Publicat pe

Mary Roach – Privind viața în gol

Sursă dallasnews.com

Scriitoarea atipică de știință, Mary Roach, vorbește despre una dintre cărțile sale, care abordează curiozitățile corpului uman și lumea bizară a descoperirilor științifice.

Pot să am jobul tău, te rog?

Sigur, dar e posibil să te confrunți cu: îndoială de sine, anxietate, e-mailuri fără răspuns către cercetători, probleme de acces în diverse locuri, recenzii urâte. O să le înfig într-un cui mare și strălucitor. Pentru restul taskurilor va trebui să ajungem la o înțelegere. Îmi plac destul de mult.  

OK, serios acum: ce ai lua la tine într-o călătorie pe Marte?

Balsam suplimentar pentru buze, pentru că lucrurile plutesc întotdeauna și se pierd pe nave spațiale (și pentru că sunt dependentă de balsamul de buze). O sticlă de sos picant. Un e-book reader. Dopuri pentru urechi. Răbdare.

Ce ți-ar lipsi cel mai mult în timpul unei misiuni spațiale prelungite?

Soțul meu Ed, fiicele mele vitrege, prietenii mei, casa noastră, Hallmark. Mâncare: tacos de la food truckul meu favorit Fruitvale, supa pho vietnameză, mazărea proaspătă care are gustul Pământului. Confidențialitatea, sexul. Mirosuri: iasomie și caprifoi în floare, carnea la grătar, asfaltul după ploaie. Sunete: valul, tunetul, vântul din copaci, păsările. Monotonia reconfortantă a lumii cunoscute.

Ce te-a surprins cel mai mult la explorarea spațiului și la cercetarea zero-G?

După ce am petrecut 10 minute glorioase în imponderabilitate, am fost foarte surprinsă să aflu că astronauții obosesc de multe ori. Se plâng că nu poți așeza nimic la locul lui fără să plutească, că până și mâinile lor plutesc și îi împiedică să facă orice. Pentru mine a fost cea mai încântătoare experiență pe care am avut-o vreodată. Pe ei îi deranjează! În mod similar, m-a surprins să aflu că una dintre cele mai mari probleme ale vieții în spațiu, pe termen lung, este plictiseala. Unul dintre astronauții Apollo a spus că „ar fi trebuit să aduc câteva Integrame”.

Am fost, de asemenea, surprinsă să aflu despre camera de odihnă de la UT Galveston – unde NASA plătește oamenii să stea în pat 24/7 (pentru a simula gravitația zero și a studia efectele ei asupra corpului). Când nu-ți folosești oasele și mușchii, corpul începe să le demonteze. Dacă sunt inactive timp de doi ani, cât ține o misiune pe Marte, vei obține genul de atrofie musculară și osoasă cu care se confruntă un tetraplegic.

Viața secretă a cadavrelor

Având în vedere că analizezi intens corpul uman, te-ai confruntat vreodată cu o stare de greață în timpul cercetării pentru o carte?

Sunt autor și observator, așa că simțul curiozității îl depășește pe cel de dezgust. Pot să urmăresc orice. Dar dacă-mi dai bisturiul sau forcepsul, atunci încep să mă pierd. Noaptea trecută soțul meu m-a rugat să-i rad părul de pe spate și mi-a fost foarte dificil. David Sedaris a definit odată iubirea drept abilitatea de a face față unei pustule apărute pe fesele iubitului său Hugh și trebuie să spun că sunt de acord cu această definiție.

Îmi imaginez că lucrările tale atrag o mulțime interesantă de oameni – există vreo poveste despre fani pe care ai vrea să o împărtășești?

Cărțile mele îi atrag pe cei mai minunați, destepți, amuzanți, ciudați oameni. Cititorii mei sunt toți oamenii pe care ai vrea să-i întâlnești la o petrecere. Îi iubesc. Rareori se întâmplă să mă contacteze cineva deranjant. Deși am primit odată un e-mail din Franța de la un bărbat care m-a întrebat care e  cel mai eficient mod de a scăpa de un cadavru. I-am scris înapoi: „Pierre, ai omorât pe cineva?” Nu a mai răspuns.

Text adaptat și preluat de pe bookpage.com

Cartea Viața secretă a cadavrelor face parte din lista titlurilor disponibile în abonamentul Pauza de Citit din luna octombrie. Le poți vedea pe toate aici.

Publicat pe

O altfel de prințesă de Halloween

Anul acesta lăsăm la naftalină rochițele cu tulle și paiete și dăm voie unui alt tip de prințesă să domine petrecerile de Halloween.  Aceasta nu-și dorește castele și un prinț pe cal alb. Se poate înțelege foarte bine cu un dragon și cu o plimbare în afara regatului. Prințesele au devenit domnișoare independente puse pe fapte mari, iar broscoii nu se mai transformă în prinți, dar învață să înfrunte viața de la înălțimea lor de broscuțe. 

Cea mai rea prințesă de Anna Kemp începe ca orice basm: A fost odată ca niciodată, / Într-un turn pe-aici, pe-aproape, / O prințesă singurică, / Suzi îi zicea, de mică. Până aici toate bune, dar prințesa noastră nu-i croită din același material care toate celelalte domnițe. Ea se dovedește dornică de aventură, gata să lupte cu oricine și mai ales mare amatoare de călătorii.

Când prințul își face în sfârșit apariția, pare să nu fie nici pe departe ceea ce cu nerăbdare așteptase prințesa Suzi și mult mai pe placul ei se dovedește a fi dragonul pe spinarea căruia pornește să cunoască toată lumea. Sigur, că la o așa prințesă, care nu vrea nici rochițe, nici nunți împărătești, nici celelalte personaje nu pot întruni calitățile clasice. Dragonului jovial îi place din când în când să se delecteze cu câte o ceașcă de ceai, în plus, se dovedește prieten de nădejde în setea de aventură a prințesei Suzi. Singurul care rămâne înțepenit în timp este prințul care până la urmă își dă seama că  are de-aface cu „cea mai rea prințesă”.

Publicat pe

4 personaje în care să te costumezi de Halloween

În fiecare an, luna octombrie vine la pachet cu o întrebare: În ce te deghizezi de Halloween? Parca dovlecii, vampirii și vrăjitoarele nu mai sunt în topul costumelor, iar cei mici preferă ceva original. Ce-ar fi să alegi un personaj preferat din cărți și să te deghizezi în el? Nu este obligatoriu să porți prea multe măști și costume pompoase. E suficient să-i împrumuți atitudinea pentru o zi și să devii chiar tu personajul din poveste. Hai să vezi 4 propuneri de personaje de la Vlad și Cartea cu Genius și Arthur în care te poți deghiza Halloweenul acesta.

Știți povestea celor trei tâlhari? Cei îmbrăcați în pelerine și coifuri negre, doar cu ochii la vedere? Cei trei tâlhari au semănat groază și teama în toți cei care le-au tăiat calea vreodată. Nimeni n-a putut să-i înfrunte pe tâlhari până la Tiffany, o fetiță orfană care și-a luat inima în dinți și a decis să afle misterul celor trei. Cartea scrisă de Tomi Ungerer a apărut la editura Vlad și Cartea cu Genius în traducerea lui Gabriel H. Decuble.

Costumele clasice de prințesă sunt atât de folosite de Halloween încât nu mai aduc niciun farmec acestui moment din an. Dar dacă prințesele nu sunt chiar atât de drăguțe cum ni le imaginăm noi? Și dacă mai au drept prieten un ditamai dragonul, cu siguranță vor ieși din tipar. Cea mai rea prințesă de Anna Kemp, publicată la editura Vlad și Cartea cu Genius, în traducerea Andreei Caleman, îndeplinește toate condițiile unei prințese atipice, pregătită oricând de o petrecere de Halloween.

Câți detectivi găsești în general la o petrecere de Halloween? Hmm… poate nici nu ți-ai dat seama că sunt acolo. Cei mai îndrăgiți detectivi pleacă într-un schimb interșcolar la Bran. Nici nu se cazează bine la atipicul Hotel Clementina că Marlău, Gesicaflecer, Bolumbo, Scupidu și Șerloc au un nou caz de rezolvat. De data aceasta investighează dispariția cameleonului Clementina, care se zice că poate ghici viitorul. Volumul #3. Dosarul unei vacanțe de groază  din Seria detectivilor Aerieni, scris de Ana Rotea a fost publicat la editura Arthur.

Oare dacă deschizi o ușă în perioada Halloweenului, te vei teleporta în altă lume? Nu ştii niciodată când te aşteaptă o lume paralelă de cealaltă parte. Realitatea nu s-a mai transfigurat atât de straniu de când Alice s-a rostogolit în gaura iepurelui şi a ajuns în Ţara Minunilor. Curaj, imaginaţie, prezenţă de spirit şi o pisică neagră – acestea sunt elementele de care ai nevoie ca să te transformi în Coraline de Halloween. Cartea scrisă de Neil Gaiman a apărut la editura Arthur în traducerea Florentinei Hojbotă.

Publicat pe

10 recomandări spooky în așteptarea zilei de Halloween

person wearing gray sock standing on stairs
Sursă unsplash.com

În octombrie îți propunem 10 titluri spooky, cu vrăjitoare, Dracula, perspective mai mult sau mai puțin distopice sau scenarii de thriller. Sunt potrivite oricărui cititor, indiferent dacă sărbătorește Halloween sau nu. Hai mai jos să vezi titlurile selectate.

1. Cum să spânzuri o vrăjitoare, Adriana Mather (traducere din limba engleză de Ela‑Evelina Jianu)

Cum să spânzuri o vrăjitoare dă viaţă unor personaje fascinante din istoria vrăjitoarelor din Salem, şi le oferă şansa să se elibereze, descoperind prietenia şi dragostea.

După ce tatăl ei se îmbolnăveşte brusc, Samantha Mathers e nevoită să se mute împreună cu Vivian, mama sa vitregă, în Salem. Viaţa într-un nou oraş se dovedeşte a fi dificilă, iar să-şi facă prieteni e încă şi mai greu – căci Sam e descendenta preotului Cotton Mather, unul dintre bărbaţii responsabili pentru Procesele vrăjitoarelor din Salem. Astfel, fără să vrea, devine inamica unui grup de fete de la şcoală. Când în viaţa ei apar şi o fantomă, şi un blestem vechi de secole, iar oamenii din jur încep să moară, Sam se trezeşte aruncată direct în mijlocul unei vânători de vrăjitoare. Are ea puterea de a opri totul până nu e prea târziu?

2. Denton Little are întâlnire cu moartea, Lance Rubin (traducere din limba engleză de Laura Ciobanu)

Să ai şaptesprezece ani, să ai o iubită minunată, o familie grozavă şi prieteni buni. Sună ca o viaţă perfectă, nu? Atâta doar că, pentru Denton Little, toate acestea sunt pe cale să dispară – căci mâine, fix în ziua balului de liceu, el va muri. Şi ştie asta – în lumea în care trăieşte el, toţi oamenii îşi cunosc data morţii şi lucrurile nu sunt luate în tragic. Ce-i rămâne de făcut? Sigur n-o să stea în casă, pur şi simplu, aşteptând. Prima sa beţie, primul triunghi amoros, primul duşman adevărat – toate acestea se petrec în ultimele sale ore. Şi apoi, mai e de dezlegat şi misterul mesajelor rămase de la mama sa naturală, şi oamenii de la guvern care par a fi pe urmele lui…

3. Sandman #2. Casa Păpușii, Neil Gaiman (traducere din limba engleză de Alex Văsieș)

În cel de-al doilea volum al seriei Sandman, Morfeu trebuie să dea de urma creaturilor care au evadat din Visare și să-i apere de Vortexul distrugător pe toți cei care visează. În același timp, Rose Walker pornește în căutarea fratelui ei mai mic și descoperă mai mult decât și-ar imaginat vreodată – rude de mult pierdute, o întrunire a unor ucigași în serie și, în cele din urmă, adevărata ei identitate.

Stăpânul Viselor încearcă să dezlege ițele, fără să bănuiască existența unui maestru păpușar ce manevrează totul.

Primul volum, Sandman #1. Preludii și nocturne, este disponibil pe site-ul Grafic.

4. Batman. Gluma ucigașă, Alan Moore, Brian Bolland (traducere din limba engleză de Iulia Gorzo)

O zi proastă. Asta e tot ce-i separă pe oamenii sănătoși mintal de psihopați, în viziunea lui Joker – o mașinărie de nebunie și cruzime. Abia eliberat din azilul Arkham, Joker vrea să-și demonstreze punctul de vedere dement, folosindu-se de comisarul Jim Gordon, un om de frunte al poliției din Gotham, și de fiica acestuia, Barbara.

Batman trebuie să-și oprească dușmanul de moarte înainte ca cei doi prieteni ai lui să-i cadă victime. Poate el să pună capăt șirului de nelegiuiri nebunești și vărsării de sânge?

5. Jurnal din Anul Ciumei, Daniel Defoe (traducere din limba engleză, prefață și note de Antoaneta Ralian)

Începutul anului 1665 – două morți suspecte sunt raportate deja într-o suburbie săracă a Londrei, dar nimeni nu le ia cu adevărat în seamă, fiindcă cine și-ar fi putut închipui că vesteau Marea Ciumă care avea să nimicească, în optsprezece luni, un sfert din populația Londrei, aproximativ o sută de mii de oameni.

Daniel Defoe avea doar cinci ani când izbucnea al doilea mare val de ciumă neagră din Anglia, însă amintirea morților de pe străzile orașului pustiu, a mirosurilor pestilențiale ale bolii și a urletelor de durere nu l-a părăsit niciodată. Folosindu-se de sursele scrise ale vremii, de abilitățile lui de jurnalist și de talentul literar, Defoe reînvie ororile acelui an în ficțiunea istorică Jurnal din Anul Ciumei, carte publicată în 1722 și considerată de critici cea mai detaliată și bine documentată cronică a epidemiei.

Personajul ficțional al lui Defoe este martorul evoluției devastatoare a bolii, dar și cel care ascultă poveștile terifiante ale supraviețuitorilor pe care îi întâlnește în cale.

6. Dracula, Bram Stoker (traducere şi note de Ileana Verzea şi Barbu Cioculescu)

Când Jonathan Harker primeşte o scrisoare de la Contele Dracula, în care e invitat la castelul acestuia din inima Carpaţilor, tânărul avocat englez se pregăteşte numaidecât de călătorie, ignorând semnele şi superstiţiile pe care le tot şoptesc localnicii. Prizonier în inima pădurii, bărbatul se va găsi înconjurat de mistere şi demoni străvechi, cu chip de femeie, care dispar odată cu răsăritul. Sau, poate, doar şi le-a imaginat?…

7. Viața secretă a cadavrelor, Mary Roach (traducere din limba engleză și note de Gabriel Tudor)

Incinerate, înmormântate, îmbălsămate, disecate, furate, fetișizate, cadavrele umane au exercitat mereu o imensă fascinație asupra muritorilor. Cărora dintre întrebările și temerile noastre le pot da ele răspuns? Cum ne pot ajuta concret la rezolvarea problemelor din această viață, căreia nu-i mai aparțin? Mary Roach a adunat materialul acestei cărți memorabile din istoria preocupărilor macabre ale celor vii. Acribia științifică și apetitul autoarei pentru anecdotică fac din Viața secretă a cadavrelor una dintre cele mai serioase, surprinzătoare și… vesele cercetări asupra destinului trupurilor noastre după ce le-am părăsit.

8. Lumea fără noi, Alan Weisman (traducere din engleză şi note de Mihaela Sofonea)

Construcțiile din marile orașe încep să se ruineze. Jungla de ciment, oțel și sticlă este cucerită de plante și animale, cărora nimic nu li se mai opune: Homo sapiens a dispărut, iar natura își revendică stăpânirea asupra Terrei. Făcând cercetări în diferite colțuri ale lumii, intervievând oameni de știință, căutând repere în istorie, Alan Weisman construiește scenariul Pământului fără oameni. Cartea nu ne spune cum vom dispărea, ci ne povestește ce se va întâmpla în absența noastră cu urmele civilizației. Antrenantă și tulburătoare, ea este o mostră de narațiune științifică de cea mai înaltă calitate, un bestseller tradus în peste 30 de limbi.

9. Când mâine nu mai vine, Heine Bakkeid (traducere din limba engleză de Silviu Genescu)

Viața lui Thorkild s-a schimbat pentru totdeauna în doar o clipă. Fostul maestru al anchetelor, dat afară din poliție și abia ieșit de la închisoare, nu dorește decât moartea. Propria sa moarte. Însă o datorie mai veche îl obligă să investigheze dispariția unui tânăr, pe care trebuie să-l găsească cu orice preț, viu sau mort, chiar dacă asta va însemna să coboare în adâncul mării. Între cercetări poticnite și confruntarea cu propriii demoni interiori, pe măsură ce își rememorează relația cu fosta iubită, Thorkild descoperă că marea ascunde mult mai multe secrete.

10. Fără ieșire, Taylor Adams (traducere din limba engleză de Roxana Brânceanu)

Ce poți face facă un viscol te-a blocat într-un refugiu din creierul munților, fără nicio cale de comunicare, alături de patru străini, dintre care știi că unul a răpit un copil? Pe neașteptate, tânăra Darby se vede pusă în situația de a deveni îngerul păzitor al unei fetițe de șapte ani. Hotărâtă să salveze viața micuței, ea nu poate decât să se bazeze pe propria ingeniozitate, demers ce devine o luptă cruntă pentru supraviețuire într-un spațiu pe care natura l-a decretat fără ieșire…

Publicat pe

10 semne după care să recunoști instant un cititor

person holding pile of books
Sursă unsplash.com

Cititorii sunt unii dintre cei mai interesanți oameni. Sunt loiali (doar rămân devotați personajelor favorite), sunt răbdători (mai ales cei care preferă cărțile cu muuulte pagini) și sunt foarte empatici. Problema este: cum te împrietenești cu persoanele care citesc la fel de mult ca tine? Mai ales că tind să se ascundă în spatele copertelor. Găsești mai jos câteva indicii.

Nu te teme: poți să identifici șoarecii de bibliotecă fără să purtați conversații profunde. Poate te gândești că e imposibil să găsești un cititor adevărat fără să-ți spună explicit că-i place să citească, dar de fapt există câteva indicii destul de clare. Chiar și tu poți fi un cititor evident fără să-ți dai seama.

Gândește-te la personajul preferat dintr-o carte, căruia îi place să citească. Trebuie să stea într-o librărie și să strige din toți rărunchii „Îmi placeee să citeeesc!” ca să-ți dai seama că iubește cărțile? Normal că nu – îți poți da ușor seama că le plac cărțile (sau audiobooks sau ebooks) la fel de mult ca și ție. Iată câteva dintre cele mai evidente semne pentru a recunoaște un șoarece de bibliotecă și, cel mai important, următorul membru al clubului tău de lectură.

1. Îi întâlnești într-un loc cu multe cărți

Cel mai evident semn care îți arată dacă cineva citește sau nu e să-l întâlnești într-un loc cu multe cărți. Dacă nu-i place cititul, normal că nu va umbla prin librării sau biblioteci. Dar dacă îl găsești printre rafturi, mirosind în profunzime cărțile (știi tu, ACEA senzație), atunci ți-ai găsit șoarecele de bibliotecă.

2. Poartă haine cu citate sau care duc cu gândul la cărți

Persoana pe care tocmai ai întâlnit-o poartă un tricou cu un citat dintr-o carte? Sau cu un personaj literar? Are pe umăr un tote bag pe care scrie „I <3 Mr. Darcy?”. Tocmai ți-ai găsit cititorul.

3. Chiar se îmbracă identic cu un personaj literar

Desigur, sunt unii cititori care se identifică în totalitate cu ceea ce citesc. Dacă realmente vezi pe cineva îmbrăcat ca un personaj din carte sau poartă elemente inspirate de acel personaj fictiv, îți dai seama imediat de unde și-a luat inspirația de fashion: din cărți.

4. Menționează des personaje din cărți

La început, purtați o conversație normală și dintr-o dată îl menționează pe Holden Caulfield. Puncte bonus dacă se referă la personaj ca și cum ar fi o persoană reală.

5. Se entuziasmează imediat dacă primesc o carte cadou

Odată am auzit pe cineva spunând că, pentru el, o carte cadou înseamnă o muncă în plus. Evident, nu citește de obicei și nu s-a bucurat de cadou. Adevărații cititori vor cumpăra mereu cărți-cadou pentru că știu că e cel mai grozav dar.

6. Când cunosc pe cineva care citește, se apropie mai ușor

Dacă ești cititor și auzi pe cineva care spune că-i place să citească la rândul lui, probabil că simți o afinitate pentru persoana respectivă. Așadar, dacă observi că cineva are mulți prieteni cititori, cel mai probabil este și el fan al cărților

7. Dețin un eReader sau alte aplicații pentru citit

Oamenii care urăsc să citească probabil că nu au kindle sau aplicația Nook sau un cont pe Goodreads. Însă șoarecii de bibliotecă nu ratează nicio șansă să folosească tehnologia pentru a citi mai mult.

8. Se prind imediat la referințele literare

Tocmai a râs la o glumă despre 1984? S-a prins când te-ar referit în mod obscur la Northanger Abbey? Această persoană, doamnă sau domn, cel mai probabil citește literatură de calitate.

9. Citează din cărți

Dacă iubești cărțile, probabil că nu te poți abține să nu citezi din ele. Des. Am citate peste tot prin casă – atârnate de perete, notate în agendă și le menționez tot timpul. Poți să-ți dai seama de cât de mult citește cineva după numărul de citate strecurate în conversație

10. Țin în mână o carte

Cea mai ușoară metodă să identifici un cititor? Ține o carte în mână (și o citește).

Articol preluat de pe bustle.com

Publicat pe

Micuțul Nicolas – un mare clasic al literaturii pentru copii

Dacă ar fi să alegem un cadou pentru un copil de 10 ani, atunci cartea Micuțul Nicolas ar fi perfectă. Povestea este despre viața de zi cu zi a lui Nicolas, un băiețel curios, puțin obraznic, care merge la o școală elementară. Succesul cărții constă în stilul unic de scriere: a eliminat orice povestitor și l-a lăsat pe micul personaj să-și povestească singur viața: o combinație perfectă între aventurile petrecute la școală și acasă, de la certurile între prieteni, visele lor, până la vacanța de vară și petrecerea de ziua tatălui, toate într-un stil naiv, potrivit vârstei lui.

Umorul este predominant și se regăsește în fiecare replică și în fiecare poveste, amintind cititorilor de copilăria lor, momentul acela minunat în care orice este posibil. Povestea este o dovadă de iubire pentru familie și pentru prieteni.

Mai presus de orice, cartea amintește cititorilor de copilărie, acea perioadă când suntem liberi să facem totul și suficient de curajoși să ne gândim la toate.

Ilustrațiile realizate de Jean-Jacques Sempé reprezintă un alt motiv pentru succesul cărții. Ilustratorul a realizat o serie de portrete ale lui Nicolas și ale prietenilor săi, deși simple, acestea sunt pline de farmec.

Cartea garantează râs cu lacrimi și o introducere în trecutul minunat al copilăriei, cu râsete și voie bună. Recomandăm lectura și adulților care vor să se rupă de cotidian și să se relaxeze.

Sursa articolului: theguardian.com

Publicat pe

3 lecturi de septembrie

În septembrie, am selectat titlurile pe considerente cromatice, de toamnă. Astăzi îți prezentăm 3 cărți diferite ca gen, dar similare ca aspect, din colecția de nonficțiune Sapiens, Clasici ilustrați și editura Grafic. Descoperă-le mai jos.

  1. În umbra omului, Jane Goodall, colecția Sapiens (traducere din limba engleză de Veronica Focșeneanu)
În umbra omului

„E o zicală care spune că n-am moștenit planeta asta de la părinții noștri, ci că am împrumutat-o de la copiii noștri. Doar că nu am împrumutat acest viitor, ci l-am furat și încă îl furăm”, spunea recent Jane Goodall, într-o cuvântare la British Academy din Londra. Primatoloaga britanică petrece acum 300 de zile pe an călătorind prin lume pentru a trage semnale de alarmă pe teme precum conservarea și schimbările climatice, la aproape 60 de ani de când a început să studieze cimpanzeii din sălbăticie, fără niciun fel de pregătire academică.

BBC o numește într-un interviu „mama unei revoluții” și o compară cu Copernic, pentru că a descoperit ceva simplu, dar extrem de important: cimpanzeii sunt capabili să-și construiască și să folosească unelte, la fel ca oamenii. Goodall spune că și-a dorit încă de la 10 ani să meargă în Africa, să trăiască cu animalele sălbatice și să scrie cărți despre ele. A reușit asta într-o perioadă în care bărbații dominau puternic știința, iar femeile nu aveau ambiții academice, câștigând încrederea primatelor din rezervația Gombe Stream, Tanzania.

Frankenstein

2. Frankenstein, Mary Shelley, colecția Clasici ilustrați, editura Art (traducere din limba engleză de Adriana Călinescu)

Este monstrul o ființă bună sau rea în esență? Cine poartă responsabilitatea pentru crimele și nedreptățile care afectează existența atâtor oameni nevinovați? Ar fi decurs altfel lucrurile dacă Victor i-ar fi îndeplinit dorința monstrului? Lipsa de iubire, de înțelegere, de acceptare te poate transforma într-un monstru? De fapt, cine este adevăratul personaj malefic – cel care și-a respins creația, fără să se gândească la consecințe, sau cel creat și abandonat într-o lume ostilă, pentru care răzbunarea devine singura legătură cu ființa care-i cunoaște povestea? Sunt oamenii atât de înspăimântați de urâțenie, atât de lipsiți de empatie față de cei diferiți?

Sunt rău pentru că sunt nefericit. Nu mă ocolește oare cu ură întreaga omenire? Chiar tu, creatorul meu, bucuros m-ai face bucățele de-ai putea. Gândește-te atunci și spune-mi: de ce să-mi fie mie milă de om când lui nu-i este deloc? De-ai putea să mă azvârli într-una dintre prăpăstiile astea de gheață, distrugând astfel opera propriilor tale mâini, desigur, nu ai numi aceasta crimă. Să respect omul, când el nu are pentru mine decât dispreț? (pag. 154)

Sosirea

3. Sosirea, Shaun Tan, editura Grafic

În Sosirea Shaun Tan spune povestea unui bărbat care pleacă din țara sa copleșită de o mare neliniște, reprezentată doar sub forma unor tentacule negre care se răspândesc printre clădiri și străzi, pentru a putea găsi o viață mai bună pentru familia sa. Străbătând un vast ocean, bărbatul se găsește strămutat într-o țară stranie, ai cărei locuitori vorbesc o limbă pe care nu o poate cuprinde, cu obiceiuri de neînțeles.

Iar pentru a putea transpune experiența emigrantului său, Shaun Tan a ales să realizeze romanul grafic fără cuvinte. Un pariu riscant, însă tablourile sale încărcate cu elemente de fantastic țin locul oricărei descrieri amănunțite, secvențele migăloase cu multe tranziții de la acțiune la acțiune sau de la moment la moment redau frustrarea personajelor care nu pot comunica și triumful momentului când reușesc să se înțeleagă, iar stilul ales amintește de fotografiile făcute imigranților Europeni pe insula Ellis. Astfel, ceea ce s-a pierdut prin specificitatea cuvântului se întoarce prin imaginea simbolică care evocă adevăruri și experiențe universale.

Publicat pe

O poveste pentru toţi profesorii neînţeleși și pentru elevii lor neînţeleși

Unii copii spun că „Domnișoara învățătoare e un monstru!‟. Să fie oare așa? Uneori, relația dintre elev și profesor nu este perfectă din prima, însă ce-ar fi să ascultăm părerile amândurora și să-i transformăm în cei mai buni prieteni?

Peter Brown, cunoscut pentru romanul „Insula roboților‟ publicat la editura Arthur, ne spune de această dată o poveste amuzantă despre felul în care copiii pot percepe imaginea profesorului.

„Copiii care aruncă avioane de hârtie în clasă să-și ia gândul de la pauză‟, tună domnișoara Kirby, cea care îi dă fiori bietului Bobby zi de zi la școală. Și de parcă o săptămână de coșmar nu ar fi fost de ajuns, băiețelul dă nas în nas cu îngrozitoarea învățătoare și sâmbătă dimineața, în parcul în care își petrece timpul liber. Ar fi vrut s-o rupă la fugă, „să sape o groapă și să se ascundă‟, dar până la urmă tot ce face este să ridice mâna și să spună bună ziua. Și odată gheața spartă, mai lipsește doar o pălărie luată de vânt, un loc preferat pe care să-l împărtășești cu cel de lângă tine și, bineînțeles, un avion de hârtie, pentru ca cei doi, un elev înspăimântat și o învățătoare înspăimântătoare să devină prieteni.

Așa cum spune și Peter Brown, „Și eu pot fi un monstru uneori! Nimeni nu-i perfect!‟, însă dacă încerci să-l înțelegi pe cel de lângă tine îți poți schimba perspectiva. Dacă aveți acasă un micuț intimidat de educatoare sau de învățătoare, citiți împreună cartea lui Peter Brown, „Domnișoara învățătoare e un monstru‟, și, cine știe, poate în cele din urmă cei doi vor deveni prieteni.

Publicat pe

„Pământul iubit de zei” – un fantasy tomnatic

Romanul fantasy Pământul iubit de zei face parte din lista titlurilor disponibile în luna septembrie în abonamentul Pauza de Citit. Te invităm să citești mai jos o recenzie scrisă de Liviu Szoke, moderatorul clubului de lectură Paladin. Dacă vrei să vezi lista completă a cărților tomnatice, intră aici.

Se spune că pe pământul iubit de zei, împăratul Chinei domnește cu binecuvântarea cerurilor și că nimeni nu-l poate doborî de pe tron atât timp cât este protejat de forțe mai presus de înțelegerea oamenilor. Însă 250 de Cai Celești pot înclina balanța puterii dacă în preajma împăratului stau regi barbari cu dorințe de preamărire, miniștri uneltitori și doamne ce plănuiesc din umbră, în timp ce pe la granițele mărețului Imperiu Kitai dau târcoale hoarde de barbari însetați de sânge, nemulțumiți de statutul lor de plătitori de tribut.

Guy Gavriel Kay nu scrie povești simple. N-a scris niciodată și nici nu cred că se va apuca la bătrânețe să scrie astfel de povești. El scrie povești puține, o dată la câțiva ani, însă când o face, ele sunt rodul a ani întregi de cercetare, documentare minuțioasă și scriere laborioasă. Dovadă stau cele câteva cărți, puține la număr, ce reprezintă adevărate fenomene editoriale și vedete incontestabile ale anului respectiv. Nu știu sigur cât de bine sunt primite de publicul larg, cred că mai degrabă se adresează unui public mai pretențios, mai select, mai atent la detalii, dornic să se adâncească zile întregi, cale de câteva sute de bune de pagini, într-o poveste de calitate.

O poveste de calitate este și Pământul iubit de zei (Under heaven), un roman amplu și ambițios, a cărui acțiune se petrece în China secolului al VIII-lea, în timpul Dinastiei Tang. Personajul principal poate fi considerat tânărul Shen Tai, fiul celebrului și viteazului general Shen Gao, mort în plină glorie. Există un obicei conform căruia fiii celui decedat trebuie să petreacă o lungă perioadă de doliu ca urmare a decesului tatălui, timp în care trebuie să cinstească, prin penitență, memoria părintelui dispărut. Iar Tai a ales să îngroape morții rămași pe câmpul de luptă la granița Imperiului Kitai cu un alt stat, în timp ce fratele său mai mare, Shen Liu, a rămas la curtea împăratului, pe post de sfetnic al noului prim-ministru.

Răsplata lui Tai e însă una pe măsură: primește cadou 250 de Cai Celești, mult superiori cailor kitailor, capabili să răstoarne balanța oricărei înfruntări ce ar implica și aruncarea cavaleriei în luptă. Însă acest cadou vine și cu un preț. Enorm. Oricine e în stare să omoare un om pentru un singur Cal Celest, darămite pentru 250. Iar când comploturile încep să se adune în număr alarmant de mare, povestea se complică și se ramifică, personajele încep să-și dezvăluie adevăratele fețe și intenții, iar însăși soarta Imperiului Kitai pare să atârne de intențiile celui care s-a trezit pe cap cu un asemenea dar.

Povestea începe greu, dar o dată ce te lași acaparat de această splendidă lume creionată de Guy Gavriel Kay, practic nu mai ai scăpare. E drept că nu m-aș fi supărat, la un moment dat, dacă ar fi fost mai scurtă, însă, la fel cum e cazul cu această scurtă cronică, mă îndoiesc că autorul ar fi reușit să aștearnă tot ce și-a propus de la bun început pe hârtie într-un număr mai restrâns de pagini. Sunt prea multe ițe, prea multe fire, prea multe personaje, fiecare cu rolul său bine definit, bine stabilit, ca să iasă o poveste de calitate într-un număr mic de pagini. Și ar fi fost tare păcat după documentări atât de minuțioase.

Bazat pe fapte reale, așa ar fi trebuit să sune un subtitlu al cărții. Autorul a citit zeci de poeme și de legende, a împletit realul cu imaginarul, a strecurat pe ici, pe colo niște legende, izbutind să imprime și un discret parfum fantasy unei povești ce ar putea fi, simplu, considerată ficțiune istorică, a aruncat în luptă figuri legendare (personajele sunt unul dintre punctele forte ale acestei povești ample și ambițioase, atât cele masculine, cât și cele feminine) din istoria zbuciumată a Chinei, iar ce-a ieșit… poate fi considerat un roman de referință al ultimului deceniu în materie de romane fantasy. Sincer, sunt tare curios (bine, curiozitatea mi-a fost trezită de ani de zile de niște prieteni binevoitori și mai nerăbdători din fire) ce lumi a mai recreat Kay în celelalte scrieri ale sale. Deocamdată, acest prim roman citit de mine este mai mult decât promițător.

Un articol de Liviu Szoke, moderatorul clubului de carte Paladin, preluat de pe blogul Paladin

Publicat pe

„Crizantema” – o poveste despre încredere în sine, încurajare și multă dragoste

Crizantema este unicul pui al familiei de șoricei și pornește în prima ei zi de școală cu mare bucurie: „și-a pus cea mai veselă rochiţă și a fost tare zâmbitoare‟, pregătindu-se ca pentru o mare sărbătoare. Dar copiii uneori pot fi ciudoși și răutăcioși și nemulțumiți și plini de prejudecăți, așa că nu contenesc cu glumele pe seama numelui Crizantemei. „— Dacă aș avea un nume ca al tău, l-aș schimba‟, îi spun colegele de clasă,  iar sărmana Cizantemă se pleoștește la gândul că numele ei e atât de lung încât abia își face loc pe ecuson. În zadar părinții îi spun că numele ei e perfect, mica șoricuță e atât de chinuită, încât seară de seară e măcinată de coșmaruri. Nici profesorii nu știu cum să o liniștească sau nu au timp pentru asta. Până într-o zi, când în clasă apare o profesoară pe care o admiră și o îndrăgesc cu toții. Le vorbește prietenos, deschis și firesc. Și are un nume de floare…

Scrisă și ilustrată de Kevin Henkes, cunoscut cititorilor români pentru romanul „Anul lui Billy Miler‟, apărut la Editura Arthur în 2017, „Crizantema‟ a fost publicată pentru prima oară în anul 1991 și face parte dintre-o serie de cărți dedicate șoriceilor, pentru care autorul pare să aibă o mare pasiune. Kevin Henkes s-a născut în 1960 în oraşul Racine din Wisconsin, Statele Unite ale Americii. În copilărie îi plăcea să viziteze muzeul de artă din localitate şi a fost influenţat de picturile pe care le-a văzut acolo. A studiat la University of Wisconsin Madison, unde a aflat mai multe despre istoria cărţilor pentru copii şi a început să fie tot mai interesat de acest domeniu.

„Crizantema‟ este o carte sensibilă și sinceră despre greutățile pe care copiii le pot întâmpina la școală, despre cum pot deveni subiect de glumă, dar și despre cum pot depăși problemele, despre încrederea în ei înșiși și felul în care părinții trebuie să le fie mereu alături cu încurajări și multă, multă dragoste. Poate chiar și cu un Nu te supăra, frate! din când în când, înainte de culcare.