12 recomandări pentru ultimele zile relaxante de toamnă

Sezonul cărților pentru zile friguroase e oficial aici. Pregătiți-vă o pătură pufoasă, ceaiul preferat și un carnețel în care să notați recomandările noastre. Iată mai jos 12 noutăți pentru ultimele weekenduri de toamnă.

Vlad și Cartea cu Genius

Rostogol merge acasă (#1), Lavinia Braniște 

După o carieră îndelungată, doamna Flavia, o barză inimoasă, așteaptă să iasă la pensie. Toată viața a zburat de colo, colo ducându-i pe bebeluși la mama lor. Încă un transport și gata: porcușorul Rostogol, ultimul din cei unsprezece frați transportați de ea, e însă și cel mai greu. În plus, are rău de înălțime. Trebuie să meargă pe jos și totul se complică: un vulpoi și trei corbi au pus ochii pe micul Rostogol.

Veverița Tremurici își găsește un prieten, Mélanie Watt

Veverița Tremurici nu are prieteni. Cum să lege prietenii, când lumea e plină de iepurași periculoși, de castori răutăcioși și de piranha? Pentru mai multă siguranță, își petrece timpul în copac, citind cartea de telefoane, fluierând și tricotând de zor. Asta până într-o bună zi, când ia o hotărâre curajoasă: se va împrieteni cu un peștișor auriu și neprimejdios. Dar planul ei ia o turnură neprevăzută și se trezește urmărită pas cu pas de un patruped dubios! Va supraviețui ea oare calvarului? Va înflori din toată aventura o nouă peietenie?

Arthur

Bob, Wendy Mass, Rebecca Stead

Multe lucruri se pot ascunde într-un dulap. De exemplu: e verde, nu prea înalt, e costumat în găină, locuiește în Australia, îi plac la nebunie jeleurile din lemn-dulce, joacă șah și învață cuvinte din dicționar. E greu de ghicit ce este. Nici el nu știe sigur ce sau cine e. Știe doar că îl cheamă Bob. Și nici Livy, cea mai bună prietenă a lui, nu prea își amintește. Au trecut cinci ani de când s-au văzut ultima oară. Așa că Livy începe să investigheze misterul lui Bob și încearcă să îl ajute să-și descopere identitatea și familia, iar împreună vor cunoaște magia aceea specială care durează pentru totdeauna: prietenia.

Cei cinci faimoși: Cei cinci pe insula comorii, Enid Mary Blyton

Anne, Dick și Julian, aflați în vacanță la domnișoara George, pleacă zi de zi cu barca să exploreze insula Kirrin, cu pachețelul de prânz pregătit de mătușa Fanny și însoțiți de câinele Timmy. Joaca lor se transformă într-o aventură periculoasă când copiii află ce se ascunde în temnițele castelului părăsit. Dar miza e foarte mare și pe lângă asta mai au o misiune: trebuie neapărat să ajungă în timp util la masă, altfel mătușa Fanny se va supăra foc!

Youngart

Anna și Omul Rândunică de Gavriel Savit

Totul începe pe 6 noiembrie 1939, când tatăl Annei, profesor de lingvistică în Cracovia, dispare fără urmă, lăsându-și fetița singură în Polonia invadată și de germani, și de ruși, în zorii celui de-al Doilea Război Mondial. Niciunul dintre vechii prieteni și niciuna dintre multele limbi pe care le cunoaște nu-i sunt de folos și totul pare pierdut, până ce Anna îl întâlnește pe Omul Rândunică, un bărbat înalt, slab, cu degete subțiri și o privire care-i poate îmblânzi pe soldații nemți și pe țăranii polonezi deopotrivă. Împreună pornesc într-o aventură plină de peripeții și, încercând să fugă din fața Lupilor din cauza cărora Anna a rămas fără tată, pătrund pe tărâmul Marelui Urs.

Miss Peregrine 5. Divanul păsărilor,Ransom Riggs

Cu gură de moarte, H îi încredințează lui Jacob o misiune ieșită din comun: să se asigure că Noor Pradesh, o deosebită nouă în lumea lor, ajunge în siguranță în grija ultimului vânător de strigoi, o femeie pe nume V. Doar că sunt mulți cei care se țin pe urmele lui Noor și-i vor răul și, în plus, se pare că fata e subiectul unei profeții străvechi care prevestește apocalipsa inevitabilă. Jacob înțelege curând că, pentru a salva bizara și fascinanta lume a deosebiților, trebuie să o salveze mai întâi pe Noor și să-și ducă misiunea la bun sfârșit.

Grafic

Saga #1, Brian K. Vaughan, Fiona Staples     

Războiul intergalactic pare să nu se mai sfârșească. Într-un univers din ce în ce mai primejdios și mai haotic, Alana și Marko, doi soldați din tabere opuse, se îndrăgostesc și riscă totul ca să aducă pe lume o nouă viață. Saga este povestea dramatică a unei tinere familii care se zbate să-i ofere fiicei lor un viitor, departe de conflictul și ura care au pus stăpânire pe lumile din jur.

 

Surori, Raina Telgemeier

Raina de-abia așteaptă să aibă o soră, dar, când se naște Amara, lucrurile nu sunt chiar roz. Amara e simpatică, dar și morocănoasă și irascibilă și preferă să se joace de una singură. Relația lor nu se îmbunătățește odată cu trecerea anilor. În plus, acum au și un frate mai mic și, parcă de ceva vreme încoace, părinții lor nu se mai înțeleg la fel de bine. Raina și Amara trebuie să găsească o cale să fie alături una de alta ⎯ doar sunt surori, nu?

Art

Ochi-de-pisică, Margaret Atwood

Astăzi o pictoriță celebră, ale cărei lucrări stârnesc controverse în rândul criticilor și-al consumatorilor de artă plastică, Elaine era cândva doar o fetiță supusă întru totul toanelor și personalității Cordeliei, cea mai bună prietenă a ei din copilărie și, totodată, persoana care-i inspira cele mai mari neliniști. Abordând în plan central un subiect destul de rar întâlnit în literatură – bullying-ul ul între fete -, dar și implicațiile psihologice ale amintirilor reprimate care definesc personalitatea unui om și trasează traiectoria unei vieți, alături de frământările unei femei ajunse la vârsta de mijloc fără sentimentul împlinirii, Margaret Atwood creează în plan secundar un potret al Canadei secolului XX, conturat prin abundența comentariilor la adresa peisajului politic și social al țării.

Femeia stângace, Peter Handke

În timpul unei cine cu soțul ei, Bruno, proaspăt întors dintr-o călătorie de afaceri, Marianne are revelația clară a unui fapt: mai devreme sau mai târziu, Bruno o va părăsi. Pentru că nu vrea să înfrunte acest moment, care ar putea totuși să nu aibă loc niciodată, femeia decide să-și alunge soțul, să învețe să se descurce fără el și să-și crească singură copilul, lucruri care se dovedesc extrem de complicate și care o duc aproape de depresie.

Paladin

Portalul Albuquerque, Peter Clines

Profesorul de liceu Mike Erikson e foarte mulțumit de slujba pe care o are și de traiul său liniștit; deși posedă un coeficient de inteligență ce se învecinează cu geniul, a decis să ducă o viață cât mai normală posibil. Un vechi prieten îl convinge însă să-l ajute să afle ce nu este în regulă cu proiectul secret pe care îl finanțează. Privit inițial cu suspiciune de către cercetătorii care lucrează la proiect, Mike trebuie să afle ce se întâmplă și dacă experimentul a deviat de la scopul propus. Pe măsură ce investigațiile avansează, el începe să se teamă de răspunsul găsit – s-ar putea să fie doar o chestiune de timp până când proiectul va distruge viața pe Pământ.

Germenul Andromeda, Michael Crichton

Lumea se poate sfârși în orice clipă. Poate fi un cataclism natural. Sau un fenomen cosmic. Dar cel mai probabil va fi o eroare umană. Numărătoarea inversă a omenirii este declanșată atunci când un germene de natură extraterestră extrem de versatil ajunge pe Pământ și provoacă instantaneu moartea tuturor locuitorilor unui orășel. Singurii supraviețuitori, un nou-născut și un bătrân, reprezintă răspunsul căutat de oamenii de știință. Tot ce au de făcut este să înșele timpul.

Lasă un răspuns