustrațiile celor două volume, în interviul de mai jos. 
Suntem în plină vară, împachetăm și despachetăm de zor bagajele pentru următoarea vacanță. Pe lângă jucării, cu siguranță există și un pachet de cărți pregătit pentru toate călătoriile. În cazul în care vacanța este mai mare decât teancul de cărți, venim în ajutor cu 4 propuneri de cărți pentru copii de la 
